Zeitgeist-urile şi-au primit ce merită: "Expelled" !

Anul acesta pe data de 18 aprilie a fost lansat filmul documentar
“Expelled; No Intelligence Allowed” (“Exmatriculat! Dizidenţa interzisă”)
de Ben Stein.
image

Celor care înţeleg limba engleză le recomand să-l urmărească cu atenţie. Am căutat subtitrări în româneşte, dar nu am găsit. Poate ştie careva unde se pot găsi şi-mi spune. Desigur, am găsit filmul piratat pe “torente”. Nu vă recomand să-l obţineţi în acest fel, însă dacă-l descărcaţi, îl urmăriţi, apoi îl ştergeţi de pe calculator şi nu-l daţi mai departe, să zicem că-i relativ acceptabil. Asta ca să aveţi habar despre ce-i vorba. Deci, vreau să spun că dacă Zeitgeist-urile vin să desfiinţeze creştinismul (Chipurile! N-au reuşit-o tiranii lumii şi regimurile totalitare!), “Expelled; No Intelligence Allowed” vine să desfiinţeze cenzura ateistă impusă unor savanţi care nu sînt religioşi, ci doar afirmă că cercetările lor îi conduc logic la impresia că universul nu poate fi rezultatul unui accident molecular de tip Big-Bang (sic!), ci a creaţiei inteligente. În lumea occidentală mişcarea respectivilor savanţi a căpătat denumirea de “ID Movement”, adică mişcarea “Inteligent Design”. Pe nedrept, mulţi o asociază creaţionismului, de asemenea denigrat vehement de unii oameni de ştiinţă. Faptul că Ben Stein s-a “pornit” să demaşte practica stabilimentului ştiinţific de a suprima violent orice opinie contrară darwinismului clasic şi lipsa din educaţia tinerilor a unei reale explicaţii ştiinţifice a existenţei vieţii a supărat la culme pe multă lume. Blogurile şi forumurile de pe net sînt pline de invective la adresa lui şi a filmului “Expelled”. Eu găsesc că acest documentar oferă o replică conspiraţionismului politic-religios propus de Zeitgeist-uri, dar şi savantului Richard Dawkins ajuns recent şi mai cunoscut pentru cartea sa, “The God Delusion” (“Himera lui Dzeu”), sau unui alt aşa-zis documentar, “What The Bleep Do We Know” (s-ar traduce, “Ce … puncte, puncte, ştim noi ?”), bazat pe teoriile sale. Urmăriţi aici trailerul lui “Expelled” şi mai săpaţi pe net ce se spune despre acest film. V-ar ajuta să ştiţi mai multe despre lumea în care trăiţi şi sistemele de educaţie etatiste.

Să prindeţi replica lui Ben Stein din trailerul de mai jos, cînd aşteaptă la direcţiunea şcolii şi este întrebat, “Tu pentru ce-ai ajuns aici?” “Am făcut un film!” spune el hîtru, iar eu zic că doară n-a dat cu bîta !!! Dar dacă aţi ştii ce reacţii puternice stîrneşte ! Mulţi au sărit în sus acuzînd că filmul reprezintă o deşănţată propagandă a creaţionismului care, zic ei, n-aaaaaare cum să fie “ştiinţă”. Foarte bine, ce-ar fi să le pună şi lor cineva problema aşa cum ei cred că o pun credinţei ?

“Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel…” (Sf. Ap. Pavel către Timotei, în 1Timotei 6:20)  Hmm, ştiinţă pe nedrept numită astfel,… parcă am mai auzit asta undeva ? Exact, în acest film documentar ! Iar dacă reuşeşte să facă foarte bine ceva, acel lucru este să demonstreze existenţa ateismului ca sistem. Ateismul aşa cum este reprezentat de Richard Dawkins şi alţii ca el, este demascat ca fiind tot atît de “religie” ca şi religia pe care ei pretind că o desfiinţează. Ei nu pot demonstra că există Dumnezeu, dar nici că nu există ! Astfel, săvîrşesc eroarea comună de a susţine că absenţa dovezilor echivalează cu dovada absenţei.

Într-un fel aceasta este o problemă secundară relevată în “Expelled”. Şi anume, intoleranţa academică. Disputa între Intelligent Design şi darwinism oferă o perspectivă tulburătoare asupra educaţiei şi cercetării. Ştiinţa ar trebui să fie cadrul în care ideile să se dezbată liber, în care acestea să fie demonstrate de rezultatele cercetării. Însă aşa cum ne indică exemplele lui Stein şi filmul demonstrează amplu, stabilimentul ştiinţific nu îngăduie dizidenţa. Cum, religia nu dă dreptul la opinie ? Oho, n-aţi auzit de inchiziţia academiei !

Aşa că ilustrarea filmului cu Zidul Berlinului nu este deloc deplasată. Unii au obiectat emoţional faţă de aplicarea tezelor evoluţioniste la pogromul evreilor care se face spre sfîrşitul filmului. Însă tema predominantă rămîne aceasta: stabilimentul ştiinţific s-a înconjurat cu un zid care sfidează libertatea de exprimare. În plus, a stîrpit brutal dizidenţa din rîndurile savanţilor. Deşi nu toţi savanţii sînt nazişti, adevărul este că mulţi nazişti au fost darwinişti ! Iar dacă Germania nazistă a fost puternic influenţată de darwinism, trebuie să se ştie că în America şi Europa de azi există inchiziţie printre savanţi. Este asta cumva o surpriză ?

În încheiere, pentru cine binevoieşte să observe, filmul aduce o pledoarie nu atît în favoarea “intelligent design-ului”, cît a libertăţii de cercetare, a progresului academic real. Iar dacă este adevărat că unii cercetători ştiinţifici sînt azi pedepsiţi pentru că au fluierat în “biserică”, ce speranţă să mai avem noi că vom înainta vreodată în cunoaştere ?
DarwinNotGod
Din film, Ben Stein “la picioarele” lui Darwin…

Pentru informaţii suplimentare să vizitaţi şi site-ul oficial al filmului, http://www.expelledthemovie.com/, un altul cu informaţii despre el aici, restul de clipuri şi interviuri cu Ben Stein de aici, sau descrierea de aici a filmului oferită de un cunoscut creaţionist. Urmăriţi şi discuţia, de data aceasta în limba română de aici unde se arată ce subiect tabu este creaţionismul pentru unii.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

4 Răspunsuri to “Zeitgeist-urile şi-au primit ce merită: "Expelled" !”


  1. 1 liftingshadows noiembrie 6, 2008 la 3:40 pm

    filmul este superb. dupa ce l-am vizionat am zis ca este cel mai bine facut documentar. :)
    in el apar oameni de stiinta de prim rang si excelenti crestini (printre ei si john lenox si michael egnor pe care am avut onoarea sa-i intalnesc).

    ps ID este tot o teorie “creationista”. desigur numele este mai graitor.

  2. 2 sfaturi nunta noiembrie 8, 2008 la 9:23 am

    Probabil filmul este realizat pe principiul surselor de a avut un asemenea succes. Orice informatie este confirmata din trei surse diferite pentru a fi difuzata. Se invata din anul I la jurnalism.

  3. 3 vanblogh noiembrie 8, 2008 la 10:09 am

    Sfaturi de nuntă, sfaturi de jurnalism, ce mai numai oameni de bine dau pe la mine, p-aci ! Deci, nu două surse spui, ci trei ? Oau, de ţi-ar fi respectat învăţăturile şi Zeitgeist-urile n-am fi avut despre ce conversa !

  4. 4 anddij noiembrie 22, 2008 la 6:44 am

    foarte bun articolul, mi-ai plăcut :)

    tocmai căutam următorul fim bun pe care să-l văd… asta după ce am văzut jumătate de zeitgeist și l-am închis, că nu mai suportam să aud blasfemiile alea… bine, erau și discrepanțe științifice atît de grave încît și un biet student la litere ca mine le-a dat de cap în mare parte… deh, semne bune anul are!

    Te-am felicitat!


Lasă un Răspuns

Trebuie să fii logat pentru a posta un comentariu.




Arhivă

a

Statistică

  • 47,023 hits

Prezentări în Powerpoint

O comparaţie a creştinismului biblic cu 20 de religii ale lumii...mergeţi la pagina "prezentări" ! Se poate şi descărca, gratis !

Găsiţi alte articole

Alte subiecte Blogroll Uncategorized

Definiţia teologică a zilei

Get the Theological Word of the Day widget and many other great free widgets at Widgetbox!

Data postării ultimului articol

noiembrie 2008
L M Mi J V S D
« Oct   Dec »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Vremea locului de origine a blogului