Poate un creştin să fie posedat de demoni ?

O adaptare după Brent Grimsley şi Elliot Miller

În unele cercuri creştine ale bisericilor din România au apărut noi aspecte ale “lucrării” creştine. Printre acestea se numără şi “slujbele de eliberare”, termen care într-adevăr uneori pare folosit şi în alte circumstanţe. Premiza de la care se porneşte în aceasta este aceea a posesiunii demonice a creştinilor pentru care nu există altă alternativă decât supunerea lor rugăciunii carismatice, a punerii mâinii predicatorului pe fruntea subiectului şi “plesnirea” de către acesta cu putere până la dezechilibrarea şi căderea pe spate a “pacientului”. Fenomenul “slujbelor de eliberare/izbăvire nu se manifestă doar în cercurile carismatice, ci mai nou şi în unele biserici ortodoxe unde se pare că există preoţi şi călugări specializaţi în scoaterea dracilor din creştinii ortodocşi. Este într-adevăr posibil ca creştinii să fie posedaţi de demoni ? Ce spune Biblia despre această controversă ?

INTRODUCERE …
Un credincios (să-i spunem, Carl) participă la o conferinţă asupra războiului spiritual sponsorizată de către biserica lui. În timpul perioadei de rugăciune în care “s-au pus mâinile” asupra lui el a mărturisit că în momentul împărtăşirii credinţei sale cu cei necredincioşi o frică puternică de a nu fi respins pune stăpânire pe el. Aceasta îl neutralizează complet şi-l face incapabil să le vorbească altora despre Hristos. Conducătorul grupului respectiv de rugăciune a sugerat că există un duh rău care este răspunzător pentru comportamentul lui Carl. După ce s-au rugat pentru discernământ şi având permisiunea lui Carl, liderul grupului împreună cu alţii au pus mâinile asupra lui în vederea efectuării exorcismului. Deşi Carl îşi aminteşte cu greu ce a urmat, lui i s-a spus că un spirit numit “frică” a fost obligat să se identifice. După ce a opus o rezistenţă înverşunată, acesta a fost izgonit în numele lui Isus.

După o vreme Carl şi-a învins frica şi chiar a condus câteva suflete la Hristos. Însă la un moment dat vechiul sentiment de intimidare şi-a croit din nou drum la suprafaţă făcându-l să se întrebe dacă nu va avea nevoie de încă o “şedinţă” de eliberare/izbăvire.

Acest fenomen este extins până acolo încât oamenii văd un demon în fiecare uragan care le mătură casele, în fiecare rîu care se revarsă şi inundă satele, în fiecare necaz al vieţii. Demonii sunt blamaţi pentru durerile de măsele, pentru cancer, sau pentru ieşirile criminale de furie…şi într-adevăr, pentru fiecare păcat săvîrşit de om !

PUNCTE DE VEDERE OPUSE

Lucrările şi şedinţele de izbăvire
În ultimele două decade creştinii din întreaga lume au devenit foarte conştienţi de bătălia împotriva forţelor demonice. Învăţăturile despre războiul spiritual sînt în mare căutare în zilele noastre. La rândul ei, doctrina care susţine că creştinul poate fi locuit de către demoni a devenit populară fiind răspândită de învăţători respectabili ce provin din tabere teologice divergente, de la carismatici la dispensaţionalişti anticarismatici. Astfel au fost fondate lucrări (misiuni) de sine stătătoare având scopul declarat al izbăvirii creştinilor de sub controlul demonic. Ca şi rezultat s-au înmulţit “mărturiile” asemănătoare celei a lui Carl ridicând unora mari semne de întrebare.

Poate un creştin să aibe drac ? Întrebarea nu este doar teoretică. Răspunsul determină tipul de grijă pastorală care trebuie şi se aşteaptă să fie oferită cuiva aflat într-o astfel de situaţie (adică, se va ajunge la un punct în consilierea spirituală în care să fie necesară supunerea creştinului la exorcism ?), cît şi schimbă modul în care creştinul percepe lupta lui cu lumea, firea şi Diavolul.

I. În acest studiu vom examina întâi concepţia actualmente populară care spune că deşi un creştin nu poate fi “posedat de demoni”, totuşi credincioşi pot fi “demonizaţi”.

Lucrul acesta înseamnă că, odată, demonii pot să se găsească (locuiască) în credincioşi şi să exercite control asupra lor, şi apoi că, metoda potrivită de tratare a acestei probleme este de A IZGONI demonul (ţinând o slujbă de izbăvire).

II. Cea de-a doua concepţie care va fi luată în considerare (şi apărată în acest articol), afirmă că un credincios nu poate fi locuit, şi în consecinţă stăpânit (controlat) de un spirit demonic din moment ce acesta este locuit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Această concepţie recunoaşte totuşi că creştinii pot fi “oprimaţi” (asupriţi) din exterior de forţe demonice, dar recomandă ca soluţie potrivită REZISTENŢA (opunerea), nu izbăvirea (eliberarea). Haideţi să privim la raţiunile oferite pentru aceste două vederi opuse.

DOVADA BIBLICĂ

Studiul cuvintelor

CONCEPŢIA NR.1 interpretează verbul grecesc daimonizomai şi-l traduce “demonizat” în loc de “posedat/stăpânit de demoni” fiindcă (1) posesiunea sugerează proprietate, iar Satana nu posedă nimic; (2) verbul are timpul pasiv şi-l descrie pe demon controlând o persoană pasivă, şi (3) rădăcina verbului înseamnă “o pasivitate cauzată de un demon”.

O traducere mult mai atrăgătoare
Este evident atunci că “demonizat” reprezintă o traducere mult mai atrăgătoare decât “posedat de demoni” pentru cei ce cred că un demon poate invada şi locui în trupul unui credincios. Această interpretare evită, de asemenea, în mod diplomatic conotaţiile emoţionale asociate posesiunii demonice. Ea se poate înţelege şi sub forma unei influenţe demonice din afară. Însă această redare ar fi greşită devreme ce (1) acesta este principalul termen folosit în Noul Testament pentru a descrie intrarea demonilor în oameni (alături de celelalte expresii cum ar fi, “a avea drac”), termen care nu este niciodată folosit să spună altceva, şi (2) cei ce susţin că un credincios poate fi demonizat mai învaţă şi că duhurile rele pot în realitate locui/sălăşlui într-un creştin. Acei demoni trebuind atunci să fie scoşi afară.

Care este poziţia duhurilor rele vizavi de credinciosul adevărat ?
Aşadar, problema nu apare în traducerea verbului ci în poziţia duhurilor rele vizavi de credincios. În a afla care este legătura dintre ele şi creştin. Cu alte cuvinte, trebuie să ne întrebăm: pot demonii să-i stăpânească (controleze) pe creştini din interior, sau doar pot să-i oprime (apese) din afară ?

CONCEPŢIA NR.2 interpretează verbul ca însemnând “posesiune/stăpânire demonică” deoarece, (1) lexicoanele greceşti cît şi dicţionarele teologice toate traduc daimonizomai sub forma “a fi posedat de un demon – a fi stăpânit de un drac” , şi (2) una dintre definiţiile de dicţionar ale cuvântului “a poseda” este, de a “câştiga sau exercita influenţă sau control” asupra cuiva sau a ceva, sau “a domina” (vezi, American Heritage Dictionary, a 3-a ediţie). Astfel posesiunea demonică poate fi înţeleasă ca însemnând “o posesie cu scopul de a controla”. W. E. Vine traduce verbul în felul următor: “a fi posedat de un demon, a acţiona sub stăpânirea unui demon”.

O interpretare corectă a sensului cuvântului
A doua concepţie expusă aici se potriveşte mai bine realităţii etimologice (adică, utilizării istorice a cuvântului şi sensului lui) fiindcă ÎN PRIMUL RÂND problema nu se poate privi din punctul de vedere al stăpânirii conform mitului popular ce spune că omul îşi poate “vinde sufletul Satanei”, ci a poziţiei (locului; relaţiei) unui demon faţă de un credincios, deoarece doar dacă se află în credincios un demon se află într-adevăr pe poziţia de a-l controla (şi astfel, stăpâni) pe acesta.

ÎN AL DOILEA RÂND, în pilda lui Isus a omului tare (vezi, Mat.12:29; Luca 11:21-22),

Mat.12
23 Toate noroadele, mirate, ziceau: ,,Nu cumva este acesta Fiul lui David?“
24 Cînd au auzit Fariseii lucrul acesta, au zis: ,,Omul acesta nu scoate dracii decît cu Beelzebul, domnul dracilor!“
25 Isus, care le cunoºtea gîndurile, le-a zis: ,,Orice împãrãþie desbinatã împotriva ei însãº, este pustiitã; ºi orice cetate sau casã, desbinatã împotriva ei însãº, nu poate dãinui.
26 Dacã Satana scoate afarã pe Satana, este desbinat; deci, cum poate dãinui împãrãþia lui?
27 ªi dacã Eu scot afarã dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voºtri cu cine-i scot? De aceea ei vor fi judecãtorii voºtri.
28 Dar dacã Eu scot afarã dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împãrãþia lui Dumnezeu a venit peste voi.
29 Sau, cum poate cineva sã intre în casa celui tare, ºi sã-i jãfuiascã gospodãria, dacã n’a legat mai întîi pe cel tare? Numai atunci îi va jãfui casa.
Luca 11
21 Cînd omul cel tare ºi bine înarmat îºi pãzeºte casa, averile îi sînt la adãpost.
22 Dar dacã vine peste el unul mai tare decît el ºi-l biruieºte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, ºi împarte prãzile luate de la el.

…Isus compară eliberarea celor deţinuţi de un demon ce a intrat în ei cu legarea (biruirea) mai întâi a omului puternic/tare şi înarmat (care este Satana) şi apoi cu jefuirea posesiunilor (averilor) sale (cuvântul grec “huparcho” din Luca 11:21). Din moment ce averile din pildă îi reprezintă pe cei pe care Isus îi izbăveşte de demoni, putem înţelege că există un sens biblic în care Satana îi poate stăpâni (poseda) pe unii.
În al treilea rând, greaca pasivă descrie primirea de către subiect a unei acţiuni, fapt ce se potriveşte perfect termenului posedat de demoni atunci când acesta este bine definit ca însemnând intrarea într-un om a unui demon, conducând astfel la stăpânirea lui.

VERSETELE BIBLICE CITATE în vederea susţinerii invadării creştinilor (intrării demonilor în ei)

Din cauza spaţiului trebuie să ne limităm la a examina cele mai plauzibile texte folosite în sprijinul ideii. Următoarele două pasaje sunt citate de un număr infinit de ori de către aceia care susţin că un creştin poate fi “demonizat”.

Cazul împăratului Saul

Două pasaje ne spun cum un duh rău ieşit de la Dumnezeu a venit asupra lui Saul. În ambele cazuri el a încercat să-l pironească pe David cu suliţa la perete (1Sam.18:10-11; 19:9-10).

1Sam.18
10 A doua zi, duhul cel rãu, trimes de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s’a înfuriat în mijlocul casei. David cînta, ca ºi în celelalte zile, ºi Saul era cu suliþa… în mînã.
11 Saul a ridicat suliþa, zicîndu-ºi în sine: ,,Voi pironi pe David de perete“. Dar David s’a ferit de el de douã ori.

1Sam.19
9 Atunci duhul cel rãu, trimes de Domnul, a venit peste Saul, care ºedea în casã, cu suliþa în mînã. David cînta,
10 ºi Saul a vrut sã-l pironeascã cu suliþa de perete. Dar David s’a ferit de el, ºi Saul a lovit cu suliþa în perete. David a fugit, ºi a scãpat noaptea.

Prima întrebare care trebuie să se pună este dacă Saul a fost un credincios adevărat. Deşi pe vremea ungerii lui ca rege el părea că este un om al lui Dumnezeu (vezi, 1Sam.10), comportamentul său ulterior nu (a dovedit) se potrivea unui om cu adevărat convertit. Faptul că era uns împărat şi că a fost folosit de Dumnezeu nu înseamnă şi că era un adevărat credincios. Dumnezeu a folosit chiar şi împăraţi păgâni ca Cir ca oameni unşi de El pentru a-i duce la îndeplinire planurile (Isaia 45:1).
Dar chiar dacă am accepta că Saul a fost la un moment dat un credincios adevărat ce mai târziu a ajuns stăpânit (posedat) de un demon, lucrul acesta nu înseamnă că acelaşi lucru li se poate întâmpla şi credincioşilor adevăraţi din zilele noastre. Deşi Scriptura nu explică clar care este natura regenerării (deci, a înnoirii) înainte de moartea ispăşitoare a lui Hristos, totuşi se pare că Duhul Sfânt nu locuia în acelaşi fel în credincioşii din Vechiul Testament cum locuieşte acum în cei din Noul Testament (vezi, de exemplu Psalmul 51:11).
Thomas Ice şi Robert Dean Jr. mai adaugă un motiv în plus pentru respingerea cazului împăratului Saul ca argument în favoarea demonizării credincioşilor: “textul evreiesc spune că duhul rău fie vine asupra lui Saul, fie pleacă de la el, dar nu spune că acesta ar fi intrat în Saul, aşa cum se întâmplă în cazul posesiunii demonice…”

Cazul femeii gârbovite

10 Isus învãþa pe norod într’o sinagogã în ziua Sabatului.
11 ªi acolo era o femeie stãpînitã de optsprezece ani de un duh de neputinþã; era gîrbovã, ºi nu putea nicidecum sã-ºi îndrepte spatele.
12 Cînd a vãzut-o Isus, a chemat-o, ºi i-a zis: ,,Femeie, eºti deslegatã de neputinþa ta.“
13 ªi-a întins mînile peste ea: îndatã s’a îndreptat, ºi slãvea pe Dumnezeu.
14 Dar fruntaºul sinagogii, mîniat cã Isus sãvîrºise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvîntul, ºi a zis norodului: ,,Sînt ºase zile în cari trebuie sã lucreze omul; veniþi dar în aceste zile sã vã vindecaþi, ºi nu în ziua Sabatului!“
15 ,,Fãþarnicilor“, i-a rãspuns Domnul; ,,oare în ziua Sabatului nu-ºi desleagã fiecare din voi boul sau mãgarul dela iesle, ºi-l duce de-l adapã?
16 Dar femeia aceasta, care este o fiicã a lui Avraam, ºi pe care Satana o þinea legatã de optsprezece ani, nu trebuia oare sã fie deslegatã de legãtura aceasta în ziua Sabatului?“
17 Pe cînd vorbea El astfel, toþi protivnicii Lui au rãmas ruºinaþi; ºi norodul se bucura de toate lucrurile minunate, pe cari le fãcea El.

În Luca 13:10-17 citim despre o “fiică a lui Avraam” ce avea un “DUH DE NEPUTINŢĂ” care o ţinea gârbovită fără să-şi poată îndrepta spatele. Satana este identificat acolo ca fiind cel ce a ţinut-o legată timp de 18 ani (vers.16). Astfel nu se poate pune la îndoială că această boală a fost provocată demonic, dar avem oare dovezi suficiente care să ateste că această femeie era o credincioasă adevărată ce a fost posedată de un demon ?

Unii au spus că este o credincioasă adevărată…
În cartea Posesiunea Demonică şi Creştinul C.Fred Dickason, decanul de teologie al Institutului Biblic Moody afirmă că dovezile indică faptul că ea era o credincioasă adevărată deoarece, odată, ea se închina la sinagogă, în al doilea rând, l-a glorificat pe Dumnezeu pentru vindecarea ei (v.13), şi în al treilea rând, expresia “fiică a lui Avraam” sugerează mântuirea ei dacă comparăm cu pasajul referitor la Zacheu (Luca 19:9).

OBIECŢIE BIBLICĂ
Cu toate acestea expresia “fiică a lui Avraam” nu înseamnă neapărat că ea a fost o credincioasă autentică în Dumnezeu şi în Hristos ci este mai degrabă indiciul faptului că ea era evreică, descendentă după trup a lui Avraam. Afirmaţia lui Isus în care a spus că Zacheu este un “fiu al lui Avraam” (Luca 19:9) semnifică faptul că începând din acel moment (datorită pocăinţei lui; n.tr.) el ar trebui privit ca un evreu adevărat şi membru al poporului ales al lui Dumnezeu, deşi fusese până atunci un urât colector de taxe ce lucra pentru o putere străină, şi anume Roma.
De asemenea, faptul că acea femeie frecventa sinagoga şi că l-a lăudat pe Dumnezeu pentru vindecarea ei nu au nici o legătură. Un om poate merge la sinagogă fără să fie un închinător adevărat al lui Dumnezeu, gândiţi-vă doar la farisei şi cărturari ! În plus, nu se face nici o menţiune a faptului că ea ar fi ajuns să creadă în Isus. Dacă ar fi făcut-o, lucrul acesta se poate privi ca fiind mai degrabă un rezultat al izbăvirii ei decât ca un fapt precedent ei.

Pe lângă toate acestea, nu este deloc clar că femeia gârbovită ar fi fost posedată de un demon. Traducerile moderne redau expresia literară grecească “un duh de neputinţă” sub forma, “boală cauzată de un spirit” (New American Standard Bible), “paralizată de un spirit” (New International Version Bible), etc. Acesta pare sensul expresiei în cauză mai ales observând faptul că Isus nu a exorcizat demonul aşa cum a făcut-o de obicei în toate cazurile clare de posesiune demonică, ci pur şi simplu a pronunţat vindecarea ei.

CONCLUZIE
Aşa cum şi Dickason recunoaşte, “noi nu putem spune în mod sigur că Biblia oferă dovezi care să arate că credincioşii pot fi demonizaţi”. Pasajele cele mai des folosite în sprijinul acestei concepţii sunt neconvingătoare. De asemenea, devreme ce Biserica nu a susţinut de-a lungul istoriei ei că creştinii pot fi posedaţi de demoni , care înseamnă că un demon poate poate coabita în noi alături de Duhul Sfânt, idee în mod natural respingătoare, responsabilitatea să producă dovada le revine celor ce susţin că un credincios adevărat poate fi locuit şi stăpânit de un demon.

Tot ce pot spune erudiţi ca Dickason este faptul că Biblia nu ne oferă argumente clare că credincioşii nu pot fi demonizaţi. Aceasta înseamnă a căuta argumente unde nu se găsesc, tocmai atunci când argumentele afirmă contrariul.

SCRIPTURILE CONTRA INVAZIEI CREŞTINILOR

Este Biblia într-adevăr neutră asupra subiectului posesiunii demonice a creştinilor ?

Deşi ea nu citează problema aceasta în mod direct, noi susţinem totuşi că Biblia afirmă unele adevăruri şi stabileşte principii ce militează împotriva unei asemenea idei. De fapt, un studiu cuprinzător în Noul Testament al acestui subiect ar trebui să conducă la o singură concluzie: cetăţenia în împărăţia lui Hristos şi posesiunea demonică sunt două concepte ce se exclud reciproc, deoarece posesiunea demonică înseamnă participarea în împărăţia Satanei.

Jefuirea posesiunilor Satanei

Aşa cum am observat mai sus cei “locuiţi de demoni” sunt consideraţi “posesiunile (averilor – vezi, textul biblic; n.tr) Satanei” pe care Isus a venit să le jefuiască/prădeze prin instaurarea împărăţiei Sale.
Prin credinţă, toţi creştinii sunt izbăviţi din împărăţia întunericului şi transferaţi în “împărăţia Fiului dragostei Lui” (Col.1:13; Fapte 29:18). De aceea, nu este nici o coincidenţă faptul că orice apariţie în Noul Testament a cuvântului daimonizomai şi a termenilor asociaţi lui, cît şi fiecare exorcism (alungare/scoatere de demoni) relatat îi implică pe necreştini şi se petrece în contextul evanghelizării. Realitatea “apropierii împărăţiei lui Dumnezeu” este demonstrată prin faptul că Satana, stăpânitorul lumii acesteia nu mai poate să-şi păstreze prinşii lui (Luca 10:17-20).

Ori eşti locuit de Unul, ori de celălalt !
Ideea ce străbate Scriptura este că omul poate să îl aibe ori pe Dumnezeu locuind în el, ori pe Satana, dar niciodată pe amândoi !

Dumnezeu nu împarte “templul” Lui cu demonii:

Iacov 4:5 Credeþi cã degeaba vorbeºte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu sã locuiascã în noi, ne vrea CU GELOZIE pentru Sine.
2Cor.6:15-16 CE ÎNÞELEGERE POATE FI ÎNTRE HRISTOS ºI BELIAL? Sau ce legãturã are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacã Templul lui Dumnezeu cu idolii? Cãci noi sîntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ,,Eu voi locui ºi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, ºi ei vor fi poporul Meu.“
1Ioan 4:4 “Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că CEL CE ESTE ÎN VOI, este mai mare decât cel ce este în lume”

Ca prin urmare, este rezonabil să deducem că “cel ce este în lume” nu poate fi de asemenea şi “în voi” !

Temple (locuinţe) ale Dumnezeului Viu

În Creştinism Duhul Sfânt al lui Dumnezeu vine să locuiască în credincios făcându-l pe acesta să devină un templu al Dumnezeului Viu. Astfel, Pavel îi îndeamnă pe credincioşii din Corint să nu se lege de necredincioşii pentru că ei sunt temple ale lui Dumnezeu, şi că armonia dintre lumină şi întuneric, Hristos şi Belial (satana), templul lui Dumnezeu şi idoli (pe care Pavel îi interpretează drept demoni în 1Cor.10:19-20), este imposibilă (vezi, 2Cor.6:14-18). Cum ar putea atunci Dumnezeu, care este mai mare decât Satana, să îngăduie unui demon să locuiască alături de El, în templul Său ?
În pilda omului ce a fost din nou invadat de demoni (Matei 12:43-45) (să-i zicem, “celui ce a devenit de două ori mai rău”; n.tr), duhul necurat se întoarce în “casa” de unde a fost izgonit şi găsind-o neocupată îşi reia şederea acolo alături de şapte duhuri mai rele decât el însuşi. În mod îndreptăţit noi putem concluziona că dacă ar fi găsit “casa” ocupată (locuită de Duhul Sfânt) nu ar mai fi fost în stare să pună din nou stăpânire pe acel om.

Pecetluiţi şi păziţi de Dumnezeu

Locuirea Duhului Sfânt în credincioşi mai înseamnă şi că aceştia sunt pecetluiţi de Dumnezeu ca fiind posesiuni ale Sale şi că sunt păstraţi până în ziua mântuirii (vezi, Efes.1:13-14). Deşi credinciosul se găseşte într-un război spiritual şi ca prin urmare poate fi supus încă influenţelor şi atacurilor demonice (Efes.6:10-18), statutul său de copil şi bun al lui Dumnezeu stabileşte limite clare faţă de ceea ce-i pot face puterile întunericului. 1Ioan 5:18 ne spune că “Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el”. Nici nu înger rău nu-l poate despărţi pe credinciosul adevărat de dragostea lui Dumnezeu din Hristos Isus (vezi, Rom.8:38-39)

Cãci sînt bine încredinþat cã nici moartea, nici viaþa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înãlþimea, nici adâncimea, nici o altã fãpturã (Sau: zidire.), nu vor fi în stare sã ne despartã de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

O absenţă evidentă

În lumina clarelor realităţi biblice faptul că Satana este limitat în ceea ce le poate face credincioşilor ni se pare semnificativ nu doar fiindcă nu găsim creştini posedaţi în Noul Testament, dar nici instrucţiuni practice oferite creştinilor în vederea practicii exorcismului în biserică.

DIMPOTRIVĂ, METODA BIBLICĂ CONSACRATĂ DE ÎNFRUNTARE A DIAVOLULUI RĂMÂNE !

Este clar că nici epistolelor nu le lipsesc învăţăturile despre războiul spiritual, dar în ciuda faptului că suntem adesea avertizaţi asupra pericolelor atacurilor satanice METODELE DE ÎNFRUNTARE A DIAVOLULUI rămân întotdeauna aceleaşi:

Efeseni 6
10 Încolo, fraþilor, ÎNTÃRIÞI-VÃ ÎN DOMNUL ºi în puterea tãriei Lui.
11 ÎMBRÃCAÞI-VÃ CU TOATÃ ARMÃTURA LUI DUMNEZEU, ca sã puteþi þinea pept împotriva uneltirilor diavolului.
12 Cãci noi n’avem de luptat împotriva cãrnii ºi sîngelui, ci împotriva cãpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stãpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor rãutãþii cari sînt în locurile cereºti.
13 De aceea, luaþi toatã armãtura lui Dumnezeu, ca sã vã puteþi împotrivi în ziua cea rea, ºi sã rãmîneþi în picioare, dupã ce veþi fi biruit totul.

1Petru 5
8 FIÞI TREJI, ºI VEGHEAÞI! Pentrucã protivnicul vostru, diavolul, dã tîrcoale ca un leu care rãcneºte, ºi cautã pe cine sã înghitã.
9 ÎMPOTRIVIÞI-VÃ LUI TARI ÎN CREDINÞÃ, ºtiind cã ºi fraþii voºtri în lume trec prin aceleaºi suferinþe ca voi.

Iacov 4
7 SUPUNEÞI-VÃ DAR LUI DUMNEZEU. ÎMPOTRIVIÞI-VÃ diavolului, ºi el va fugi dela voi.
8 APROPIAÞI-VÃ de Dumnezeu, ºi El Se va apropia de voi.

Rezumate:
“Împotriviţi-vă lui…supuneţi-vă lui Dumnezeu şi apropiaţi-vă de El, şi el va fugi de la voi”

După cum Ice evidenţiază, “niciodată nu li se cere credincioşilor să-i răspundă Satanei, sau demonilor, prin a-i izgoni, care de regulă este soluţia nou-testamentală pentru o persoană posedată. În schimb, porunca pentru credincios este de a se împotrivi sau de a rezista tot timpul, ceea ce reprezintă poziţia lui faţă de o ispită exterioară sugerată de Satana sau de demoni”.

Acesta este un argument valabil, deoarece dacă izbăvirea ar fi tot atât de importantă pentru o viaţă creştină biruitoare cum încearcă să ne convingă susţinătorii ei, ne-am aştepta ca Noul Testament să vorbească autoritar despre ea. Ice şi Dean subliniază cu tărie această idee:

“Noi credem că lipsa argumentelor (sau absenţa învăţăturilor nou-testamentale asupra subiectului; n.tr.) este grăitoare…Biblia susţinând limpede că ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia (2Petru 1:3) şi că este în stare să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună (2Tim.3:16-17)… şi de aceea, cei ce susţin ideea posibilităţii posesiunii demonice a creştinului neagă prin implicaţie suficienţa Scripturilor, trecând peste autoritatea lor şi promovând-o pe a lor. Aceia au uitat avertismentul lui Pavel, “ca prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ,,ce este scris” … (1Cor.4:6).
EXPLICAŢII ALTERNATIVE

Dacă nu acceptăm pretenţiile posibilităţii posesiunii demonice a creştinilor ce ne facem cu numeroasele experienţe dramatice relatate de Dickason, de teologul Merrill Unger, de John Wimber (liderul bisericilor Vineyard) şi de mulţi alţii ? Nu punem la îndoială realitatea multor asemenea experienţe dar interpretările pe care le dau aceşti învăţători sunt de cele mai multe ori nedorite.

Surse (cauze) psihologice

Multe dintre aceste întâmplări se pot atribui unor cauze psihologice, nu doar unor boli mintale, care fără îndoială reprezintă un factor în unele cazuri, ci şi puterii sugestiei. În îndelunga cercetare efectuată de noi a mişcărilor şi fenomenelor religioase de nenumărate ori am dat peste un fapt curios. Şi anume, oameni dealtfel foarte inteligenţi pot deveni convinşi de crezuri nesigure atunci când manifestări ieşite din comun se petrec în propriul lor suflet, al altora sau apar ca manifestări externe. Aceste crezuri diferă de la elaborate conspiraţii ce implică abuzul ritualului satanic asupra copiilor până la întâlnirile cu OZN-uri, la experienţele dintr-o viaţă anterioară, arătările fecioarei Maria, sau semnele produse de ea pe cer. În multe dintre aceste cazuri cît şi în altele există un numitor comun reprezentat de o anticipare contagioasă (molipsitoare), adesea provocată de liderii respectivei mişcări, că o asemenea manifestare poate avea loc.
Se poate observa cum un fenomen este citat în sprijinul aproape oricărui crez indiferent de cât de nebiblic este. Rămân încă multe de învăţat cu privire la dinamicile propriilor noastre minţi iar unele dintre aceste puţin înţelese realităţi demonstrează capacitatea lor enormă de a produce oamenilor iluzii psihologice.

Amăgirea satanică

Dacă această interpretare (psihologică) pare inadecvată pentru a explica unele dintre fenomenele caracteristice posesiunii demonice există o a doua cauză (sursă) posibilă care uneori s-ar putea să opereze alături de prima. După cum este perfect posibil ca factori psihologici şi demonici să fie implicaţi în pretinsele întâlniri (fenomene) OZN, amintiri din vieţi anterioare, arătării ale fecioarei Maria, etc., la fel pot sta lucrurile şi în cazul creştinilor “demonizaţi” ce sunt izbăviţi. Desigur acesta este exact lucrul pe care susţinătorii lucrărilor de izbăvire/eliberare îl propun. Dar aşa cum amăgirea (înşelăciunea spirituală) poate fi tocmai obiectivul adevărat al Satanei în aceste cazuri, ea poate interveni şi în exorcismul creştinilor. Vă este limpede sperăm, că diavolul ar vrea să credem că are o mai mare putere asupra noastră decât poate în realitate !
Într-adevăr, pentru a crea iluzia că de fapt creştinul este posedat se pare că demonii sunt în stare să cauzeze anumite fenomene audibile, mintale şi trupeşti creştinului, dar din afara acestuia. Dacă îi pot convinge pe credincioşi că ei au puterea de a-i controla atunci acei creştini deşi perfect stăpâni pe propria lor voinţă vor permite în consecinţă puterilor întunericului o mare influenţă asupra lor. Un creştin care apelează la şedinţele/slujbele de izbăvire pentru a învinge puterile demonice, în loc de a rămâne încredinţat de făgăduinţele şi cuvintele lui Hristos, este deja în mare măsură neutralizat de vrăjmaşul sufletelor.

Posedaţi, dar nu regeneraţi

O a treia explicaţie posibilă este faptul că indivizii sunt într-adevăr posedaţi de demoni, dar respectivi nu sunt nişte credincioşi adevăraţi. Cum se poate determina cine este şi cine nu este un creştin adevărat ? Doar Dumnezeu cunoaşte în mod sigur identitatea aleşilor Săi cât şi starea reală a sufletului unui om (vezi, 2Tim.2:19; 1Sam.16:7; sau parabola ţarinei în care s-a semănat grâul dar a răsărit şi neghină alături de el din Mat.13:24-30, 36-43). În unele cazuri manifestarea duhurilor rele poate fi doar unul din paşii făcuţi de cineva pe calea unei adevărate reale convertiri la Dumnezeu.
Noi suntem forţaţi să concluzionăm că este greu să deosebim cine este în mod sigur posedat de demoni şi cine este cu adevărat un creştin devreme ce aceste probleme privesc interiorul omului şi constituie stări inobservabile ale indivizilor. De aceea, ar fi o mare nechibzuinţă ca cineva să-şi bazeze crezurile după stările aparente ale creştinilor posedaţi de demoni când argumentele teologice ale Noului Testament (referitoare la împărăţia lui Hristos şi a Satanei) înclină în direcţie opusă.

ARGUMENTELE TEOLOGICE

Ca adăugire la dovezile biblice şi experimentale de mai sus se aduc diverse argumente teologice în favoarea demonizării creştinilor. Vom lua în considerare în continuare cele mai des întâlnite exemple.

Chinuitori demonici veniţi ca pedeapsă de la Dumnezeu

Un argument afirmă că Dumnezeu îngăduie demonilor să intre în trupurile credincioşilor ca şi formă de pedepsire a lor dacă continuă să păcătuiască şi să cedeze teren diavolului. Un asemenea păcat este neiertarea (2Cor.2:10-11; Efes.4:26-27; Mat.18:21-35). Dar în Matei 18:35 nu se găseşte nimic care să sugereze că “chinuitorii” (v.24) aceia trebuie luaţi literar. Ei sunt menţionaţi în trecere în aceea pildă (dacă nu, trebuie oare să credem că demonii ne chinuiesc până ce “plătim tot” ce-i datorăm lui Dumnezeu ?). De asemenea, nu se vorbeşte nimic în pasajul respectiv despre vreo activitate demonică.
În a doua epistolă către Corinteni (2:10-11) cât şi Efeseni 4:26-27 se vorbeşte despre a da diavolului un “prilej” sau un “câştig” prin mânie şi neiertare. Dar din punct de vedere contextual este limpede că pasajele se referă la a oferi Satanei posibilitatea de a distruge unitatea şi mărturia bisericii, şi nu a de pune stăpânire pe credincioşi.

Demoni trimişi ca pedeapsă pentru că s-au dorit daruri sau puteri deosebite

Un al doilea argument este acela ce spune că Dumnezeu poate permite unui demon să intre într-un credincios dacă acesta caută pentru el daruri sau puteri deosebite. Dar acest avertisment din nou poate fi dus prea departe. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă cu claritate să căutăm daruri spirituale şi să-i cerem lui Dumnezeu Duhul Sfânt (vezi, 1Cor.14:1; Luca 11:13).
Desigur trebuie să evităm să obţinem puteri ocultice. Biblia avertizează împotriva intrării în legătură cu demonii (1Cor.10:14-22) dar nu spune niciodată că pericolul unei asemenea preocupări este posesiunea demonică.
Este adevărat că există imitaţii satanice ale puterii divine (vezi, 2Tesaloniceni 2:9), de aceea este nevoie ca noi să testăm cu Biblia duhurile (spiritele) (1Ioan 4:1-3), caracterul moral al celor ce pretind că au daruri spirituale (Matei 7:22-23), cât şi toate învăţăturile din biserică, (1Tim.4:1; 2Tim.3:16-4:5), fără să negăm totuşi manifestările legitime ale puterii şi prezenţei lui Dumnezeu.

Dumnezeu poate locui alături de rău

Jack Deere, până mai de curând principalul teolog al mişcării Vineyard (ce s-a remarcat prin potopul de experienţe spirituale dintre cele mai stranii ce s-au abătut vreodată asupra creştinilor; n.tr.), susţine că, “Isus locuieşte alături de păcat ori de câte ori vine în inima unui nou credincios. Dacă poate locui într-o persoană păcătoasă de ce n-ar putea s-o facă şi într-un om demonizat ?”
Asemănarea aceasta dintre răul demonic şi răul naturii umane corupte este din capul locului eronată. Dumnezeu se poartă altfel cu demonii decât o face cu credincioşii. Relaţia aceasta nu suferă comparaţie. El este judecătorul Satanei şi al demonilor lui, dar este mântuitorul credincioşilor. Demonii sunt duşmanii lui Dumnezeu pe când credincioşii, în ciuda firii lor păcătoase sunt slujitorii şi prietenii Lui. Dumnezeu a spus că va locui împreună cu poporul Lui, dar nu şi cu duşmanii Lui.
Acest argument greşeşte prin a nu recunoaşte diferenţa esenţială dintre nişte fiinţe ale răului (demonii) şi nişte fiinţe răscumpărate (credincioşii), ce într-adevăr au rău în ele (firea pământească), dar mai au şi o natură nouă (duhul) care le va conduce în cele din urmă la triumful asupra răului (1Ioan 3:9).

Demonii îşi fac locuinţa în suflet, nu în spiritul omului

Cu toate acestea, un alt argument susţine că demonii pot locui în sufletul unui credincios, dar nu şi în spiritului acestuia unde locuieşte Duhul Sfânt. Din păcate în Scriptură nu există nici o distincţie (deosebire) ontologică şi fundamentală dintre suflet şi spirit (duh). Într-adevăr termenii aceştia se folosesc pe rând şi se schimbă între ei în unele pasaje, de aceea, acest argument nu rezistă scrutinului biblic. În plus, problema reală trebuie să se pună dacă într-adevăr Dumnezeu şi Satana pot coabita alături în trupul (şi nu în sufletul, sau spiritul) credinciosului (vezi, 1Cor.6:19), chiar dacă aşa ar sta lucrurile, şi anume ca unul să locuiască în sufletul lui, iar celălalt, în spiritul credinciosului. De aceea, în realitate acest argument îşi ratează ţinta.

IZBĂVEŞTE-NE DOAMNE, DE “LUCRĂRILE DE IZBĂVIRE” !

Unele dintre învăţăturile ce se răspândesc astăzi privitoare la războiul spiritual sunt sănătoase din punct de vedere biblic, dar majoritatea lor posedă o valoare îndoielnică. Învăţăturile senzaţionaliste înlocuiesc doctrina biblică tradiţională (şi evanghelică) privitoare la lupta creştinului cu Satana. Întotdeauna aceasta sublinia protecţia pe care Hristos o aduce în viaţa unui credincios, înfrângerea diavolului prin predicarea Evangheliei, şi biruinţa credinciosului prin creşterea în sfinţenie. Evanghelicii au învăţat cu consecvenţă faptul că un creştin îl învinge pe Satana supunându-se lui Dumnezeu şi împotrivindu-se ispitei demonice. Războiul spiritual a fost mai degrabă privit ca un război moral, armătura lui Dumnezeu fiind compusă din acele calităţi pe care Duhul Sfânt le produce în viaţa unui credincios. Creştinul era considerat “biruitor” asupra Satanei dacă rămânea credincios lui Dumnezeu în pofida oricărei presiuni demonice sau ispite.

În loc de a da vina pe dracu’, Biblia ne cere să ne pocăim !

Există un pericol grav în sindromul care vede un demon în spatele fiecărei probleme din viaţa credinciosului. Această mentalitate camuflează responsabilitatea noastră morală de a umbla în neprihănire şi de “a face să moară faptele trupului” (Rom.8:13) (vezi, “The Devil Made Me Do It!”).

Biblia nu identifică deloc păcate ca pofta, mânia, şi mândria ca fiind spirite , ci mai degrabă ca “fapte ale firii pământeşti” pe care ne învaţă să le lăsăm în urmă, sau “să ne dezbrăcăm de ele” (vezi, Col.2:11), nu să le izgonim afară, şi că dacă “umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti” (Gal.5:16).

“Firea pământească” – aliatul diavolului
Fără îndoială că tărâmul demonic găseşte un aliat în firea noastră (Pavel a spus că, “ştiu, într-adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească…” Rom.7:18) şi serveşte la exacerbarea dorinţelor ei încercând să ne provoace la păcat. Însă aceasta este doar O ISPITĂ sau O OPRIMARE DEMONICĂ, şi nu o posesiune demonică. Reprezintă UN ASALT DIN AFARĂ împotriva căruia credinciosul este bine echipat pentru a-i rezista şi pentru a-l învinge (Efes.6:10-18).

“Dar unii au fost izbăviţi !”
Ce se poate spune despre mărturiile acelor creştini ale căror vieţi au devenit biruitoare printr-o slujbă de izbăvire ? Aşa cum creştinii care cred în eronata “vindecare prin Ispăşire” (citând spre exemplu un 1Petru 2:24 “El a purtat pãcatele noastre în trupul Sãu, pe lemn, pentru ca noi, fiind morþi faþã de pãcate, sã trãim pentru neprihãnire; prin rãnile Lui aþi fost vindecaþi”; n.tr.), pot avea totuşi parte de vindecare pentru că s-au încrezut în Isus pentru aceasta, şi nu în doctrina respectivă, la fel creştinii care învaţă să se încreadă în Isus pentru înfrângerea diavolului pot avea parte de biruinţă, în ciuda impresiei lor eronate că ar fi fost “izbăviţi” (“eliberaţi”) de demoni. Cu toate acestea noi am observat o asemenea biruinţă ca fiind ILUZORIE (cum am văzut în povestea de la început al lui Carl), şi că duce la o nesănătoasă dependenţă de lucrările de izbăvire.

Metoda biblică de lupta pentru izbăvirea de sub puterea firii pe care diavolul o poate utiliza :

1Cor.10:13
Nu v’a ajuns nici o ispitã, care sã nu fi fost potrivitã cu puterea omeneascã. ªi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngãdui sã fiþi ispitiþi peste puterile voastre; ci, împreunã cu ispita, a pregãtit ºi mijlocul sã ieºiþi din ea, ca s’o puteþi rãbda.

You hear somebody who is in spiritual leadership and has defaulted significantly and scandalized the church, portray himself as some kind of poor weak victim to the onslaughts of the supernatural domain—not so. Temptation is common to man. What that phrase really has to say, “that is that it is human.” It is not so demonic that we become helpless victims

John MacArthur, Jr. :
The question comes really from my daughter. She was studying the Word the other night, and it is 1 Samuel 18:10, “Now it came about on the next day that an evil spirit from God came mightily upon Saul.” Her question is the “evil spirit,” for as far as she is concerned, there is no evil coming from God, it only comes from Satan.
Answer : All that you have to do to explain that is to let her know that no evil spirit, and no devil, and no demon, anytime can ever do anything, except within the larger picture of God’s allowing. That “evil spirit” was from God only in the sense that the devil was from God, when the Lord allowed him to go and test Job. You remember when the devil came before God and said, “You don’t have anybody on this earth who will be faithful to you if given the circumstances that I can create.” And God said, “Yes, I have one faithful servant (Job 1) Job.” And God said to the devil, in effect, “You go and do whatever you want to Job.” Of course, it was all within the limitations of God’s will, and of course, he did, and as a result of that Job’s faith was strengthened, and Job proved to pass the test.That illustrates the same idea: an evil spirit comes from the Lord, only in the sense that no evil spirit, no demon, no devil himself can act in this world independently of and outside of the allowing will of God.

Luca 22:31-32 Domnul a zis: ,,Simone, Simone, Satana v’a cerut sã vã cearnã ca grîul. Dar Eu M’am rugat pentru tine, ca sã nu se piardã credinþa ta; ºi dupãce te vei întoarce la Dumnezeu, sã întãreºti pe fraþii tãi.“

In regard to Luke 22:31 and how that might apply to some of the experiences that Job went through?

I think that the only thing that can ever happen to a believer is what God allows to happen. But in the case of Job I think it was distinct. I think Job was assaulted by Satan as a direct expression of the will of God. I think that Peter was assaulted by Satan because he was disobedient–and there is a difference. I believe that it is possible that God may allow Satan to do certain things to an individual who is godly, who is virtuous, who is righteous, to refine that individual to accomplish His own ends–that’s Job. But I think that God also is going to allow a believer, as it were, to make his own bed and then to have to lie in it (“să doarmă în ce-şi aşterne”!) – which was Peter’s situation. I think, obviously, what was going to happen to Peter was directly related to his denial of Christ, whereas, Job never denied God and was therefore attacked by Satan, but rather God set out for His own purposes to allow that to happen, and the goal was reached: Job said in chapter 42, verse 6, “I have heard of You in the hearing of the ear: but now my eye sees You, and I repent in dust and ashes.” In other words, the purpose of Job going through that, was not only to prove his faithfulness, but to give him a vision of God that was greater than he had ever had before. In the case of Peter it had to do with his sin.

Cum învingem ispitele demonice ?

În primul rând, punîndu-ne încrederea în Hristos, distrugătorul diavolului.
1Ioan 3:8 Cine pãcãtuieºte, este dela diavolul, cãci diavolul pãcãtuieºte dela început. Fiul lui Dumnezeu S’a arãtat ca sã nimiceascã lucrãrile diavolului.
Rom. 8:37 Totuº în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

Ro 8:5 În adevãr, ceice trãiesc dupã îndemnurile firii pãmînteºti, umblã dupã lucrurile firii pãmînteºti; pe cînd cei ce trãiesc dupã îndemnurile Duhului, umblã dupã lucrurile Duhului.
Ro 8:9 Voi însã nu mai sînteþi pãmînteºti, ci duhovniceºti, dacã Duhul lui Dumnezeu locuieºte în adevãr în voi. Dacã n’are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
Ro 8:10 ªi dacã Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morþii, din pricina pãcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihãnirii.
Ro 8:12 Aºa dar, fraþilor, noi nu mai datorãm nimic firii pãmînteºti, ca sã trãim dupã îndemnurile ei.
Ro 8:13 Dacã trãiþi dupã îndemnurile ei, veþi muri; dar dacã, prin Duhul, faceþi sã moarã faptele trupului, veþi trãi.
Ro 13:14 ci îmbrãcaþi-vã în Domnul Isus Hristos, ºi nu purtaþi grijã de firea pãmînteascã, pentruca sã-i treziþi poftele.
Ga 5:24 Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, ºi-au rãstignit firea pãmînteascã împreunã cu patimile ºi poftele ei.
Re 12:11 Ei l-au biruit, prin sîngele Mielului ºi prin cuvîntul mãrturisirii lor, ºi nu ºi-au iubit viaþa chiar pînãla moarte.

CONSECINŢELE NEFASTE ALE UNEI ASEMENEA ÎNVĂŢĂTURI ŞI PRACTICI
Învăţătura aceasta ne distrage atenţia de la Dumnezeu şi ne preocupă cu diavolul…
Mai putem spune că învăţătura că creştinii pot fi demonizaţi ne îndreaptă atenţia de la Dumnezeu asupra Satanei:

- Poate să-i inspire frică credinciosului când de fapt el ar trebui să cunoască încrederea şi îndrăzneala în Hristos.
- Îi face pe credincioşi să depindă de cei ce ţin slujbele de eliberare pentru a-i feri de demoni. Acest lucru dă naştere la o superstiţie spiritualistă care îl împiedică pe credincios atât de la proclamarea veştii bune cât şi de la creşterea lui personală în sfinţenie.

- Dar poate pericolul cel mai mare constă în metodologia determinării adevărului. Aşa cum am văzut mai sus, cei ce susţin că un creştin poate fi locuit/stăpânit de un demon plasează experienţa lor mai presus de învăţătura clară a Scripturii, negându-i astfel suficienţa. Odată ce biserica îngăduie experienţelor subiective să înlocuiască testul obiectiv al Scripturii asupra unei chestiuni se va crea un precedent pentru viitor. O adevărată cutie teologică a Pandorei va fi deschisă cauzând o adevărată epidemie de superstiţii şi doctrine false.

CONCLUZIE:

Astfel, am văzut că Scriptura nu învaţă sub nici o formă că un creştin poate fi stăpânit de un demon. Şi nici nu afirmă că ar exista probleme spirituale pentru care un creştin ar trebui să fie supus exorcismului. În consecinţă, noi ar trebui să ne bazăm cu încredere pe victoria pe care Hristos a obţinut-o asupra forţelor demonice şi să ne derivăm puterea noastră de la Dumnezeu în lupta noastră împotriva lumii, a firii şi a diavolului. Fie ca Dumnezeu să ne izbăvească de aceste învăţături iluzorii şi distructive, şi fie ca noi să ne folosim de ceea ce avem în Hristos pentru a putea păstra sănătoasa învăţătură a moştenirii noastre evanghelice.

2Cor.2:11 …ca sã nu lãsãm pe Satana sã aibã un cîºtig dela noi; cãci nu sîntem în neºtiinþã despre planurile lui.

Rom.16:20 Dumnezeul pãcii va zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos sã fie cu voi! Amin.

_____________________

Acest studiu este inspirat din articolul autorului menţionat mai jos, apoi “îmbinat” cu propriile mele notiţe.

Brent Grimsley deţine un doctorat în teologie de la Seminarul din Denver, Colorado, unde a efectuat îndelungi cercetări asupra Noului Testament. În prezent lucrează la o librărie creştină din Denver. Elliot Miller este un asociat al CRI-ului pentru care contribuie cu analize, articole şi critici.