Răul din slujba binelui în viaţa lui Iosif – Geneza 40-41

Iosif, o poveste a umilinţei şi a înălţării
(continuare-duminică 9 martie 2008)

Răul din slujba binelui în viaţa lui Iosif

“Voi, negreşit, v’aţi gîndit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.” (Gen.50.20) 

Capitolele 40 şi 41 ale Genezei

Descarcă/ascultă: http://www.box.net/shared/wx2pmsso4w

Notiţe:

Pînă acum am studiat mai mult cum Iosif a fost umilit. Însă din acest capitol (40) vom vedea cum Iosif începe să fie înălţat. Aruncat în temniţa egipteană Iosif capătă aceeaşi trecere înaintea gardianului şef pe care o avusese şi înaintea lui Potifar, comandantul gărzii faraonice. Umilit şi totuşi impunînd, Iosif se bucură de respectul conducătorului închisorii.

39.23  Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mînă, pentrucă Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbîndă în tot ce făcea.

Într-un fel putem spune că Iosif, asemenea lui Isus Hristos, a fost “pus în numărul celor fărădelege”. Şi aşa cum centurionul roman a exclamat la cruce cînd Isus şi-a dat duhul, “cu adevărat, acesta era un om neprihănit”, vedem acum ce respect deosebit a căpătat Iosif înaintea conducătorului închisorii faraonului egiptean. Biblia nu enunţă în mod direct nişte paralele existente între viaţa lui Iosif şi a lui Isus, dar nu putem să nu observăm ce asemănări izbitoare totuşi există.

După o vreme doi înalţi oficiali ai faraonului ajung în închisoarea unde Iosif era responsabil. Ne putem imagina că Iosif era un dur ocupînd aceea poziţie neoficială. Cei doi sînt puşi sub directa supraveghere a lui Iosif:

40:1-4  După cîtăva vreme, s’a întîmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpînul lor, împăratul Egiptului. Faraon s’a mîniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor. Şi i-a pus subt pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif. Căpetenia străjerilor i-a pus subt privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lîngă ei; şi au stat mai multă vreme în temniţă.

Nu doar că Iosif era o persoană de încredere, dar mai ales, vom afla, era un om inspirat de Dzeu în interpretarea viselor.

IOSIF, “REGELE VISELOR”

În închisoare aceşti doi înalţi slujitori ai împăratului Egiptului au parte de nişte vise pe care Iosif le interpretează. În scurt timp, interpretările lui Iosif sînt confirmate de realităţi cît se poate de crude.

40:5  Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, cari erau închişi în temniţă, au visat într’o noapte amîndoi cîte un vis, şi anume fiecare cîte un vis, care putea să capete o tălmăcire deosebită.  6  Iosif, cînd a venit dimineaţa la ei, s’a uitat la ei; şi i-a văzut trişti.
7  Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, cari erau cu el în temniţa stăpînului său, şi le-a zis: ,,Pentruce aveţi o faţă aşa de posomorîtă azi?“
8  Ei i-au răspuns: ,,Am visat un vis, şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.“ Iosif le-a zis: ,,Tălmăcirile sînt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.“
9  Mai marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul, şi i-a zis: ,,În visul meu, se făcea că înaintea mea era o viţă.
10  Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Cînd a început să dea lăstari, i s’a deschis floarea, şi ciorchinele au făcut struguri copţi.
11  Paharul lui Faraon era în mîna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui Faraon, şi am pus paharul în mîna lui Faraon.“
12  Iosif i-a zis: ,,Iată tîlmăcirea visului. Cele trei mlădiţe sînt trei zile.
13  Peste trei zile Faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăş în slujba ta, şi vei pune iarăş paharul în mîna lui Faraon, cum obicinuiai mai înainte, cînd erai paharnicul lui.
14  Dar adu-ţi aminte şi de mine, cînd vei fi fericit, şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon, şi scoate-mă din casa aceasta.
15  Căci am fost luat cu sila din ţara Evreilor, şi chiar aici n’am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.“
16  Mai marele pitarilor, văzînd că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: ,,Iată, şi în visul meu, se făcea că port trei coşuri cu pîne albă pe capul meu.
17  În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru Faraon: prăjituri coapte în cuptor; şi păsările mîncau din coşul care era deasupra de tot pe capul meu.“
18  Iosif a răspuns, şi a zis: ,,Iată-i tîlmăcirea. Cele trei coşuri sînt trei zile.
19  Peste trei zile, Faraon îţi va lua capul, te va spînzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mînca păsările.“
20  A treia zi, era ziua naşterii lui Faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi:
21  pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăş în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mîna lui Faraon;
22  iar pe mai marele pitarilor l-a spînzurat, după tîlmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.
“Ce mulţi sînt cei dispuşi să predice/declare mesajul paharnicului, dar nu şi pe cel al pitarului!” (Boice)

Unul dintre cei cărora Iosif le-a intepretat visele este eliberat şi reabilitat de Faraon, pe cînd celălalt este pedepsit pentru probabil un complot pus la cale împotriva împăratului. Şi în asta Iosif se aseamănă Domnului Isus Hristos fiind o binecuvîntare pentru unul şi un blestem pentru celălalt. De aceea, nu putem crede că visele şi întîmplările acestea sînt simple coincidenţe din viaţa lui Iosif.

Nu este lipsit de semnificaţie că paharnicul, cel ce turna băutura împăraţilor este eliberat fiindcă sîngele lui Isus urma să devină un simbol pentru credincioşi, nu degeaba brutarul sau bucătarul faraonului este pedepsit sugerîndu-se că lucrarea mîinilor omului nu doar că nu obţin mîntuirea, ci chiar sînt motiv de blestem. (Arthur Pink)

Cred că separat de adevărurile evanghelice epopeea vieţii lui Iosif reprezintă o poveste fascinantă, însă doar atît. Pe cînd amintirea aici a Evangheliei pune viaţa lui Iosif într-o perspectivă extrem de utilă pentru noi. Asemenea lui Isus, şi Iosif atribuie toată gloria lui Dzeu:

Gen.40:8  Ei i-au răspuns: ,,Am visat un vis, şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.“ Iosif le-a zis: ,,Tălmăcirile sînt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.“
Gen.41:15-16  Faraon a zis lui Iosif: ,,Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tîlmăci; şi am aflat că tu tîlmăceşti un vis, îndată dupăce l-ai auzit.“  Iosif a răspuns lui Faraon: ,,Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!“

Aşa a făcut tot timpul Cel pe care Iosif îl prefigurează şi care deşi anunţa dinainte ce avea să se întîmple, spunea:  Ioan 12:49  Căci Eu n’am vorbit dela Mine însumi, ci Tatăl, care M’a trimes, El însuş Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.

La fel cum cuvîntul lui Iosif a cunoscut o împlinire integrală, va cunoaşte şi cuvîntul lui Hristos.

Gen.40:20-22 A treia zi, era ziua naşterii lui Faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi: pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăş în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mîna lui Faraon;  iar pe mai marele pitarilor l-a spînzurat, după tîlmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.

La fel cum anunţul solemn al lui Iosif privitor la pitar a fost împlinit întocmai, la fel se va petrece şi cu declaraţiile Fiului lui Dzeu! “Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Mat.24:35) sau, “Cine nu va crede, va fi osîndit” (Marcu 16.16).

VIAŢA LUI IOSIF ÎN “ZODIA” MĂRIRII

O ultimă nedreptate suferită de Iosif

Deşi i-a interpretat favorabil un vis avut pe cînd era el însuşi un întemniţat al faraonului, după ce este eliberat şi reabilitat paharnicul şef îl uită pe Iosif în închisoare (cap. 40, v.23). Iată încă o nedreptate pe care acesta a suferit-o dar care nu i-a stricat caracterul. În tăcere şi acceptîndu-şi soarta, Iosif face ceea ce Noul Testament enunţă atît de clar:

1Petru 4:19  Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine.

Şi cei care ştiu să facă bine asta, nu sînt opriţi de nimic în viaţă să ajungă acolo unde Dzeu îi vrea !

Asta s-a dovedit în promovarea lui Iosif în Egipt, el ajungînd în aceea poziţie în care a ajuns să dispună de viaţa altora, a foarte foarte mulţi, chiar lui încredinţîndu-se prezervarea neamului care să-l dea lumii pe Mesia!

Iată de ce pe drept Iosif poate fi denumit, “regele viselor” !

În capitolul 41 ne sînt descrise nişte vise pe care însăşi faraonul Egiptului le are. Vedem că visele sînt chiar mijlocul prin care Dzeu îl scoate din închisoare după ce indirect ajunsese acolo din cauza unor vise ale lui împărtăşite parcă prea repede şi cu cine nu trebuia.

Iar cînd a venit vremea ca Dzeu să-l scoată din închisoare, nu s-a mai zăbovit. Chiar dacă Dzeu nu pare să facă ceva multă vreme, atunci cînd vine vremea ceea ce El  face le este evident tuturora.  Iar în vremea cînd ni se pare că nu face nimic, de fapt Dzeu formează caractere şi lucrează la detalii.

Deşi iniţial uitat Iosif este solicitat să interpreteze visele împăratului Egiptului despre 7 vaci urîte şi 7 spice slabe:

41:8  Dimineaţa, Faraon s’a turburat, şi a trimes să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visurile lui. Dar nimeni n’a putut să le tîlmăcească lui Faraon.
9   Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvîntul, şi a zis lui Faraon: ,,Mi-aduc aminte astăzi de greşala mea.
10  Faraon se mîniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor.
11  Amîndoi am visat cîte un vis în aceeaş noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis, care a primit o tîlmăcire deosebită.
12  Era acolo cu noi un tînăr Evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visurile noastre, şi el ni le-a tîlmăcit, şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.
13  Lucrurile s’au întîmplat întocmai după tîlmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine Faraon m’a pus iarăş în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l-a spînzurat.“
14  Faraon a trimes să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s’a ras, şi-a schimbat hainele, şi s’a dus la Faraon.

6 VISE DE LA DUMNEZEU

 

 

Foarte simplu spus, prima parte a poveştii vieţii lui Iosif se ocupă de 6 vise. 2 pentru el însuşi, 2 pentru doi înalţi slujitori ai lui faraon şi în cele din urmă 2 pentru însuşi faraon. Este de la sine înţeles că toate cele 6 vise vin de la Dzeul lui Israel, chiar dacă acest fapt nu este de îndată evident visătorilor. Cu toate acestea faraonul şi egiptenii care se închinau idolilor şi chiar însuşi Iosif vor afla că în ciuda tuturor circumstanţelor de moment, Dzeul lui Israel îi controla atît propria-i viaţă cît şi destinul celorlalte popoare.
…
Desigur, şi elementele umane din această dramă ies foarte clar în evidenţă. Trădarea iniţială a fraţilor săi mai mari, ademenirea venită din partea nevestei lui Potifar, puterea absolută a lui Faraon asupra vieţii supuşilor săi, disperarea celor ameninţaţi cu înfometarea şi cel mai evident, modul în care Iosif ajunge să-şi exercite dominaţia asupra rudelor sale nebănuitoare. Însă dincolo de drama umană se zăresc nişte valori mult mai profunde, mult superioare, şi anume valorile caracterului divin. Ucenicia lui Iosif desăvîrşită prin intermediul necazurilor din viaţa lui şi maturizarea lui în înţelepciune ca şi lider reprezintă nici mai mult nici mai puţin decît procesul în care ajunge să-i semene la trăsături Dumnezeului pe care-l slujeşte.
Deşi spre sfîrşitul vieţii lui le-a precizat fraţilor săi că nu au de ce se să teamă fiindcă el nu-i va lua locul lui Dzeu în viaţa lor (50:19) asta este totuşi ceea ce s-a petrecut în realitate. Deoarece la fel de iertător şi îndurător cum Dzeu se dovedeşte, la fel Iosif a răsplătit răul cu bine şi trădarea lor cu generozitate nemăsurată. Mai mult, privind în urmă el le-a putut declara că,

Voi, negreşit, v’aţi gîndit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. (Gen.50.20) 

De aceea, ne va fi de mare folos să citim aceste capitole trăgînd cu ochiul la planul universal al lui Dzeu… (Michael Knowles)

În propria lui viaţă Iosif a trăit toate aparentele paradoxuri şi contradicţii ale providenţei lui Dzeu, cunoscînd întorsături de-a dreptul violente ale norocului sau soartei sale. Întîi, ca un fiu răsfăţat, apoi ca şi sclav trimis în exil şi mai mult, mai mult şi dezonorat în închisoare, dar ajungînd apoi al doilea om puternic din cel mai mare imperiu al vremii… Iosif era un veritabil veteran al experienţelor diverse ale vieţii (2Cor.6:4-10) care în ciuda tuturor vitregiilor şi favorilor şi-a păstrat integritatea, răbdarea, credincioşia, şi cel mai impresionat, un spirit iertător, milos.

Orice altceva patriarhilor nu le-a reuşit, i-au lăsat lui Iosif să facă transmiţîndu-i o moştenire care a preţuit mai mult decît orice. Cunoaşterea Dzeului adevărat a stat la baza acestui caracter model. Credinţa a fost cea care i-a controlat purtarea intimă (39.9), era sursa înţelepciunii sale supranaturale cînd cea umană era epuizată (41.16), l-a ajutat să înţeleagă cum controla Dzeu evenimentele istoriei (41.32), i-a dat sens şi împlinire în ce a privit propria-i viaţă şi familie (41.51,52), mai ales l-a făcut să pătrundă lucrarea tainică a providenţei care i-a modelat destinul (45.8,9).

Gen.45:7-9 Dumnezeu m’a trimes înaintea voastră ca să vă rămînă sămînţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr’o mare izbăvire. Aşa că nu voi m’aţi trimes aici, ci Dumnezeu; El m’a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpîn peste toată casa lui, şi cîrmuitorul întregei ţări a Egiptului. Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu, şi spuneţi-i: ,,Aşa a vorbit fiul tău Iosif: Dumnezeu m’a pus domn peste tot Egiptul; pogoară-te la mine şi nu zăbovi!

Pentru toate acestea, şi chiar mai multe, el şi-a ocupat pe merit locul în galeria eroilor credinţei din Evrei 11:
22  Prin credinţă a pomenit Iosif, cînd i s’a apropiat sfîrşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

Chiar visele care au deschis calea necazurilor în viaţa lui, Dzeu le foloseşte acum pentru a-i scoate viaţa din groapă. Acum deşi primele două l-au privit pe el, toate celelalte care sînt consemnate aici îi privesc pe alţii, fiindcă acelor oameni Dzeu a trebuit să le vorbească într-un limbaj pe care să-l înţeleagă. Dacă unii ca Iacov şi Iosif puteau să primească revelaţii într-o descoperire sau profeţie, nu şi faraonul şi curtierii lui.

Iar mîna lui Dzeu i-a împiedicat pe interpreţii (magii) faraonului să priceapă ceva din aceste vise pentru ca revelaţia să vină prin instrumentul ales de El personal.

“PROBLEMA” RĂULUI

Problema răului este ridicată de numeroasele, destul de numeroasele evenimente nefaste care au presărat viaţa lui Iosif.

Mulţi găsesc existenţa răului de multe ori copleşitor în dimensiune, util în negarea existenţei lui Dzeu. Cu fiecare rău se pune întrebarea, cum poate Dzeu permite aşa ceva ? Însă viaţa lui Iosif stă mărturie pentru ceea ce Dzeu poate face răului şi cu răul.

Poate preschimba (transforma) Dzeul răul în bine ? Nu, răul este rău şi nu bine ! Dar Dzeu poate face mai mult bine din mult rău. Poate să facă să rezulte mult bine din rău.

S-a spus de multe ori, “tot răul, spre bine” sau de către unii creştini se spune că Dzeu poate “răscumpăra” răul. Realitatea este că Dzeu nu ar fi permis răului să intre în lume dacă nu ar fi servit unui bine şi mai mare pe care El să-l poată face. Răul făcut lui Iosif a rezultat într-un mare bine, o foarte clară ilustraţie pentru cum Dzeu poate subjuga răul scopurilor Sale.

Gen.50:20  Voi, negreşit, v’aţi gîndit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.

Să privim atunci la mai multe rele puse în slujba binelui în viaţa lui Iosif. Să urmărim “dansul” răului cu binele din viaţa lui Iosif, caruselul relelor puse în slujba binelui!

Dinamica răului din viaţa lui Iosif a fost folosită de Dzeu pentru  un bine mai mare decît acesta şi-ar fi putut imagina, sau spera. Ce era “bine” pentru viaţa lui Iosif, încă rămînea să se definească.

Reuşeşte în tot ce face! Tot ce începe, duce la bun sfîrşit.

Ps.1:1-3  Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lîngă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfîrşit.

Să privim la cele cîteva rele, un număr destul de mare dintre acestea, în final puse în slujba binelui în viaţa lui Iosif.

Acest principiu “iosifalian” va funcţiona în viaţa noastră:

- dacă decidem să slujim, fiindcă Dzeu la momentul potrivit va aduce în vieţile noastre oportunitatea în care circumstanţele rele ale vieţii vor sluji binelui din viaţa şi vocaţia ta.
- A te încrede în Dzeu şi a le sluji altora în orice situaţii va face ca Dzeu să-ţi dea noi oportunităţi în viaţă
- Dacă facem binele în orice situaţie, indiferent de cost.

Povestea vieţii lui Iosif este o poveste a măririi, a accederii în post, pe calea corectă, aşa cum dorea şi prevedea Dzeu şi nu cum omul şi-ar propune.

41:40,41  Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai pe sus de tine.“   Faraon a zis lui Iosif: ,,Uite, îţi dau stăpînire peste toată ţara Egiptului.“

Desigur, noi nu am fi foarte impresionaţi de maniera acesta de promovare, dacă Dzeu ar aplica-o cu noi. Problema este că în realitate, cam aşa se întîmplă !

Acest moment în care faraonul Egiptului îi spune “te pun mai mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale, …uite îţi dau stăpînire peste toată ţara Egiptului” nu a venit înainte ca Iosif să fi fost:

- persecutat chiar de către cei din casa tatălui său, de proprii fraţi; cu 13 ani mai înainte fraţii lui îl urîseră şi nu puteau spune un lucru bun despre el (37.4). Au conspirat împotriva vieţii lui, dar n-au putut să i-o curme. În schimb, i-au înscenat moartea şi l-au traficat unor işmaeliţi. Persecuţia aceasta nemeritată i-a format caracterul interior şi l-a dus în Egipt şi l-a pregătit ca într-o zi să-l conducă cu înţelepciune.

Pînă una alta, dacă eşti în situaţia în care ţi se pare că suferi pe nedrept, sau chiar eşti persecutat, impune-ţi să faci ce-ţi spune Biblia aici:

Rom.12:21  Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.

Te vezi înconjurat, asediat, copleşit de tot răul din lume ? Nu-i nimic, ascultă de acest îndemn al lui Dzeu !

- momentul de promovare a lui Iosif nu a venit înaintea de a se fi văzut subjugat, folosit şi exploatat. După ce nomazii işmaeliţi au ajuns în Egipt, l-au plasat pe Iosif lui Potifar, căpitanul gărzii faraonului. Deşi subjugat pe nedrept şi ulterior exploatat ca sclav (!) Iosif nu a dat nici o dovadă de nesupunere în casa lui Potifar. Şi-a acceptat cu demnitate poziţia şi a căutat binele stăpînului său.

El a împlinit porunca lui Pavel:

Efes.6.5 Robilor, ascultaţi de stăpînii voştri pămînteşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. 6  Slujiţi-le nu numai cînd sînteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, cari fac din inimă voia lui Dumnezeu. 7  Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, 8  căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată dela Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.

Purtarea lui Iosif din vremea exploatării sale ca sclav exemplifică o supunere adevărată faţă de voia lui Dzeu, Biblia spunîndu-ne răspicat că,

Plîngerile 3:27  Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţa lui.
Prov.15:33   Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii, şi smerenia merge înaintea slavei.

În anii de sclavie din casa lui Potifar Iosif şi-a demonstrat supunerea şi loialitatea. Chiar aceasta a fost cea care l-a adus un pas mai aproape de destinul lui de conducător al Egiptului antic (ştiaţi că în unele anale istorice ni se vorbeşte despre un anume Yussif ?)

- înălţarea lui Iosif la rangul de prim-ministru al Egiptului nu a venit înaintea uneia dintre cele mai josnice ispitiri la care a trebuit să fi fost expus. Femeia stăpînului său îl asalta insistent şi făcea avansuri neruşinate. Deşi Iosif avea posibilitatea să păcătuiască în condiţiile în care omul să nu-l afle, el s-a temut de Dzeu şi a exclamat: “cum aş putea eu să fac un rău atît de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dzeu?” (39.9)

Tentaţia de a păcătui se înfăţişează în forme dintre cele mai diverse, însă ea este înfrîntă prin ajutorul Duhului Sfînt şi în urma aplicării adecvate a Cuvîntului scris al lui Dzeu. Cînd a fost ispitit, Isus a răspuns, “este scris…” (Mat.4.4) indicînd astfel spre Scripturi ca fiind arma cu care omul lui Dzeu se luptă şi rezistă tentaţiilor şi păcatului. Şi-n vechime tot aşa au stat lucrurile: “Cum îşi va ţinea tînărul curată cărarea ? Îndreptîndu-se după Cuvîntul Tău!” (Ps.119.9) Însă aplicaţia cuvenită a Cuvîntului constă în mai mult decît a-l cunoaşte şi a-l declara. Măsuri drastice trebuiesc luate pentru evitarea circumstanţelor ce favorizează păcatul (vezi, Gen.39.12; 2Tim.2:22; Mat.5:29, etc.)

- mărirea lui Iosif nu a venit înainte de a fi fost întemniţat (şi dizgraţiat pe nedrept)

Necazurile lui Iosif nu par să cunoască limită. De la doar a i se “întîmpla” nişte rele, se ajunge la a suferi rele şi mai mari. De la rău, ajunge la foarte rău ! Înfuriată de refuzul lui Iosif, nevasta lui Potifar se răzbună asupra lui. Un asemenea tratament al credinciosului continuă şi azi. Faptele lui bune sînt ignorate, iar cele rele exploatate la maximum, chiar altele neadevărate sînt inventate.

Uneori necazurile suferite de oamenii lui Dzeu par logice şi par să aibă legătură cu împrejurări din vieţile lor. Atunci ei bănuiesc că Dzeu se foloseşte de ele pentru a-i sfinţi şi şlefui. Dar mai sînt acele momente cînd scopul încercărilor este ascuns şi asta se întîmplă cu precădere cînd oamenii lui Dzeu fac binele. Atunci duererea suferită este acută iar sensul încercării rămîne neelucidat. În acele cazuri, mîngîiaţi-vă cu acestea:

1Pe.2.20  În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, cînd aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, cînd aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.

Sau cu acest comentariu divin asupra dramei vieţii lui Iosif al cărui regizor a fost Atotputernicul :

Ps. 105:15-24  ,,Nu vă atingeţi de unşii Mei, -a zis El-şi nu faceţi rău proorocilor Mei!“ A chemat foametea asupra ţării, şi a tăiat orice mijloc de trai. Le-a trimes înainte pe un om; Iosif a fost vîndut ca rob. I-au strîns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare, pînă la vremea cînd s’a întîmplat ce vestise el, şi pînă cînd l-a încercat Cuvîntul Domnului. Atunci împăratul a trimes să-i scoată lanţurile, şi stăpînitorul popoarelor l-a izbăvit. L-a pus domn peste casa lui, şi dregătorul tuturor averilor lui, ca să lege după plac pe domnitorii lui, şi să înveţe pe bătrînii lui înţelepciunea. Atunci Israel a venit în Egipt, şi Iacov a locuit în ţara lui Ham. Domnul a înmulţit pe poporul Său foarte mult, şi l-a făcut mai puternic decît protivnicii lui.  

Aşa l-a încercat, format, şi modelat Cuvîntul Domnului pe Iosif pentru o lucrare pe care n-a bănuit-o şi nu şi-a imaginat-o nici dacă i-ar fi povestit-o cineva. La închisoare a fost format acest lider şi ea l-a pregătit să devină din “regele viselor”, “dregătorul Egiptului”!

- Ridicarea lui ca dregător al Egiptului nu s-a petrecut înainte de a fi fost uitat în închisoare de către cel căruia i-a făcut un mare bine şi căruia i-a cerut de fapt să-şi amintească de el cînd va fi eliberat din închisoare.

Chiar în această ingratitudine a paharnicului se poate vedea mîna providenţei pentru că dacă acesta i-ar fi vorbit mai devreme faraonului despre întemniţatul Iosif, acesta i-ar fi redat mai repede libertatea, dar nu şi dregătoria, l-ar fi inclus în numărul magilor, dar faraonul nu ar mai fi recunoscut Duhul Dzeului adevărat în el (41.38), şamd. Nici unul dintre evenimentele care au urmat nu şi-ar fi păstrat ordinea. Poate Iosif s-ar fi numărat printre înţelepţii ţării şi consilierii împăratului, dar nu ar fi fost chiar prim-ministrul puterii mondiale a vremii ! Aşadar, să recunoaştem mîna lui Dzeu şi-n această ingratitudine a valetului principal al Faraonului Egiptului.

Nu s-ar fi spus niciodată lui Iosif aceste cuvinte din partea celui mai puternic om al vremii:

,,Duceţi-vă la Iosif, şi faceţi ce vă va spune el.“ (41.55)
sau,
Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai pe sus de tine.“  Faraon a zis lui Iosif: ,,Uite, îţi dau stăpînire peste toată ţara Egiptului.“ (41.40-41)

Credem uneori că ştim ce face Dzeu în vieţile noastre. În acel moment părea că Dzeu îl va folosi pe paharnic în viaţa lui Iosif pentru a-l elibera. Dar, încă nu era momentul stabilit de El. Încercarea lui a ajuns la sfîrşit, ar fi zis cineva. Dar nu, nu Dzeu! 40:23  Mai marele paharnicilor nu s’a mai gîndit însă la Iosif. L-a uitat.

Cîte speranţe ne sînt spulberate cînd alţii ne uită, ne abuzează, sau ne subapreciază. Scăparea pare că-i la uşă, în realitate din cauza cuiva este încă departe. Chiar dacă acest paharnic şi-a amintit mai tîrziu (cu 2 ani mai tîrziu) de greşeala lui (41.9), aducerea aminte a lui Dzeu este cea care i-a “aranjat” lui Iosif eliberarea. Într-adevăr, neglijenţa omului nu-i poate zădărnici planurile, dar Dzeu ne-a demonstrat încă odată că timpul Lui nu este timpul nostru, că înţelepciunea şi prevederea Sa a luat în considerare tot ce ne scapă nouă şi că ştie ce să împlinească şi cînd. Şi chiar dacă scăparea pare că zăboveşte, Dzeu nu-şi uită poporul ! La vremea potrivită, Iosif a devenit domnitor în Egipt !

Ca şi Iosif să-i rămînem credincioşi în orice împrejurare şi să aşteptăm ca el să intervină iar noi să nu judecăm situaţiile după aspectul extern. Nu judecăm un artist după un tablou neterminat, nici un constructor arhitect după clădirea neterminată, la fel măreţia lucrărilor lui Dzeu se va vedea desluşit în lucrările Sale desăvîrşite şi în împlinirea tuturor cuvintelor Lui. Pînă atunci,

Smeriţi-vă dar supt mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuş îngrijeşte de voi.(1Pe 5.6-7)

Recapitulez pe scurt celălalte rele din viaţa lui Iosif folosite de Dzeu în slujba unui bine suprem:
- invidia şi pizma fraţilor săi
- vinderea lui işmaeliţilor care de fapt, l-ar fi putut “păstra” ca neam, rudă îndepărtată a lor
- plasarea lui ca sclav în Egipt
- vulgaritatea nevestei stăpînului său
- comportamentul tovarăşilor lui de temniţă
- nerecunoştinţa unuia dintre ei…

Toate acestea reprezintă o dinamică a răului care a acţionat în viaţa lui Iosif în slujba unui bine mult mai mare, nedesluşit iniţial dar care a ajuns să fie consemnat în istoria sacră ca fiind răul pe care Dzeu l-a schimbat în bine ca să împlinească ce se vede azi, şi anume să scape viaţa unui popor în număr mare…acesta fiind poporul lui Dzeu, biserica întîilor născuţi de sus, a celor mîntuiţi, ocupanţii mt. Sionului…

Acestei observaţii să mai adăugăm ce spune cineva: “scoate o singură verigă din acest lanţ de rele şi tot braţul providenţei ar fi zădărnicit nu doar în viaţa lui Iosif, ulterior a familiei sale, ci chiar a istoriei răscumpărării omului din păcat.”

Iosif, primul broker (trader) cu grîne din antichitate !

Iată cum această dinamică a răului din viaţa lui Iosif a slujit binelui care Dzeu l-a avut în plan şi-n minte tot timpul în ce-l privea pe acesta, poporul pe care-l forma şi destinului său de a-l da lumii pe Mîntuitorul.

Fiindcă, …toate lucrurile lucrează împreună spre binele… (Romani 8:28)

Finalmente, pentru viaţa de creştin acest principiu este universal:

Romani 8:18  Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.

La fel lucrează Dzeu şi astăzi în viaţa copiilor săi, nici o diferenţă ! Doar de-ar avea aceştia înţelepciunea de a se încrede în mîna providenţei şi a adopta ca motto de viaţă, …

O altă clară ilustraţie pentru cum Dzeu poate face un mai mare bine din destul rău a fost omorîrea lui Isus Hristos.

Tot răul intenţionat de iudeii religioşi, a ajuns să fie pus chiar în slujba propriei lor mîntuirii, şi chiar a lumii întregi !

Ioan 11:46-53  Dar unii din ei s’au dus la Farisei, şi le-au spus ce făcuse Isus. Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat Soborul, şi au zis: ,,Ce vom face? Omul acesta face multe minuni.  Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.“ Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: ,,Voi nu ştiţi nimic; oare nu vă gîndiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?“ Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a proorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într’un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Din ziua aceea, au hotărît să-L omoare.

Ioan 18:14  Şi Caiafa era celce dăduse Iudeilor sfatul acesta: ,,Este de folos să moară un singur om pentru norod.“

Ştim că acel mare preot al iudeilor nu a vorbit deplin conştient de toate implicaţiile acelui fapt. Nici de foloasele imediate sau distante ale acelui omor mîrşav plănuit şi comis la instigarea lor, ci aşa cum relevă apostolul Petru, era inclus în “preştiinţa” Altcuiva:

Fapte 2:23  pe Omul acesta, dat în mînile voastre, după sfatul hotărît şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorît prin mîna celor fărădelege
…
36-39  Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.“  După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: ,,Fraţilor, ce să facem?“ ,,Pocăiţi-vă“, le-a zis Petru, ,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sînt departe acum, în oricît de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.“

“Avalanşa harului”
În cap. 5 al epist. către romani Pavel a trasat nişte paralele şi a făcut nişte contraste ca să înţelegem că în Hristos avem parte de ce n-am avut în Adam, chiar mult mai mult de atît ! Ceea ce am pierdut în Adam, recîştigăm în Hristos, plus, mult mai mult ! Nu doar iertare de păcate, ci şi viaţă veşnică. Nu doar viaţă din belşug aici, ci şi îndreptăţire şi har înaintea Lui… La fel cum un bulgăre mic de zăpadă lăsat să se rostogolească pe povîrnişul unui munte abrupt poate declanşa o avalanşă crescînd tot mai mare pe măsură ce se rostogoleşte la vale (aţi văzut asta, sper în desene animate!), aşa este efectul produs de nesupunerea lui Adam în grădina Edenului. O mică ofensă ce a declanşat o avalanşă de nelegiuiri şi moarte care a spulberat omenirea toată! Însă, Dumnezeu ne spune prin Pavel că Isus a pornit o altă avalanşă, şi anume cea a harului, care combate tot ceea ce Adam ne-a făcut, plus oferă ce n-am fi avut fără căderea lui.

Prin moartea şi învierea lui Hristos tirania morţii şi a păcatului a luat sfîrşit, iar cei ce s-au încrezut în Hristos au avut mai mult de cîştigat decît dacă Adam n-ar fi păcătuit niciodată.  Cît timp Adam rămînea inocent el nu putea decît să spere la o veşnicie pe Pămînt, da, în prezenţa lui Dumnezeu! Însă nu ar fi avut parte de promisiunea de a deveni un copil al lui Dumnezeu, un moştenitor al slavei lui Dumnezeu şi un moştenitor al cerului împreună cu Hristos. Nu avea perspectiva unui locaş în ceruri pregătit de Însuşi Domnul Isus Hristos, nici de a fi împreună cu El şi asemenea Lui pe veci. Datorită lucrării lui Hristos credinciosul de azi are parte de toate aceste binecuvîntări, şi în plus, de mult mai multe care nu i-au fost descoperite încă. Renăscuţi în Hristos, fii lui Adam, posedă mai multe binecuvîntări decît cele pierdute de “tatăl” lor.
…
Poate astfel găsim şi răspunsul la chinuitoarea întrebare, “de ce a îngăduit Dumnezeu să pătrundă păcatul în lume şi să chinuie omul aşa cum a făcut-o ?”  Poate că Dumnezeu a dobîndit mai multă slavă aşa, iar omul a primit mai multe binecuvîntări prin jertfa lui Hristos decît dacă n-ar fi fost păcate care să trebuiască să fie plătite. Aceasta este superioritatea netă a planului de mîntuire a lui Dzeu faţă de consecinţele dăunătoare ale păcatului.

(ca să nu fiu acuzat de cruzime, nici eu nici autorul acestor gînduri William MacDonald, vă amintesc că acesta a fost planul lui Dumnezeu mai înainte de veşnicii şi că Hristos este cel care s-a chinuit să obţină acest “mult mai mult”, şi nu omul !)

Este PREROGATIVA LUI DUMNEZEU (stă în puterea Lui, este dreptul Lui exclusiv) să întoarcă răul pentru bine şi să facă binele să triumfe asupra răului. În urma căderii, s-a realizat răscumpărarea ale cărei roade doar eternitatea ni le va dezvălui. 20,21

Harul a transformat moartea într-un cîştig, a înlocuit vina cu neprihănirea, moartea cu viaţa veşnică. Toate “prin Isus Hristos” căruia i se datorează totul !  (William Hendriksen)

Efectul faptei de ascultare a Domnului Isus Hristos este complet diferit şi net superior faţă de cel  al păcatului lui Adam, după cum ne indică acel “mult mai mult” (Rom.5:17). Acesta ne arată că Isus nu doar a anulat efectele păcatului lui Adam, dar a şi oferit mult mai mult decît a avut sau a pierdut Adam vreodată, şi anume, neprihănirea lui Dumnezeu. Dacă în cazul lui Adam, păcatul neascultării sale a fost suficient pentru a cauza condamnarea întregii umanităţii, în cazul lui Hristos, ascultarea Sa este suficientă pentru a cauza îndreptăţirea tuturor celor ce se încred în beneficiile faptei Sale.
…

Acel “cu mult mai mult” Dzeu l-a obţinut punînd mult rău în slujba unui mare bine:

Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. (Rom.5:15)

Dacă în Adam, păcatul unuia singur a adus moarte tuturor, în Hristos, ascultarea şi jertfa unuia singur aduce iertarea unei mulţimi care nu se poate număra de păcate, arătînd prin aceasta că darul este generos şi iertarea oferită în el îmbelşugată.

Acesta este darul: iertarea gratuită şi îmbelşugată oferită în schimbul, nu al faptelor legii, ci al credinţei în Hristos.

Mîntuitorul Isus Hristos Însuşi este “darul” lui Dumnezeu făcut oamenilor. Despre El vorbea Pavel în,
2Cor. 9:15  Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru DARUL LUI nespus de mare!
1Ioan 2:2  El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregi lumi.
Ioan 1:16  Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har;

Iată care este darul făcut de harul lui Dumnezeu:
Fapte 13:38, 39  Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de cari n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.

Ceea ce mai spune acest verset este că, dacă un singur păcat aduce moartea (cel al lui Adam a făcut-o), moartea unuia singur (Hristos) pentru toate păcatele rezultă în iertarea a absolut tuturor păcatelor comise de cineva.

În această privinţă, darul mîntuirii este superior consecinţei “încălcării”!  Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala…

În viaţa lui Iosif am avut o bună ilustraţie, dar în omorîrea lui Isus una şi mai grăitoare pentru felul în care Dzeu poate întoarce răul spre bine.

ÎN CONCLUZIE:

Astfel că Dzeu foloseşte răul şi suferinţa pentru a face şi mai mult bine omului. Desigur, aceasta nu este o perspectivă pe care o capătăm imediat. Este nevoie uneori de o viaţă, de mult timp, de o întreagă istorie ca noi să apucăm să înţelegem acest lucru.

De multe ori, El ne formează RĂBDAREA (şi nu numai, ci şi biruinţa şi nădejdea) în necazul pe care-l suferim:
Rom.5:3-4 Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.

Permite răul să se abată asupra noastră ca să ne ÎNCERCE, dar nu sub formă de testare, ci pentru formarea caracterului creştin în noi, a unei adevărate conştiinţe creştine:
1Petru 4:12-16  Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi:  dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucît aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui. Dacă sînteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi. Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă sufere pentrucă este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.
…
19  Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine.

Să deprindem credincioşia, dependenţa de Dzeu şi să facem binele dezinteresaţi. Fiindcă este ceea ce trebuie făcut.