Gimnastică intelectuală pe chestiuni biblice

Există o a “doua şansă” de mîntuire
pentru cei care nu s-au încrezut în Hristos
şi au plecat din această lume ?

Matei 23:33 Serpi, pui de napîrci! Cum veti scapa de pedeapsa gheenei?

Scriptura susţine clar că oportunitatea mîntuirii omului se limitează strict la perioada vieţii lui pămînteşti. Dacă moare nemîntuit, soarta lui veşnică este definitiv pecetluită. Cu toate acestea, unii găsesc că anumite pasaje ale Noului Testament ar sugera că dincolo de moarte există totuşi speranţă pentru cei pierduţi. Aceste pasaje se găsesc în prima epistolă a lui Petru (vezi, 1Petru 3:19, 4:6). Alţii indică spre 1Cor.15:29 ca o “dovadă” în plus fiindcă acolo se vorbeşte de un “botez pentru morţi”. Însă pomenind respectivul botez, Pavel nu-l încuviinţa, mai degrabă îl punea în perspectiva învierii din morţi care era o mai bună speranţă decît temerea în baza căruia probabil unii din Corint se botezau în locul morţilor care n-au apucat să se încreadă în Hristos.

Desigur, multora aceste interpretări greşite ale respectivelor pasaje par atrăgătoare din mai multe motive care nu fac obiectul acestei scurte examinări.

Noi ştim însă că nu este recomandabil a se formula un crez sau o doctrină doar în baza unor versete izolate fără a se lua în considerare restul Scripturii, deoarece Biblia întreagă este Cuvîntul lui Dumnezeu, şi neclarul se interpretează în lumina clarului.

Privită în ansamblu, Biblia nu face absolut nici o aluzie că după moartea în trup ar exista o “a doua şansă” de mîntuire. Aceasta este o iluzie cu care unii se amăgesc, desigur “hrănită” de diverse concepţii religioase care însă nu se pot argumenta scriptural.

Dacă, are o şansă de mîntuire, cu aceea omul se întîlneşte în această viaţă. Iar dacă în timpul acestei vieţi întîrzie să se încreadă în Mîntuitorul şi existenţa lui continuă nestingherită este aşa fiindcă Dumnezeu îi oferă încă şansă. O mare şansă ! Aceea a mîntuirii !

Nu doar atît dar lucrarea constantă a Duhului Sfînt de dovedire a vinovăţiei lumii, de revelare a necesităţii îndreptăţirii fiecărei conştiinţe şi a întăririi certitudinii judecăţii demonstrează că nici un om nu este lipsit de şansă în această lume.

Ioan 16:7-11 Totus, va spun adevarul: Va este de folos sa Ma duc; caci, daca nu Ma duc Eu, Mîngîietorul nu va veni la voi; dar daca Ma duc, vi-L voi trimete. Si cînd va veni El, va dovedi lumea vinovata în ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata. În ce priveste pacatul: fiindca ei nu cred în Mine; în ce priveste neprihanirea: fiindca Ma duc la Tatal, si nu Ma veti mai vedea; în ce priveste judecata: fiindca stapînitorul lumii acesteia este judecat.

O lungă (!?) înşiruire de raţiuni biblice pentru care nu poate fi vorba de o a “doua şansă”

Nicăieri în Biblie nu se găseşte un exemplu în care vreun personaj istoric să fie mîntuit după deces, ci moartea pecetluieşte destinul etern al fiecăruia. Nici nu găsim pasaje care să încurajeze pe cineva să nutrească o asemenea nădejde dincolo de moarte. Dimpotrivă, putem vedea că abundă pasajele care combat vehement o asemenea iluzie nimicitoare.

Afirmaţia de mai jos este atît de directă şi explicită încît orice comentariu prisoseşte:

Prov.29:1 Un om care se împotriveste tuturor mustrarilor, va fi zdrobit deodata si fara leac. -

Odată zdrobit de mînia lui Dumnezeu, necredinciosul sau păcătosul incorigibil a rămas “fără leac”, dacă doriţi, fără şansă ! Nimic nu poate fi mai clar: moartea pecetluieşte definitiv destinul etern al fiecărui om !

De ce oare Isus a precizat în declaraţia pe care o face fariseilor şi tuturora atunci cînd l-a vindecat pe slăbănogul adus la el, că El are puterea să ierte păcatele “pe pămînt”, dacă după ce este şters de pe pămînt omul ar mai avea cumva acea şansă ?

Mat.9:6 Dar, ca sa stiti ca Fiul omului are putere pe pamînt sa ierte pacatele, -,,Scoala-te“, a zis El slabanogului, ,,ridica-ti patul, si du-te acasa.“

Aceasta nu a fost o remarcă întîmplătoare. Isus a dorit ca noi să ştim că doar pe pămînt ne întîlnim cu şansa ca păcatele să ne fie iertate !

Deducem un înţeles similar din următoarea Lui mărturisire categorică. De ce ar conta atît de mult să ne “urîm” viaţa în lumea aceasta dacă în “lumea de apoi” ar mai exista şanse de mîntuire ?

Ioan 12:25 Cine îsi iubeste viata, o va pierde; si cine îsi uraste viata în lumea aceasta, o va pastra pentru viata vecinica.

Singurul motiv pentru care Isus ar afirma aşa ceva este limitarea şansei de a intra în posesia vieţii veşnice doar la lumea în care viaţa aceasta păcătoasă să fie urîtă de un om ! Destinul veşnic al unui om este definitiv hotărît de ce face în viaţa aceasta.

În pasajul de mai jos se vorbeşte despre o judecată la care cei credincioşi sînt supuşi după ce părăsesc această lume. Limbajul folosit este din nou semnificativ.

2Cor.5:10 Caci toti trebuie sa ne înfatisam înaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul, pe care-l va fi facut cînd traia în trup.

Sfinţii vor fi judecaţi şi răsplătiţi potrivit binelui sau răului pe care l-au făcut pe cînd erau încă în trup. Ce au făcut după ce l-au părăsit, între deces şi înviere, nu contează în judecată !

Adresîndu-se duşmanilor Săi, Hristos le spune:

Isus le-a mai spus: ,,Eu Ma duc, si Ma veti cauta, si veti muri în pacatul vostru; acolo unde Ma duc Eu, voi nu puteti veni.“ (Ioan 8:21)

Observaţi atent ordinea ultimelor propoziţii ale versetului. Odată ce mureau în păcatul lor, potrivnicilor lui Hristos le devenea imposibil să intre acolo unde Hristos mergea, bănuim, în ceruri căci acolo urma Isus să intre după ce murea la mîna lor !

Gravitatea situaţiei celor care mor “în păcatele” lor, ar trebui solemn amintită oricui. În contrast următoarea afirmaţie a lui Isus, dă speranţă :

Ioan 13:36 ,,Doamne“, I-a zis Simon Petru, ,,unde Te duci?“ Isus i-a raspuns: ,,Tu nu poti veni acum dupa Mine, unde Ma duc Eu; dar mai tîrziu vei veni.“

Dacă duşmanilor Săi care în baza propriei lor încăpăţînări mureau în păcatele lor, Hristos le-a declarat categoric că nu-l vor urma acolo unde El mergea, lui Simon Petru, Isus îi spune că doar “acum”, pentru moment, nu-l poate urma, “dar mai tîrziu” (după părăsirea trupului şi a lumii acestea) el va veni acolo unde este El. Cu alte cuvinte, singurul “impediment” rămas lui Petru de a intra imediat în viaţa veşnică pe care a primit-o crezînd în Isus, era viaţa aceasta !

Dacă omul nu ar înfrunta ulterior morţii perspectiva separării imediate, ireversibile şi veşnice de Dumnezeu, ce rost are temerea aceasta pe care Isus ne-o “recomandă”, dacă putem spune aşa ?

Matei 10:28 “Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (iad)”

Ipoteza nebiblică a celei de-a “doua şanse” sugerează că soarta sufletului ar putea rămîne indecisă, poate întîrzia să fie hotărîtă după şi în ciuda pierderii trupului, sau se poate schimba ulterior. Dar dacă sufletul nu se poate pierde odată cu pierderea trupului, ce rost ar mai avea un asemenea avertisment sever ?

Să luăm seama apoi că în fiecare zi care se cheamă “astăzi” Dumnezeu oferă oamenilor şansa de a se pocăi şi de a ajunge la cunoştinţa adevărului. Dacă este să vorbim despre o reală şansă, să privim la aceste declaraţii ale Scripturii:

Evrei 3:7, 12-13 Deaceea, cum zice Duhul Sfînt: ,,Astazi, daca auziti glasul Lui… Luati seama dar, fratilor, ca niciunul dintre voi sa n’aiba o inima rea si necredincioasa, care sa va desparta de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnati-va unii pe altii în fiecare zi, cîta vreme se zice: ,,Astazi,“ pentruca niciunul din voi sa nu se împietreasca prin înselaciunea pacatului.

Este urgent ? Dacă “mîine” n-ar exista o perspectivă reală a separării definitive de Dumnezeul cel viu, aceste îndemnuri de a fi oportuni în mîntuirea sufletelor noastre atunci cînd “auzim glasul Lui”, devin şi ele inutile, în cel mai bun caz, mult prea alarmiste.

De ce oare sîntem îndemnaţi să ne împăcăm cu Dumnezeu acum, cînd o a “doua şansă” ar permite amînarea şi ar însemna că se poate şi “mai tîrziu” ? Atunci caracterul urgent şi imperativ al chemării Evangheliei ar fi anulat.

1Tim.2:4 Dumnezeu…care voieste ca toti oamenii sa fie mîntuiti si sa vina la cunostinta adevarului.

2Petru 3:9 Domnul nu întîrzie în împlinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o îndelunga rabdare pentru voi, si doreste ca nici unul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta.

Ioan 3:17 Dumnezeu, în adevar, n’a trimes pe Fiul Sau în lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mîntuita prin El.

2Cor.5:20 Noi dar, sîntem trimesi împuterniciti ai lui Hristos; si, ca si cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, va rugam fierbinte, în Numele lui Hristos: Împacati-va cu Dumnezeu!

De ce oare este subliniată în versetul de mai sus nevoia imperativă a omului de a se “împăca cu Dumnezeu” ? Dacă nu acum să ne împăcăm, atunci cînd ? Nu există o altă ocazie !

Dacă această şansă uriaşă oferită omului este epuizată prin intervenţia morţii fizice, Biblia declară fără echivoc că judecata lui Dumnezeu vine asupra lui fără întîrziere:

Evrei 9:27 Si, dupa cum oamenilor le este rînduit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata,

Judecata este neîntîrziată…
Ecleziastul 11:9 Bucura-te, tinere, în tineretea ta, fii cu inima vesela cît esti tînar, umbla pe caile alese de inima ta si placute ochilor tai; dar sa stii ca pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecata.

Ecleziastul 12:14 Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau.

Scriind bisericii din Filipi ap. Pavel exprima o dorinţă cel puţin curioasă dacă nu ar fi adevărat că după moarte destinul etern al omului este irevesibil hotărît.

Caci pentru mine a trai este Hristos si a muri este un cîstig. Dar daca trebuie sa mai traiesc în trup, face sa traiesc; si nu stiu ce trebuie sa aleg. Sînt strîns din doua parti: as dori sa ma mut si sa fiu împreuna cu Hristos, caci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinta sa ramîn în trup. (Filipeni 1:21-24)

Doar pentru un creştin veritabil, a muri poate fi un cîştig ! Dacă însă ar exista o a “doua şansă” (adică posibilitatea mîntuirii după părăsirea trupului), ar fi asta un cîştig, nu ? Această ideea reprezintă o contradicţie gravă a învăţăturii biblice care spune că de îndată ce credinciosul moare, el intră instantaneu în prezenţa Domnului, fără nici un fel de “escală” !

Da, sîntem plini de încredere, si ne place mult mai mult sa parasim trupul acesta, ca sa fim acasa la Domnul. (2Cor.5:

Nelegiuitului de pe cruce care a exprimat credinţă în ultimul moment, nu-i este promisă de Domnul Isus o intrare ulterioară în paradis, ci una imediată morţii

Luca 21:41-43 Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre; dar omul acesta n’a facut nici un rau.“ Si a zis lui Isus: ,,Doamne, adu-Ti aminte de mine, cînd vei veni în Împaratia Ta!“ Isus a raspuns: ,,Adevarat îti spun ca astazi vei fi cu Mine în rai.“

Acel om merita să-şi ispăşească păcatele într-un purgatoriu, nu ? Cu toate acestea, făgăduinţa explicită a Domnului neagă categoric existenţa unui asemenea loc.

Pilda “săracului Lazăr” din Luca 16 vine să puncteze autoritar caracterul imediat al intrării în starea veşnică a sufletelor celor morţi. În acest loc din Biblie ne sînt “pilduite” două personaje reale, nu imaginare, doi oameni, unul bogat care moare şi intră imediat într-un “loc de chin” şi unul sărac care de asemenea moare dar merge într-un loc unde este “mîngîiat”. Să se observe că nu există menţiunea unor alte locuri sau stări intermediare, nu se vorbeşte de un chin, ori mîngîiere “pentru o vreme”, în plus se neagă orice iluzie că s-ar putea schimba locurile sau stările în care cei doi sînt (vers.26). De aceea, credem că dacă omul necredincios moare, el intră într-un loc de chin, condiţie veşnică şi ireversibilă. În concluzie, cel aflat în chinuri lasă tuturora un avertisment cu “limbă de moarte”. Dacă ar mai exista şansă de mîntuire după moarte, acesta n-ar fi implorat “rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.‘ (vers.27-2

Invocarea unei aşa-numite a “doua şanse” duce la invalidarea mesajului Evangheliei. Chiar dacă unii neagă asta şi vorbesc de o stare intermediară în care intră sufletele celor morţi unde Evanghelia le-ar mai putea fi adusă la cunoştiinţă, existenţa iadului veşnic şi numeroasele avertismente biblice adresate omului în viaţă dovedesc contrariul.

Devreme ce interzicerea celor nelegiuiţi de a intra în ceruri este imediată (Apoc.21:27; 1Cor.6:9-10), nu rămîne nici un alt loc temporar unde aceştia să aştepte o a doua şansă decît…“întunericul de afară”:

Mat.8:12 Iar fiii Împaratiei vor fi aruncati în întunerecul de afara, unde va fi plînsul si scrîsnirea dintilor.“
Mat.22:13 Atunci împaratul a zis slujitorilor sai: ,Legati-i mînile si picioarele, si luati-l si aruncati-l în întunerecul de afara; acolo va fi plînsul si scrîsnirea dintilor.
Mat.25:30 Iar pe robul acela netrebnic, aruncati-l în întunerecul de afara: acolo va fi plînsul si scrîsnirea dintilor.

Dimpotrivă după moarte, aceasta este realitatea crudă care-l aşteaptă pe un om:

1Petru 4:5 Dar au sa dea socoteala înaintea Celuice este gata sa judece viii si mortii.

Cei dovediţi răi prin lipsa faptelor bune, intră direct în “pedeapsa veşnică”:

Mat.25:45-46 Si El, drept raspuns, le va zice: ,Adevarat va spun ca, oridecîteori n’ati facut aceste lucruri unuia dintr’acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati facut.‘ Si acestia vor merge în pedeapsa vecinica, iar cei neprihaniti vor merge în viata vecinica.“

Observaţi, lipsa menţiunii vreunui loc temporar, a unei stări intermediare în care respectivii ar avea posibilitatea să intre.

Pedeapsa celor răi este la fel de imediată ca şi binecuvîntarea imediată a celor drepţi. Celor răi nu le este oferită o “a doua şansă”, nici nu sînt anihilaţi (adică, dispar din existenţă). Pedepsirea celor răi este descrisă în mai multe locuri după cum urmează:

- UN LOC UNDE VIERMELE LOR NU MOARE NICIODATĂ ŞI UNDE FOCUL NU SE STINGE : Marcu 9:43-48

- ÎNTUNERICUL DE AFARĂ, PLÎNSUL ŞI SCRÎŞNIREA DINŢILOR : Mat.8:12; 22:13…

- PEDEAPSA VEŞNICĂ : Mat.25:31-46

- BĂTUT CU LOVITURI : Luca 12:41-48

- SEPARARE ETERNĂ DE DUMNEZEU : Mat.7:21-23

- MOARTEA A DOUA : Apocalipsa 2:11; 20:6

- IAZ (LAC) DE FOC : Apoc.20:11-14; 21:8

- VOR FI MUNCIŢI ZI ŞI NOAPTE, ÎN VECII VECILOR : Apoc.20:10b

- FUMUL CHINULUI LOR SE VA SUI ÎN SUS ÎN VECII VECILOR : Apoc.14:10-11

Nici un pasaj din Scriptură nu indică întîrzierea răsplătirii cu rău a celor care au fost răi în această viaţă. Chiar dacă Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei, plin de îndurare şi îndelung răbdător, fiindcă este şi un Dumnezeu al dreptăţii şi este sfînt, a le oferi unora un loc temporar după moarte unde să aibă parte de o a “doua şansă” ar veni în contradicţie cu atributele Fiinţei Sale divine.

Naum 1:3 Domnul este îndelung rabdator, dar de o mare tarie; si nu lasa nepedepsit pe cel rau. Domnul umbla în furtuna si în vîrtej, si norii sînt praful picioarelor Lui.

Iov 27:8 “Ce nădejde îi mai rămîne celui nelegiuit, cînd îi taie Dumnezeu firul vieţii cînd îi ia sufletul ? Îi ascultă Dumnezeu strigătele cînd vine strîmtorarea peste el?”

Iov 27:22 Dumnezeu arunca fara mila sageti împotriva lui, si cel rau ar vrea sa fuga sa scape de ele.

Iov 31:3 Peirea nu-i oare pentru cel rau, si nenorocirea pentru cei ce fac faradelege?

Ps 10:4 Cel rau zice cu trufie: ,,Nu pedepseste Domnul! Nu este Dumnezeu!“ Iata toate gîndurile lui.

Ps 5:4 Caci Tu nu esti un Dumnezeu caruia sa-I placa raul; cel rau nu poate locui lînga Tine.

Ps 9:5 Tu pedepsesti neamurile, nimicesti pe cel rau, le stergi numele pentru totdeauna si pe vecie.

Pr 11:21 Hotarît: cel rau nu va ramînea nepedepsit, dar samînta celor neprihaniti va fi scapata. –

Pr 11:31 Iata, cel neprihanit este rasplatit pe pamînt; cu cît mai mult cel rau si pacatos!

Pr 14:32 Cel rau este doborît de rautatea lui, dar cel neprihanit chiar si la moarte trage nadejde. -

Concluzie

Biblia afirmă clar că doar credinţa în ispăşirea lui Hristos reprezintă singura şansă de mîntuire a unui om, iar la această credinţă omul trebuie să ajungă în această viaţă deoarece nu mai este altă cale ori şansă de mîntuire. În moarte destinele noastre eterne vor fi hotărîte definitiv de un Dumnezeu “în care în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Dacă cei pierduţi care au părăsit această lume ar mai putea fi cumva mîntuiţi, Biblia s-ar contrazice şi Dumnezeu s-ar dezice pe Sine, iar mandatul nostru de predica Evanghelia la orice făptură şi-ar pierde din uriaşa lui importanţă:

,Duceti-va în toata lumea, si propovaduiti Evanghelia la orice faptura. Cine va crede si se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit. (Marcu 16:15-16)