Oportunism mîntuitor – orbul mîntuit, restul văzătorilor, nu!

Oportunism mîntuitor – orbul mîntuit, restul văzătorilor, nu!
Duminică, 26 aprilie, 2009

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

Cum să ajungi orb ca să vezi adevărul !
Asta ar trebui să-şi propună mulţi, iar alţii să se întrebe. Acest orb din relatarea evanghelistului Marcu, aşa orb cum era, a văzut mai bine decît toată mulţimea care-l înconjura pe Isus şi căsca ochii la El, iar lui îi cenzura strigătele.

PENTRU ACEST ORB ORIGINEA LUI ISUS NU ERA (DOAR) DIN NAZARET ! A întrebat “ce se petrece?” şi i s-a spus că, “trece Isus din Nazaret”. Doar atît ştiau majoritatea, dar Bartimeu exclamă “Isuse, Fiul lui David”.  Aceasta era mai mult decît o recunoaştere a naţionalităţii evreieşti pure şi nobile a lui Isus, era o recunoaştere a divinităţii Mîntuitorului care urma să se “tragă din David”:

Luca 20:41-44  “Isus le-a zis: ,,Cum se zice că Hristosul este fiul lui David? Căci însuş David zice în Cartea Psalmilor: ,Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.‘ Deci David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?“

Intenţia lui Isus din acel dialog fiind aceea de a le aminti cărturarilor de originea Sa eternă şi divină.

Romani 9:5  “…patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin !”

Orbul Bartimeu recunoaşte natura dumnezeiască şi mesianismul Celui despre care mulţimea se mulţumea să spună doar că este “Isus din Nazaret”. Sună artistic, dar nu este totul despre Isus !

Bartimeu nu are îndoială asupra puterii Fiului lui David ! Ştiind că era Fiul lui David, Bartimeu a arătat că se încrede în puterea şi mila Lui şi spre deosebire de alţii “petiţionari” care i-au cerut “dacă poţi, ajută-ne!” sau “dacă poţi face ceva, ai milă”,  el strigă “ai milă de mine!” Astfel Bartimeu arată că este sigur atît de puterea cît şi de voinţa Lui de a face bine.

Este interesant de observat că au mai fost alţi orbi care au perceput (văzut) foarte bine. Lipsa vederii, se pare, are beneficiile ei. Nu doar atît, dar se pare că orbirea ascute alte simţuri. Unul este cel al meditării îndelungate asupra propriilor gînduri. Şi asta-i bine !

În zilele noastre oamenii pur şi simplu nu mai gîndesc ! Perindarea rapidă de imagini, bombardamentul audio-vizual le anihilează aproape complet capacitatea de contemplare şi meditare. Însă orbul acesta se putea considera fericit cel puţin din acest punct de vedere. Ochii lui nu trebuia să se aşeze pe tot felul de lucruri dăunătoare sufletului său ! Cum să ajungi orb ca să vezi… ar trebui să-şi propună azi mulţi !

Aşa că azi trebuie să “închidem ochii” la multe lucruri. Nu-i vorba de a închide ochii la rău, ci la ceea ce trece drept bine înaintea majorităţii, dar nu este aşa după nici un principiu sau raţionament. Trebuie să închidem ochii în faţa televizorului, să citim ziarele cu ochii închişi, chiar să mergem legaţi la ochi pe stradă, etc. Doar aşa  cuvîntul va zburda liber printr-o minte lipsită de (prea multă) imagine ! De am îngădui Cuvîntului să preia controlul gîndirii noastre, am ajunge să vedem multe, chiar multe din cele care nu se văd în această lume !

“Numai cu inima poţi vedea bine. Tot ceea ce este esenţial (omului) îi este invizibil ochiului (său).”  Antoine de Saint-Exupery

Torentul de pîngăriri spirituale este atît de puternic şi atît de intens, încît dacă un om nu învaţă azi “să închidă ochii”, riscă să nu vadă niciodată adevărul ! Într-adevăr, vederea fizică cu ochiul liber a lui Isus sau a lui Însuşi Dumnezeu nu ajută pe nimeni. Dimpotrivă, ucide ! Deşi mulţi o pretind ca să creadă, sau o invocă ca să pretindă că ei cred fiindcă au “văzut”, mai degrabă a nu fii în stare să-l vezi aşa, ajută cu adevărat ! Lasă loc credinţei să se dezvolte. Principiul valabil care trebuie amintit aici fiind, ,, Ferice de ceice n’au văzut, şi au crezut.“( Ioan 20:29)

În cazul orbului ceea ce a ştiut a putut să germineze credinţa în mintea lui care a putut nederanjată să lucreze, să chibzuiască profund la cele auzite şi să-l ajute la momentul potrivit să tragă concluziile de rigoare. Cînd Isus din Nazaret a apărut în faţa sa, el l-a perceput drept Fiul lui David !

Orb cum era, Bartimeu vedea mai bine decît toată mulţimea care-l înconjura pe Isus ! Şi a fost mîntuit ! Povestea biblică a orbului Bartimeu este despre cum să ajungi orb ca să-l vezi pe Dumnezeu, sau ca să recunoşti Adevărul !

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Cine a prăvălit piatra? Mesajul audio de Paşti.

Despre un mare obstacol, în chip misterios înlăturat

şi învierea din morţi a lui Isus Hristos

Duminică, 19 aprilie, Paştile 2009.

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Cine a prăvălit piatra? Who has rolled the stone away?

Cine a prăvălit piatra ? Sau, “Who has rolled the stone away?”

Despre un mare obstacol, în chip misterios înlăturat şi învierea din morţi a lui Isus Hristos.

Marcu 16:1  Dupa ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, si Salome, au cumparat miresme, ca sa se duca sa unga trupul lui Isus. 2  În ziua dintîi a saptamînii, s’au dus la mormînt dis de dimineata, pe cînd rasarea soarele. 3  Femeile ziceau una catre alta: ,,Cine ne va pravali piatra de la usa mormîntului?“ 4  Si cînd si-au ridicat ochii, au vazut ca piatra, care era foarte mare, fusese pravalita. 5  Au intrat în mormînt, au vazut pe un tinerel sezînd la dreapta, îmbracat într’un vesmînt alb, si s’au spaimîntat. 6  El le-a zis: ,,Nu va spaimîntati! Cautati pe Isus din Nazaret, care a fost rastignit: a înviat, nu este aici; iata locul unde îl pusesera. 7  Dar duceti-va de spuneti ucenicilor Lui, si lui Petru, ca merge înaintea voastra în Galilea: acolo Îl veti vedea, cum v’a spus.“ 8  Ele au iesit afara din mormînt, si au luat-o la fuga, pentruca erau cuprinse de cutremur si de spaima. Si n’au spus nimanui nimic, caci se temeau.

Deşi este evident că s-au pregătit bine, femeile acestea şi-au plănuit călătoria şi treaba pe care să o facă, au avut grijă să nu încalce sabatul, cumpărînd mirodeniile pentru îmbălsămarea lui Isus după încheierea sabatului, par că AU UITAT totuşi ceva !

v. 3  Femeile ziceau una catre alta: ,,Cine ne va pravali piatra de la usa mormîntului?“

PIATRA MARE
În timp ce se află pe drum aceste admirabile femei realizează că deşi şi-au propus să facă ceva pentru Domnul, deşi se pregătiseră bine pentru drum, au uitat ceva deloc neglijabil. E vorba de piatra mare pusă în uşa mormîntului.

Principalul obstacol în calea slujbei lor femeile nu prevăd deloc că ar fi o eventuală  lipsă a trupului Domnului, ci piatra mare prăvălită la intrarea în mormîntul săpat în stîncă.

Ele îşi dădeau seama că pentru a definitiva îmbălsămarea trupului lui Isus trebuiau să poată pătrunde înăuntrul mormîntului. Fiind de faţă la punerea lui Isus în acel mormînt, ele au văzut ce piatră a fost pusă la intrare. “Cine ne va prăvăli piatra ?” se întreabă ele atunci. Ele încă nu ştiau ce s-a spus ulterior despre învierea Lui:

“Piatra de la intrarea în mormînt nu a fost decît o fărîmă de nisip pentru Stînca Veacurilor aflată înăuntru !” (Fred Beck)

Pe moment femeile sînt preocupate de piatra de la uşă şi par să nu ştie că între timp mormîntul ajunsese să fie sigilat de romani şi păzit de o strajă a acestora. Adică, a apărut un obstacol în plus. În plus, sigilarea mormîntului cu pecetea Cezarului era o chestie legală peste care nu putea nimeni trece.

Dar, în acel moment considerarea de către femei a pietrei respective nu putea să rezulte decît în luarea a două decizii diametral opuse:

1. puteau să facă stînga-împrejur, să se întoarcă acasă, renunţînd la îmbălsămare

2. puteau să ignore realitatea şi să-şi vadă nestingherite de drum ! Dar ce ar putea crede cineva despre ele atunci ?

Dacă ar fi chibzuit un pic la ceea ce şi-au propus să facă şi ceea ce se putea face în condiţiile date, ar fi renunţat cu totul. În plus, între timp s-a mai înfiinţat un obstacol: straja romană (un grup de oştaşi de gardă) despre care ele nu par să ştie nimic !

Probabil este ceva caracteristic femeilor credincioase să ignore obstacolele şi să se concentreze la ceea ce trebuie să facă. Totuşi unindu-şi forţele, toate aceste trei doamne nu ar fi putut clinti un pic piatra aceea ! “Cine ne va prăvăli piatra ?” rămîne întrebarea fără de răspuns.

Cîteva APLICAŢII PRACTICE şi DEDUCŢII folositoare nouă, din această situaţie cu care femeile se confruntă…

De regulă, în viaţă înfrunţi singur multe obstacole insurmontabile… te vezi singur cu doctorul, cu nevasta şi cu preotul. Dar mai ales trebuie să înfrunţi singur eternitatea şi problema ta cu Dumnezeu ! Cine te aştepţi să te ajute să le depăşeşti ? Să nu fie cumva vreun om!

De cît de multe ori îngăduim obstacolelor de care ştim să ne oprească de la a sluji ? De la a face binele ?   Dar cîte alte obstacole mai sînt de care noi nu ştim dar Dumnezeu le înlătură pentru noi ?

Se pare că în credinţă întîlnim obstacole de care ştim şi care ne încearcă credinţa, dar şi obstacole de care nu ştim că s-au înlăturat şi care întăresc credinţa noastră.

Dar dragostea acelor femei faţă de Hristos le-a purtat spre mormînt şi să observăm că pînă să ajungă ele acolo, toate obstacolele sînt înlăturate miraculos. Atît piatra de care ştiau, dar şi garda de care nu ştiau.

ÎNLĂTURAREA UNUI MAI MARE OBSTACOL

Aşa cum Dumnezeu s-a îngrijit de obstacolul pietrei luîndu-l din calea acestor slujitoare devotate, tot aşa în Hristos El s-a îngrijit de cel mai mare obstacol dintre El şi om care există. Şi anume, păcatele lui. Prin darea Fiului Său să moară pe aceea Cruce, Tatăl din ceruri a înlăturat ce stătea între cei doi – om şi Dumnezeu – adică, un zid, o vrăjmăşie, o lege şi a oferit o intrare liberă la Tatăl:

Efes.2:14-18 Caci El este pacea noastra, care din doi a facut unul, si a surpat zidul dela mijloc care-i despartea, si, în trupul Lui, a înlaturat vrajmasia dintre ei, Legea poruncilor, în orînduirile ei, ca sa faca pe cei doi sa fie în El însus un singur om nou, facînd astfel pace; si a împacat pe cei doi cu Dumnezeu într’un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrajmasia. El a venit astfel sa aduca vestea buna a pacii voua celor ce erati departe, si pace celor ce erau aproape. Caci prin El si unii si altii avem intrare la Tatal, într’un Duh.

Deci, nouă cine ne va lua piatra ?  Nu…cine va da cu piatra, ci cine o va înlătura din calea noastră ? “Piatra” păcatelor tale, piatra de moară (a se citi, pedeapsa şi judecata) atîrnată de gîtul fiecăruia, cine o va lua ?

Prin înlăturarea pietrei de la uşa mormîntului lui Hristos şi dîndu-le acelor femei cale liberă să-şi aducă slujirea lor, Dumnezeu ne învaţă cîteva lucruri…acesta devine punctul nostru de plecare în evaluarea celorlalte probleme din vieţile noastre.

Vedeţi, în marele obstacol care este în chip misterios înlăturat găsim o lecţie de credinţă. Un îndemn la credinţă şi încă la una raţională, una care să funcţioneze după această logică: dacă s-a îngrijit de cel mai mare obstacol care poate exista în noi şi Dumnezeu, înlăturîndu-l în Hristos, nu se va îngriji de problemele şi obstacolele mai neînsemnate ale vieţilor noastre ?

Rom.8:32 El, care n’a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, împreuna cu El, toate lucrurile?
Luca 12:23-31 Viata este mai mult de cît hrana, si trupul mai mult de cît îmbracamintea. Uitati-va cu bagare de seama la corbi: ei nu samana, nici nu secera, n’au nici camara, nici grînar: si totus Dumnezeu îi hraneste. Cu cît mai de pret sînteti voi decît pasarile! Si apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate sa adauge un cot la lungimea vietii lui? Deci, daca nu puteti face nici cel mai mic lucru, pentruce va mai îngrijorati de celelalte? Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu tes: totus va spun ca nici Solomon, în toata slava lui, n’a fost îmbracat ca unul din ei. Daca astfel îmbraca Dumnezeu iarba, care astazi este pe cîmp, iar mîne va fi aruncata în cuptor, cu cît mai mult va va îmbraca El pe voi, putin credinciosilor? Sa nu cautati ce veti mînca sau ce veti bea, si nu va framîntati mintea. Caci toate aceste lucruri Neamurile lumii le cauta. Tatal vostru stie ca aveti trebuinta de ele. Cautati mai întîi Împaratia lui Dumnezeu, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Ce am fi făcut noi dacă ne-am pune în locul femeilor acelea ? Şi ne-am fi adus brusc aminte de piatra uriaşă prăvălită la intrarea în mormîntul Domnului nostru ?

1.  am fi renunţat la ce ne-am propus ! Am fi îngăduit obstacolului să ne zădărnicească intenţia de a face un lucru frumos Domnului nostru. Am fi făcut stînga-mprejur, cale întoarsă şi ne-am fi dus imediat acasă. Am fi lăsat-o baltă !     Sau,

2.   am fi insistat, dar nu în credinţă, ci din încăpăţînare ! Asemenea unor catîri ! În ciuda realităţiilor grele, am fi insistat să mergem în aceeaşi direcţie deşi orice om normal ne-ar fi spus că ne pierdem vremea… este aceea credinţă ? Ori, perseverenţă spirituală ? Nicidecum ! Este mai degrabă încăpăţînarea omenească care refuză să recunoască obstacolele din viaţă şi se bizuie pe sine pentru învingerea lor.

Credinţa adevărată, nu avansează în ciuda obstacolelor, negînd realităţile şi greutăţile vieţii acesteia, asta-i încăpăţănare, ci luînd notă de ele se raportează la un obiectiv mai presus de sine şi de lumea aceasta. Caută să-i placă lui Dumnezeu ! Este unde credinţa ţinteşte: să se prezinte la datorie, nu trecînd peste obstacole ci prezentîndu-se la faţa locului şi aşteptînd ca Cel în care se bazează să lucreze.

În cazul, femeilor, a lucrat ! Şi încă ce-a “lucrat” !  Nu doar a înlăturat un mare bolovan din cale, ci a slobozit VIAŢA afară !

4  Si cînd si-au ridicat ochii, au vazut ca piatra, care era foarte mare, fusese pravalita.

Ajungînd la mormînt  primul lucru pe care-l văd ochii lor este piatra mutată de la locul ei. Piatra, care se precizează, era foarte mare. Străjile romane nu puteau să facă asta ! Greaca ne indică că piatra a fost luată pe sus, scoasă din şanţul în care fusese prăvălită să închidă intrarea în mormîntul săpat în stîncă, şi aşezată deoparte. Luată pe sus, mutată şi pusă deoparte ! Frumos, nu ?

Cam asta-i soarta obstacolelor noastre… nu doar date la o parte, împinse un pic din cale, ci luate pe sus şi puse deoparte !  Harul Lui depăşeşte aşteptările noastre…  Nu doar piatra era pusă deoparte, dar şi garda romană despre care ele nu ştiau, era absentă.

La “schimbul gărzii” de la mormîntul de acum gol, veniseră îngerii !

Crezînd declaraţia îngerilor, femeile şi ucenicii nu mai aveau de ce să se teamă… chiar de nimic, moartea însăşi fiind învinsă – “Cînd Isus a înviat, moartea a murit !” După acest anunţ uluitor, îngerul porunceşte femeilor să le facă o înştiinţare grabnică ucenicilor Lui. Apoi le fixează tuturor o întîlnire în Galilea:

v.7  Dar duceti-va de spuneti ucenicilor Lui, si lui Petru, ca merge înaintea voastra în Galilea: acolo Îl veti vedea, cum v’a spus.“

Spre cinstea lor, femeile sînt făcute apostoli apostolilor, ele fiind cele ce le-au dus întîi vestea aceasta mare. Poate ca o răsplătire a fidelităţii lor cu care l-au urmat de la cruce la mormînt… Lor le-a revenit sarcina de a le spune celor a căror speranţa s-a înecat, a căror nădejde s-a năruit şi s-a îngropat odată cu El. Celor care se vedeau acum părăsiţi şi în pericol, aceste femei sînt trimise cu veşti bune… ce bune ??? Cu veşti trăznet !

“Spuneţi-le imediat !”   … ca ucenicii să prindă inimă şi să nu să rămînă în deznădejde.

Ce s-a întîmplat aici nu este decît grăitor pentru oricare dintre noi.  Nu uităm noi tot atît de des cuvintele Bibliei precum au uitat ucenicii anunţurile dinainte ale Domnului că va fi dat la moarte, că va fi îngropat dar şi că va învia a treia, după Scripturi ? Noi singuri ne lipsim astfel de speranţă şi de credinţă. Dacă băgau de seamă, ei înşişi s-ar fi aflat primii la mormînt după Sabat, ar fi aşteptat vestea învierii nu arătînd un amestec de groază, spaimă şi uluire, ci într-o bucurie perfectă.

Prea frumos să fie adevărat ? Fapte 26:8  Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii?

În încheiere să privim la cîteva dintre semnificaţiile practice ale învierii lui Hristos dintre morţi.

SEMNIFICAŢIILE ÎNVIERII LUI ISUS

Piramidele din Egipt au ajuns faimoase din cauza arhitecturii lor deosebite, dar şi fiindcă au ascundeau trupurile mumificate ale faraonilor. Capela Westminster din Londra este celebră fiind “locul de veci” al monarhilor şi nobililor englezi. În cimitirul Arlington din Washington, sînt îngropaţi eroi american, însă mormîntul lui Isus este gol. Nici un epitaf nu este inscripţionat în piatra lui deşi s-ar cuveni să apară măcar atît: “Nu este aici…ci a înviat !

El a înviat a treia zi, nici mai devreme ca moartea Lui să fie contestată, dar nici mai tîrziu ca moartea Lui să nu submineze credinţa.

Luca 24:5-6a  “Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat…”

Învierea din morţi a lui Isus Hristos este exact ceea ce face Creştinismul să fie incontestabil !

Privind la condiţia spirituală a multor biserici astăzi, la zelul stins al creştinilor, la apatia şi letargia lor, avem toate condiţiile negării Creştinismului, dar învierea din morţi a lui Hristos ne împiedică şi va continua să ne împiedice să declarăm biserica moartă. De ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu ? Nu în galeria marilor oameni morţi se caută Hristos! Creştinismul este “religia mormîntului gol” ! Religia este un “mîntuitor mort”.

Să luăm sistematic pe rînd ce a însemnat învieerea Lui.  Ce înseamnă pentru mine astăzi că Hristos a înviat şi este viu ?

1.  Dovedeşte Dumnezeirea lui Hristos: contează în cine credem, nu ?
Ioan 10:17-18  Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăş s’o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s’o dau, şi am putere s’o iau iarăşi: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu.“

2.  Învierea din morţi a lui Isus demonstrează că El merită închinarea noastră ca Dumnezeu:
Ioan 20:26-28  După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăş în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe cînd erau uşile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc, şi le-a zis: ,,Pace vouă!“ Apoi a zis lui Toma: ,,Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.“ Drept răspuns, Toma I-a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!“

Învierea lui Isus face ca orice serviciu de biserică să nu fie o comemorare, ci sărbătoarea unei prezenţe vii !

3.  VIAŢĂ DUPĂ MOARTE ? Isus a spus, “Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată” (Ioan 11:25-26) – “moartea a murit cînd Hristos a înviat”

Vreţi să vă revedeţi cu cei dragi şi să nu mai existe despărţire deloc ?
2Cor.4:14  Si stim ca Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia si pe noi împreuna cu Isus, si ne va face sa ne înfatisam împreuna cu voi.

4.  Validează mesajul creştin
1Cor.15:15-17 Ba încă noi sîntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, cînd nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. Caci, daca nu înviaza mortii, nici Hristos n’a înviat. Si daca n’a înviat Hristos, credinta voastra este zadarnica, voi sînteti înca în pacatele voastre

“Nu evangheliile explică învierea din morţi a lui Hristos, ci aceasta le explică”  (John S. Whale)

5.  Învierea lui Hristos garantează judecata lui Dumnezeu – Pavel n-a avut nimic altceva să le spună batjocoritorilor din Areopagul atenian decît ceea ce şi ei aflaseră deja şi ştiaua bine: Isus înviase!
Fapte 17:31  pentru că a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rînduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…“

6.  Mîntuirea din păcat:
Romani 10:9 Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit.

“Dacă Hristos n-a înviat, consecinţa înspăimîntătoare nu este că moartea înseamnă sfîrşitul, ci că noi ne găsim încă în păcatele noastre.”

7.  Bucurie: o perspectivă cu adevărat optimistă asupra vieţii (optimismul este întemeiat de astă dată!)
Mat.28:8-10   Ele au plecat repede de la mormînt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le-a întîmpinat Isus, şi le-a zis: ,,BUCURAŢI-VĂ!“ Ele s’au apropiat să-I cuprindă picioarele, şi I s’au închinat. Atunci Isus le-a zis: ,,Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galilea: acolo Mă vor vedea.“

Moartea nu (mai) este sfîrşitul tuturor lucrurilor !

8.  Un ajutor nemaipomenit la vreme de nevoie (pentru că El este viu !):
2 Timotei 2:8 “Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămînţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea…”

Timotei era un timid ! Datorită acestui eveniment, apostolii s-au transformat în decurs de o lună din laşi, în nişte eroi, martiri şi mărturisitori ai Evangheliei. Cine şi-ar da viaţa pentru o minciună ? Pentru o iluzie, pentru o conspiraţie ? După cum am auzit, cu excepţia lui Ioan, toţi ucenicii au murit îngrozitoare morţi de martiri.

9.  Cel mai mare motiv pentru acţiune şi curaj.
Învierea a schimbat-o pe Maria dintr-o bocitoare într-o mărturisitoare. L-a schimbat pe Toma dintr-un sceptic, într-un credincios. L-a schimbat pe Petru dintr-un laş, într-un predicator cutezător. L-a schimbat pe Saul dintr-un prigonitor, într-un misionar. Primii creştini l-au predicat pe Isus şi învierea Sa din morţi oriunde s-au dus. În aceea zi, unii au batjocorit acest mesaj, au amînat să-i răspundă, iar alţii l-au crezut. Pentru aceia care l-au crezut, învierea a devenit o experienţă de viaţă, le-a adus pace unor suflete împovărate de vina sîngelui nevinovat vărsat. Asta este ceea ce ne aduce învierea lui Hristos. Dacă crezi în ea şi consideri toate implicaţiile pe care le are pentru viaţa ta, aceasta nu va mai fi niciodată aceeaşi ! O va pune într-o perspectivă complet diferită.

10.  Putere asupra păcatului
Ai probleme cu un anume păcat, cu mai multe, chiar ? Nu ştii că ai această putere la dispoziţie. Învierea din morţi a lui Isus înseamnă că tu de fapt poţi ajunge să trăieşti o viaţă sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu.

“Aceeaşi putere care l-a adus înapoi din morţi pe Hristos este prezentă şi activă în cei ce-i aparţin acum lui Hristos. Învierea este evenimentul ce continuă (operează) neîntrerupt”  (Leon Morris)

LENIN  – V-aţi întrebat vreodată de ce comuniştii ruşi au conservat în mausoleu rămăşiţele pămînteşti ale lui Lenin ? Nu cumva să permanentizeze ceva ce credeau despre liderul lor, dar moartea lui i-a împiedicat ?  Astfel, se pare că despre Lenin s-au făcut următoarele afirmaţii care au fost gravate pe sicriul de cristal în care era depus în Piaţa Roşie din Moscova:

“El a fost cel mai mare lider al popoarelor şi al neamurilor, din toate timpurile. A fost conducătorul unei noi omeniri. Al unei lumi noi. El a fost Salvatorul lumii !”

Observaţi cum toate acestea se găsesc la timpul trecut pentru Lenin. În puternic contrast, vin cuvintele lui Hristos care a spus: Apoc.1:18  …Am fost mort, şi iată că sînt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.  Pentru Isus Hristos aceste lucruri sînt spuse la timpul prezent şi vor răsuna neîntrerupt în veşnicii

Realităţi de după înviere – Samuel Medley
El trăieşte triumfător asupra mormîntului.
El trăieşte să mîntuiască veşnic.
El trăieşte glorificat şi înălţat în ceruri.
El trăieşte să-mi hrănească sufletul înfometat.
El trăieşte să ajute la vreme de nevoie

Ce misiune avem pentru că Isus a înviat din morţi !
În dimineaţa învierii s-a declanşat cea mai mare operaţiune (misiune) din istoria omenirii. Aceea de transmitere a mesajului mîntuirii disponibile la Cel ce este viu pentru orice veac. Această operaţiune se află în desfăşurare şi-n zilele noastre. Eşti implicat în ea, sau nu ? Aceasta nu se va încheia pînă ce Isus nu se întoarce a doua oară.

Aceasta este obligaţia noastră morală. Este stimulentul misionar esenţial !
Dacă nu eşti implicat în a te ruga pentru cei pierduţi, a-i evangheliza, a le sluji, atunci nu consideri vestea învierii Sale destul de vrednică pentru sacrificiul tău, plus, faci ca vestea ei să rămînă necunoscută celor ce au cea mai mare nevoie de ea ! Este ca şi cum ai sigila din nou mormîntul lui Hristos, chiar, îi îngropa pe cei nemîntuiţi împreună cu El !

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Inspecţie de sus – predică de Florii

Inspecţie de sus…

Intrarea (triumfală a) lui Isus în Ierusalim; o predică de Florii

Duminică, 12 aprilie 2009

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

Modesta încoronare a împăratului iudeilor

Denumită în mod tradiţional “intrarea triumfală” ea era de fapt “urcarea pe tron”, sau “încoronarea” invizibilă a Împăratului lor…”ungerea” potrivit cu limbajul profeţiei lui Daniel, pe care majoritatea contemporanilor, iată, au ratat-o!

Este ultima apariţie în care este înconjurat de o mulţime care-l aclama, înainte de crucificare. Importanţa evenimentului este indicată de faptul că este al doilea eveniment major din viaţa lui Isus care este relatat de toate cele patru evanghelii avînd în vedere că primele trei se inspiră aproximativ din acelaşi izvor, dar nu şi ultima care este scrisă şi mult mai tîrziu.

Marcu 11:10  Binecuvîntată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile prea înalte!“

Aceasta este o recunoaştere a instalării Împărăţiei promise lui David care nu se va lua şi a cărei domnie nu se va încheia. Se pare că doar Marcu citează această ovaţie a mulţimii, potrivit cu caracterul istorisirii sale. Fără un cortegiu regesc şi fără mare pompă, în aceea zi Isus îşi adusese împărăţia Lui veşnică la porţile Ierusalimului…dar se pare că-i erau închise pe moment !

Cetatea era cercetată, Templul lui Dumnezeu era inspectat, fără ca să ştie !

Isus venise să vadă dacă acestea îşi îndeplineau scopul pentru care Dumnezeu le întemeiase. Dacă îl cinsteau pe Dumnezeu şi dacă oamenii erau ajutaţi să i se închine plăcut Lui. Dar ce-a văzut, schimbătorii de bani instalaţi în Templu, vînzătorii de animale de jertfă care-i escrocau pe închinători, înşelătoria şi jaful petrecute chiar în Casa Tatălui Său, acestea l-au condus să acţioneze aşa cum o va face a doua zi.

Ce-a descoperit în aceea seară în Templu a condus la acţiunile întreprinse de El a doua zi: blestemarea smochinului şi curăţirea Templului.

Nu este ceea ce Dumnezeu face adesea ?  Fără să-şi dea seama de multe ori, oamenii sînt cercetaţi în vederea mîntuirii… aşa cum poate li se întîmplă unora chiar acum.

Isus Hristos este încă în “inspecţie” ! Este ceea ce face atunci cînd vine la chemarea creştinilor care se strîng împreună să i se închine şi să-i studieze Cuvîntul scris. Vine să cerceteze inimi, să inspecteze starea sufletelor care se numesc cu Numele Lui. Este aceeaşi cercetare tacită dar foarte pătrunzătoare pe care o face Cel despre ai cărui ochi Ioan a spus că sînt ca para focului şi care spune bisericii şi creştinilor individuali, “cunosc faptele tale!”

Ce află din inspectarea pe care o face bisericii noastre şi a fiecărui suflet al ei ?

Conştientizînd că sîntem cercetaţi chiar în această clipă, că starea noastră spirituală este inspectată de El, să urmăm exemplul de sinceritate al lui David şi să se ne rugăm ca el:

Ps 26:2  Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii şi inima!
Ps 139:23  Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gîndurile! 24  Vezi dacă sînt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei!

Să ne amintim că Cel care odată a venit călare pe mînzul unei măgăriţe, blînd şi umil aducînd mîntuire, va reveni călare pe un cal alb (un semn nu tocmai prevestitor de bine!) ca să se lupte cu dreptate…

Apoc.19:11-16 Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s’a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă ,,Cel credincios“ şi ,,Cel adevărat“, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decît numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sînge. Numele Lui este: ,,Cuvîntul lui Dumnezeu.“ Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in supţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cîrmui cu un toiag de fer. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mîniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: ,,Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.“

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Scrisori personale de-ale apostolilor. De la Pavel, către Timotei

Scrisori personale de-ale apostolilor

De la Pavel, către Timotei

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

 

Introducere
Această epistolă cît şi următoarele 3 (2Tim, Tit şi Filimon) sînt numite “pastorale” deoarece se adresează unor persoane aflate în poziţia de a păstori biserici creştine din primul secol şi reprezintă adresări general unor adunări. Aceşti destinatari ai lor par să se numere printre ucenicii cei mai apropiaţi pe care i-a avut ap. Pavel. În ordine, aceştia sînt Timotei, Tit şi Filimon. Fiecare avînd origini şi venind din patrii diferite. Timotei din Asia mică, Tit din Creta, iar Filimon, tot din Asia mică însă îl priveşte pe Onisim, servitorul acestuia pe care Pavel îl întîlneşte şi converteşte în Roma.

Se observă imediat că deşi sînt adresate unor persoane şi au un caracter foarte personal, aceste epistole au transmis învăţătură tuturor generaţiilor de creştini deoarece aşa cum se afirmă în 1Tim.3:15, au fost scrise pentru ca fiecare să “ştie cum să se poarte în casa lui Dzeu”. Aşadar ele posedă nu doar o importanţă personală, ci şi una ecleziastică, în sensul reglementare a a comportamentului unui creştin  în adunare, nu neapărat de organizare a bisericii şi a conducerii ei, deşi nici lucrul acesta nu este ocolit pe de-a întregul.

Se spune că ele au ajuns să poarte această denumire de “epistole pastorale” în urma unei serii de prelegeri intitulată chiar aşa, adică “epistolele pastorale”, ţinută în anul 1726 de către Paul Anton, considerat de un mare cărturar, deşi noi habar n-avem cine este.

Aceste scrisori, căci asta sînt, se ocupă de organizarea şi îngrijirea adunării lui Dzeu. Ele îi învaţă pe oameni cum să se poarte înăuntrul bisericii, oferă instrucţiuni cu privire la felul în care casa lui Dzeu ar trebui administrată, ce fel de oameni şi ar trebui să fie pastorii şi liderii ei, şi cum trebuie abordate problemele care-i ameninţă puritatea învăţăturii. (W. Barclay)

Beneficiul acestor scrisori este că în ele vedem biserica la începuturile copilăriei ei, o insulă într-un ocean de păgînism. Cei care o alcătuiau nu se îndepărtaseră foarte mult de originea lor păgînă. Mediul ostil era peste tot în jurul lor, iar acestora le era uşor să se întoarcă de unde au plecat. Aceste condiţii se întîlnesc şi acum acolo unde răsare o adunare creştină, iar probleme unei biserici în dezvoltare au rămas aceleaşi.

Ereziile şi problemele cărora se adresează

Chiar şi imaginea învăţătorilor falşi pe care ne-o transmit pastoralele nu diferă mult, ca să nu zic cît de tare seamănă cu cea întîlnită azi la ei.

Adică, întîi de toate se poate observa un soi de intelectualism speculativ, mai exact, este fals intelectualism.

Iar Timotei, deşi foarte tînăr (unii aproximează că ar fi fost în jurul a vreo 40 de ani, ceea ce în vremurile respective îl făcea un “tînăr”!), este chemat să se ocupe de problemele bisericii ! Şi asta într-o mare biserică a vremii, şi anume cea din Efes, aşa cum ne indică textul şi susţine la unison tradiţia Bisericii.
Tinereţea lui este degrabă recunoscută:

1Ti 4:12  Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.

Însă, prima epistolă debutează cu însărcinarea de care apostolul îi aminteşte şi care reprezintă o principală responsabilitate a lui Timotei:

1:3  După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămîi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură, 4  şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfîrşit, cari dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum.

- deci, să poruncească unora să nu înveţe pe alţii “altă învăţătură”
- să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri “fără sfîrşit” (genealogii evreieşti?)

Problemele doctrinare cu care se confruntă biserica Efesului au fost create de această “altă învăţătură”, heterodidaskalein (gr.).

Se pare că acei “unii” erau iudeii care insistau în respectarea unor rituri ale legii mozaice. Această categorie de “învăţători” ai legii au constituit o problemă cu care biserica primară s-a întîlnit frecvent, împovărînd-o adeseori de obligaţiile pe care ei le impuneau, fapt care l-a făcut pe apostol să emită severe mustrări.

În ce priveşte mîntuirea, fără inovaţii !

Să notăm că de atunci învăţătura apostolilor era considerată suficientă pentru mîntuirea celui ce crede şi că nu avea nevoie de nici o altă adăugire. Acea “altă învăţătură” posibil prevedea acceptarea unor tradiţii evreieşti cît şi genealogii. Atunci datoria unui lider a fost de a nu permite infiltrare acelor doctrine care să-i îndepărteze pe credincioşi de la simplitatea Evangheliei şi să-i împovăreze inutil cu respectarea unor obiceiuri străine.

Dar ceea ce caracteriza această “altă învăţătură” era mîndria intelectului şi pretenţia de moralitate. Adică, acei învăţători ai legii “ridicau probleme” şi dădeau naştere la întrebări, probabil se credeau sofisticaţi:

1:4b. …dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum.

Erau aroganţi, deşi erau de fapt ignoranţi !

4:4  este plin de mîndrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, 5  zădarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi cari cred că evlavia este un izvor de cîştig. Fereşte-te de astfel de oameni.

Boala cercetărilor fără rost ? Oh, cît de mulţi o au încă şi nu s-au vindecat !

Un avertisment similar găsim şi în,

2Tim.2:23  Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri.

Ei le ridicau şi îndrăzneau (!?) să le pună şi ca atare se credeau nişte învăţaţi şi nişte elevaţi intelectual. De fapt, istoricii ne spun că acei învăţători se credeau superiori creştinilor de rînd susţinînd că mîntuirea nu era pentru oricine, ci accesibilă doar unora ca ei. Se pare că din acest motiv epistolele pastorale au trebuit să sublinieze că,

…harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toţi oamenii, a fost arătat (Tit 2.11)

Sau că voia lui Dzeu este ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să ajungă la cunoştiinţa adevărului, vezi

1Tim.2:4  care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

Pretinşii intelectuali, acei învăţători ai legii au urmărit să facă din cele mai comune binecuvîntări ale creştinismului proprietatea lor exclusivă, contrar credinţei apostolice că poate aparţine tuturor.

În cadrul acestei “ale învăţături” se mai găseşte tendinţa ascetică.

ASCETÍSM n. 1) Doctrină religioasă care preconizează renunţarea la plăceri şi reducerea la strictul necesar al satisfacerii necesităţilor materiale. 2) fig. Mod de viaţă austeră şi retrasă pe care şi-o impune cineva. /<fr. ascétisme

Aceşti dintîi eretici propuneau nişte legi dietare speciale, probabil asemenea celor evreieştim, uitînd că tot ce-a făcut Dzeu este bun.

4:4  Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţămiri;

Trebuie recunoscut că toate astea ni se trag de la evrei !

Înşiruiau astfel multe lucruri pe care ei le considerau impure (necurate), din nou uitînd că pentru cei curaţi, totul este curat:

Tit 1:15  Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: pînă şi mintea şi cugetul le sînt spurcate.

Nu greşim dacă adăugăm că au considerat căsătoria ca fiind ceva necurat, sau chiar relaţia sexuală din cadrul ei drept o impuritate. Posibil să fi încercat să-i înduplece pe cei căsătoriţi să-şi abandoneze familiile:

1Tim.1:3  Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe cari Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţămiri de către ceice cred şi cunosc adevărul.

Se pare că de aceea apostolul a trebuit să amintească că cele mai elementare îndatoriri conjugale sînt obligatorii pentru nişte creştini:

Tit 2.4  ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţi şi copiii;

Nu este o surpriză că departe de a aduce sfinţenie această erezie complexă a rezultat în imoralitate.

Astfel,

2Tim.3:6 Sînt printre ei unii, cari se vîră prin case, şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frămîntate de felurite pofte,

Aceştia au invadat căminele unora şi prădat sexual tinere mai mult decît vulnerabile.

Pretindeau că-l cunosc pe Dzeu, dar îl negau în practică:

Tit 1.16  Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sînt o scîrbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.

Erau profitori şi se impuneau oamenilor, considerau religia o sursă de cîştig material iar ceea ce predau altora, o făceau exploatîndu-i financiar:

1Tim.6:5  zădarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi cari cred că evlavia este un izvor de cîştig. Fereşte-te de astfel de oameni.

Tit 1:11  cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţînd pe oameni, pentru un cîştig urît, lucruri, pe cari nu trebuie să le înveţe.

Mai erau unii care susţineau că învierea a şi avut loc:

2Tim.2:17  Şi cuvîntul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sînt Imeneu şi Filet, 18  cari s’au abătut dela adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora.

Probabil susţinînd că aceasta este de natură spirituală şi că cei ce cred au şi trăit-o deja.

În concluzia evaluării problemelor cărora se adresează “pastoralele”, pe de-o parte erezia lor a condus la un ascetism anti-creştin, iar de cealaltă parte, la o imoralitate deopotrivă de anti-creştină.

Tînărul şi se pare, timidul Timotei este pus de apostol să îndrepte aceste lucruri.

Data scrierii ei

Această epistolă este scrisă în timpul sau în urma primei întemniţări a lui Pavel în Roma descrisă în Faptele apostolilor, cap. 28, în jurul anilor 62-64 d.H, deci spre sfîrşitul vieţii acestuia care se crede că a avut loc în anul 67.

Dar cine era Timotei ?

Aproape tot ce ştim despre Timotei se poate afla din NT. Era de loc din Derbe sau Listra, fără a se şti precis din care cetate (Fapte 16.1). În trecerea lui prin aceste locuri, Pavel l-a întîlnit. Nu pare să-l fi cunoscut mai dinainte. Mama lui, pe nume Eunice, era iudeică şi este numită credincioasă. Tot aşa este numită şi bunica lui, Lois (2Tim.1:5). Deşi tatăl lui era grec, acesta nu s-a opus educării lui Timotei în religia evreilor, aspect care este recunoscut în,

2Ti 3:15  din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.

Deci, prin anii 51 sau 52 Pavel l-a întîlnit pe Timotei în cetăţile unde aproape a fost omorît cu pietre şi l-a invitat pe acest tînăr promiţător să i se alăture în călătoriile sale misionare. El era deja un convertit creştin, fără a ni se dezvălui cum a devenit ucenic.

Fapte 16:1  În urmă, Pavel s’a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată Grec.

Fără să greşim putem bănui că mama lui l-a adus la credinţă.

Mai multe calităţi ale acestuia l-au făcut pe apostol să-l ia cu el:
- tinereţea lui
- cunoaşterea scripturilor
- profeţiile făcute cu privire la el
- talentele sale
- reputaţia dobîndită în biserică

Pentru a evita prejudecăţile evreilor şi posibil obiecţii împotriva participării sale la răspîndirea Evangheliei printre neamuri, Pavel l-a supus ritului evreiesc al circumciziei:

F.A. 16:3  Pavel a vrut să-l ia cu el; şi, dupăce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina Iudeilor, cari erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era Grec.

Apoi a fost rînduit la lucrare prin “punerea mîinilor de către ceata prezbiterilor”,

1Ti 4:14  Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata presbiterilor (Sau: bătrîni.)

Pavel se pare a luat parte la această “ordinare” a tînărului Timotei:

2Ti 1:6  De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mînilor mele.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

O privire aruncată în viitor, unul apropiat, sau poate mai îndepărtat…

SĂ AFLĂM CARE ESTE ATITUDINEA GENERALĂ pe care creştinul să o aibă privitor la sfîrşit, din Ev. după Marcu, capitolul 13

23  Păziţi-vă; iată că vi le-am spus toate dinainte.
24  Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei,
25  stelele vor cădea din cer, şi puterile cari sînt în ceruri vor fi clătinate.
26  Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.
27  Atunci va trimete pe îngerii Săi, şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vînturi, dela marginea pămîntului pînă la marginea cerului.
28  Luaţi învăţătură dela smochin prin pilda lui. Cînd mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape.
29  Tot aşa, cînd veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
30  Adevărat vă spun, că nu va trece neamul acesta pînă nu se vor împlini toate aceste lucruri.
31  Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
32  Cît despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
33  Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi cînd va veni vremea aceea.
34  Se va întîmpla ca şi cu un om plecat într’altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui, şi porunceşte portarului să vegheze.
35  Vegheaţi dar, pentrucă nu ştiţi cînd va veni stăpînul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cîntarea cocoşilor, sau dimineaţa.
36  Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.
37  Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!“

Atitudinea noastră se desprinde din următoarele îndemnuri lăsate de Isus Hristos vizavi de vremurile sfîrşitului:
- păziţi-vă – v.23
- luaţi învăţătură – v.28
- cînd veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că este aproape – v.29
- despre ziua şi ceasul acela, nu ştie nimeni, clar ? Numai Dumnezeu Tatăl ! – v.32
- luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă (ştim cum se fac astea, nu ?), căci nu ştim cînd va veni vremea aceea – v.33
- “vegheaţi !” pare să fie principala preocupare a creştinului vizavi de sfîrşit – v.35
- temeţi-vă, feriţi-vă să nu vă surprindă “dormind” spiritual ! – v.36
- “ce vă zic vouă, zic tuturor (deci, tuturor!)”, conchide Isus, este “vegheaţi!” – v.37

Clar ce avem de făcut ? Nu să facem planuri şi scenarii, desfăşurătoare şi hărţii ale evenimentelor sfîrşitului pe care să le atîrnăm pe pereţii camerelor noastre, să participăm la conferinţe şi vizionări video de profeţie şi escatologie, să primim e-mailuri de la alarmişti care indică spre un eveniment sau altul al timpurilor noastre ca fiind “semnul” celei de-a II-a veniri…etc., etc.

A veghea şi a ne ruga este mult mai simplu, este mult mai practic… Deşi “a veghea” poate da impresia unei stări de inactivitate, a veghea asupra sfîrşitului aşa cum ne învaţă Biblia nu este deloc aşa.

Placa de pe frontispiciul unei biserici oferea acest îndemn: “Atunci cînd vă tremură genunchii, plecaţi-vă/puneţi-vă pe ei!”.

Acesta este un foarte bun sfat ! Prin rugăciune inimile noastre tulburate pot fi liniştite înainte lui Dumnezeu, va alunga temerile noastre şi ne va da curaj să înfruntăm viitorul, indiferent de ce ne va rezerva el.

Apoi “a veghea” nu înseamnă a sta în tranşeu cu mîna straşină la ochi, şi cu alta pe Biblie (Biblia şi puşca ? Sau, “puşca şi cureaua lată”?). “A veghea” înseamnă a-ţi vedea de munca şi de obligaţiile tale zilnice, a te feri de orice rău şi a profita de fiecare prilej de a da glas evangheliei şi adevărului. Înseamnă a veghea asupra condiţiei tale spirituale, a bisericii tale, a dragostei ei şi a sănătăţii învăţăturii ei. A “veghea” înseamnă toate acestea… dar, în nici un caz a te ocupa excesiv de “informarea” ta cu scenarii escatologice:

1Tes.5:1-11 Cît despre vremi şi soroace, n’aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Cînd vor zice: ,,Pace şi linişte!“ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sînteţi în întunerec, pentruca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sînteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu sîntem ai nopţii, nici ai întunerecului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci ceice dorm, dorm noaptea; şi ceice se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, cari sîntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mîntuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentruca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. De aceea, mîngăiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.

Exact aici greşesc sectele apocaliptice şi grupările creştine obsedate de febra sfîrşitului ! În abandonul ocupaţiilor zilnice, a serviciilor,… etc.  Se pare că-n Tesalonic a apărut pentru prima dată aceste devieri comportamentale. Mai degrabă, lucrînd şi slujind, veghem! Vezi, 2Petru 3:10-15 unde avem o descriere a vegherii noastre.

Vreau să mai spun că vegherea noastră nu se presupune să fie caracterizată de anxietate sau de un sentiment de evadare (escapism), aşa cum ne lasă impresia filme creştine populare de felul “Left Behind” sau “Tribulation Force” (după care unii nu mai separă ficţiunea de realitate!) (astfel că unii pot veghea în teamă sau nelinişte fiindu-le insuflată o perspectivă apăsătoare, înfricoşătoare a sfîrşitului), ci aşa cum ne învaţă Biblia:

Tit 2:13  aşteptînd fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mîntuitor Isus Hristos.
2Pe 3:13  Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pămînt nou, în care va locui neprihănirea.
Php 3:20  Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mîntuitor pe Domnul Isus Hristos.

Eu unul nu m-am “specializat” în escatologie…nu am de gînd ! Se spune că “în această viaţă nu putem ştii tot ce se poate cunoaşte, însă prostia este opţională”. Astfel că trebuie să ne mulţumim să ştim atît cît se poate, şi să acceptăm să nu ştim nişte lucruri, asigurîndu-ne în acest timp de atitudinea avută.

Iată de ce:

AVERTISMENT ! – DEZBINĂRILE CREATE DE DIFERITELE INTERPRETĂRI ale sfîrşitului…
Escatologia este de asemenea, subiectul asupra căruia s-au creat mari dezbinări în Creştinism fără să fie cazul, această ramură fiind considerată “teologie periferică” (dr. Walter Martin). Adică, mîntuirea unui om nu este determinată şi nici ameninţată de propria lui interpretare a lucrurilor sfîrşitului. Totuşi există biserici care s-au separat din altele din nici un alt motiv decît că cred că venirea Domnului va avea loc în alt fel şi după, sau înainte de unele evenimente ale sfîrşitului.

SĂ CONŞTIENTIZĂM faptul că buni creştini, care de altfel cădeau de acord asupra doctrinelor fundamentale ale credinţei creştine, s-au împărţit (din păcate, certîndu-se de foarte multe ori necreştineşte !!) asupra acestor vederi diferite ale sfîrşitului. Regretabil este caracterul necreştin al acestei bătălii cît şi duritatea ei. Fie în trecut fie în zilele noastre, diferenţele asupra escatologiei au generat şi continuă să genereze unele dintre cele mai aprinse controverse teologice !

Există de asemenea multe domenii escatologice asupra cărora creştinii sînt de acord, dar principalele diferenţe apar în funcţie de:
- mileniu (nu doar cînd se instaurează, ci şi asupra naturii lui!)
- răpirea Bisericii (cînd intervine aceasta)
- “necazul cel mare” sau “tribulaţie” (cînd are loc)

Sectele apocaliptice…
De asemenea, ea, escatologia, constituie subiectul asupra căruia mulţi profeţi falşi şi învăţători falşi, au speculat nemilos. De fapt, în urma unor preocupări exagerate şi dezechilibrate s-au născut unele dintre cele mai marcante mişcări religioase ale sfîrşitului sec.XIX, printre care să menţionăm apariţia “Martorilor lui Iehova” şi a mişcării Adventiste, care prin chiar numele ei indică preocuparea care a dus la apariţia ei: “adventul” Domnului Isus – cînd şi cum are loc !

Însă, printre creştini, nici o altă doctrină ca cea a escatologiei, nu a generat o discuţie mai aprinsă ! Deci, să ne asigurăm întîi că adoptăm atitudinea potrivită în studiul lucrurilor sfîrşitului (escatologiei) !

Să ne asigurăm că în acest domeniu al credinţei ne susţinem crezurile cu înţelegere şi toleranţă pentru diferenţe, cît şi să menţinem un ochi treaz, veghind la posibilele inexactităţi ale poziţiilor noastre. Trebuie să recunoaştem că nici o poziţie nu poate fi dogmatizată şi că nu există nici o interpretare escatologică lipsită de probleme, de neclarităţi şi de lucruri care sînt încă nedescoperite. De aceea, nimeni nu poate discrimina pe baza acestora.

Încă din al treilea secol după Hristos, creştinii au dezbătut între ei ordinea evenimentelor legate de întoarcerea lui Hristos.

CE PUTEM NOI FACE ?

Acţiuni pozitive:
1. Încearcă să înţelegi mai bine interpretările opuse şi cum s-a ajuns la ele (ce le justifică).
2. Încearcă să fi mai puţin ironic/caustic faţă de alţi creştini care susţin vederi opuse asupra evenimentelor sfîrşitului.
3. Încearcă să nu suspectezi ortodoxia/spiritualitatea altuia doar fiindcă nu este de acord cu tine asupra acestor subiecte.
4. Nu refuza părtăşia celor ce diferă în vederi escatologice de cele pe care tu le ai.

Acţiuni negative:
1. Evită să accentuezi lucrurile neesenţiale, neclare…
2. Evită dogmatismul in domenii nesigure şi concluziile categorice.
3. Evită atitudinea de superioritate fiindcă crezi că sistemul tău escatologic este mai bun, mai studiat şi mai elaborat, poate chiar mai biblic.
4. Evită să dai impresia că tu posezi toate răspunsurile în timp ce restul lumii are numai probleme şi ridică prea multe semne de întrebare.
5. Evită să crezi că o vedere nu poate avea probleme pentru a fi corectă din punct de vedere biblic.

Un epitet care a apărut în latineşte în luteranismul din Germania anilor 1615-1630 (se pare iniţial provenind de la sf. Augustin), care îndemna la pace în biserică, spune foarte multe cu privire la atitudinea pe care să o avem faţă de diferenţele existente în acest domeniu:

În cele esenţiale, unitate
În cele nesigure, libertate
În toate lucrurile, dragoste.

CARE ESTE MESAJUL PRINCIPAL AL ESCATOLOGIEI ? Ce învăţăminte putem noi trage din lucrurile prevăzute să se petreacă la sfîrşitul vremurilor ? Să ne întrebăm, avînd în vedere toate aceste lucruri care trebuie să se petreacă, cum ar trebui noi să trăim şi ce să facem ?

Este ceea ce 2Pe 3:11-15 învaţă vorbind despre sfîrşitul tuturor lucrurilor: “Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr’o purtare sfîntă şi evlavioasă, aşteptînd şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pămînt nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace. Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mîntuire, cum v’a scris şi prea iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui,”

De aceea, sarcina noastră de a sorta opţiunile sfîrşitului disponibile în literatura escatologică şi de a le trece din nou prin filtrul Sfintei Scripturii, nu este deloc uşoară. Mulţi alţii au încercat să ajungă la răspunsuri clare şi la descoperiri incontestabile, dar din pricina efortului cerut în cercetarea serioasă a Scripturii, au abandonat căutarea mulţumindu-se cu mai puţin decît puteau obţine.

Fericita nădejde a bisericii, cu asta să ne preocupăm ! cu binecuvîntata speranţă a Bisericii din viitor să ne mîngîiem ! Profeţia este unul dintre cele mai vibrante şi mai fascinante subiecte ale Scripturii. Ea este prezentă peste tot în Biblie, iar adevăraţii creştini nu au neglijat-o niciodată.

ÎNTR-ADEVĂR LUMEA CREŞTINĂ ESTE DIVIZATĂ/ÎMPĂRŢITĂ ASUPRA EVENIMENTELOR SFÎRŞITULUI…DAR, ASTA NU AR TREBUI SĂ INDUCĂ O STARE DE INDIFERENŢĂ ! Creştinii adevăraţi, indiferent de orientare, sînt de acord asupra unui eveniment de importanţă capitală pentru Biserică dar şi pentru lume. Acela este că Hristos trebuie să se întoarcă a Doua Oară. Că trebuie să aibe loc, revenirea Lui. Însă, asupra momentului cînd o va face, ce evenimente îi sînt asociate, care este ordinea lor, lumea creştină arată că este foarte puţin de acord. Un lucru nu poate fi totuşi ignorat. Lumea ar face bine să ia seama la el: şi anume, că toţi mărturisesc că trebuie să aibe loc A Doua Venire a Domnului Isus Hristos !!

Ce va însemna asta pentru lume, ce va aduce nou, ce efect va avea asupra ei, la ce pregătire ar trebui să se supună toţi oamenii, Biblia şi Creştinismul au vorbit în permanenţă. Perspectivele lumii asupra acestui subiect nu sînt dintre cele mai roze. Însă, pentru Biserică, ea este considerată nădejdea veacurilor. Lumea  pare să ignore şi să neglijeze iminenţa acestei întoarceri, fapt care însă nu-i reduce deloc din probabilitatea de a se întîmpla:

Ci tocmai cînd vor zice “pace” … Cînd vor zice: ,,Pace şi linişte!“ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. (1Tes.5:3)

Nici faptul că această promisiune a celei de-a Doua Veniri “a întîrziat” (e doar un fel de a spune; Dumnezeu nu e neserios, nu ratează întîlnirile, şi apoi are alte planuri, pe lîngă că aşteaptă ca lumea să fie pregătită – în ce fel ?), nu ar trebui să adoarmă vigilenţa fiecărui individ, vizavi de tot ceea ce ea poate să însemne pentru el.

Din experienţa mea personală, a primelor luni ca şi creştin, pot spune că evenimentul care m-a marcat şi m-a pus tot timpul pe gînduri (şi i-am auzit şi pe alţii că sînt încîntaţi de el), a fost iminenţa de orice clipă a întoarcerii Lui !! Acela a fost un gînd care m-a urmărit foarte îndeaproape şi m-a motivat în multe acţiuni. Cred că acest gînd trebuie să revină în atenţie şi să ne caracterizeze toată umblarea cu El !! El este aşteptarea (“dorul” !!) Bisericii:

“să iubim venirea Lui…” – 2Tim.4:8
speranţa aceasta ne curăţeşte – 1Ioan 3:2-3

Cred că multe lucruri s-ar schimba în bine în vieţile noastre dacă am trăi din nou în lumina acestei făgăduinţe sigure a Bibliei. Cred că am întreprinde multe acţiuni pentru care nu mai găsim nici o motivaţie, nu pentru că nu ar exista altele, ci pentru că am ajuns să dormităm, să hibernăm, …Biserica nu este o sală de aşteptare dintr-o gară. Ea este o staţie de salvare a sufletelor !

A considera iminenţa întoarcerii lui Isus poate să răstoarne complet priorităţile noastre ! Să ne schimbe complet vieţile. Să ne aprindă din nou pasiunea pentru sufletele oamenilor şi să ne îndemne la acţiune. Pentru lume, întotdeauna a fost “ceasul al doisprezecelea”, “ceasul cel de pe urmă” ! Dar iată că nici în acest ceas mulţi nu s-au trezit, şi nici prea mulţi dintre fii împărăţiei nu s-au apucat de treabă ! Nu este de mirarea că Părintele veşniciilor parcă a oprit timpul în loc ! Deşi, în realitate ştim că el se scurge foarte repede, inexorabil şi în defavoarea noastră.

Multe lucruri ar trebui regîndite şi reconsiderate în vieţile noastre dacă realizăm această iminenţă a arătării din nou a lui Hristos. Multe nu ar mai suferi amînare, neglijare sau ignorare. Dacă am şti profund în minţile şi inimile noastre că Domnul vine curînd, am lepăda multe ocupaţii nefolositoare !!

Într-un fel timpul pare amăgitor. Continuă să vină şi să treacă, aparent fără să se întîmple nimic. Dar ştim că acest lucru este prevăzut să se întîmple negreşit. Ce facem fiecare cu timpul nostru ??

În timp ce lumea trăieşte în robia materialismului, noi creştinii ar trebui să trăim sub imperiul acestei promisiuni. “Apokalipsis”, descoperire, asta doreşte să ne înveţe! Nu de a fi caracterizaţi de o isterie a sfîrşitului (să-i lăsăm lumii şi respectivul deliciu !), ci de o atitudine de veghe, de alertă spirituală. Vizavi de condiţia lumii în care noi am venit şi ne-am născut s-a tras de mult semnalul de alarmă. De ce noi nu-l auzim ?

În vederea evenimentelor sfîrşitului, a iminenţei reîntoarcerii lui Isus, îl îndeamnă Pavel pe Timotei să fie pregătit, fiul lui în credinţă cu următoarele cuvinte:

“Te îndemn înaintea lui D-zeu care dă viaţă tuturor lucrurilor şi înaintea lui Isus Hristos, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină pînă la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpînitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor…” (1 Tim.6:13-15)

Aluziile făcute de Domnul în această pildă la Cea de-a Doua Lui Venire şi la pregătirea noastră, sînt destul de clare:

“Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse. Şi să fiţi nişte oameni, care aşteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, cînd va veni şi va bate la uşă. Ferice de robii aceia, pe care stăpînul îi va găsi veghind la venirea lui ! Adevărat, adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă, şi se va apropia să le slujească. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia dacă-i va găsi veghind ! Să ştiţi bine că, dacă ar ştii stăpînul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. Şi voi dar fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gîndiţi”. (Luca 12:35-40)

Fie ca Cel în jurul căruia orbitează toate profeţiile neîmplinite încă, a Domnului Isus Hristos, să fie înălţat în studiul nostru, şi El să-şi primească slava din vieţile şi atitudinile noastre vizavi de viitorul pregătit de Dumnezeu acestei omeniri. Şi mai ales, fie ca nici unul din evenimentele prevăzute să se întîmple să nu ne prindă nepregătiţi, ci pregătiţi, dorind cu sinceritate venirea Lui !

“Cînd Hristos se întoarce, cea de-a doua venire nu va mai fi deloc subiect de discuţie” (John Blanchard)

“Hristos se va întoarce cînd va voi, arătîndu-şi suveranitatea, şi nu ne spune cînd pentru a ne arăta datoria noastră” (Matthew Henry)

“Incertitudinea privitoare la data întoarcerii Domnului este menită să-i ţină pe credincioşi într-o atitudine de permanentă aşteptare şi de a-i feri de disperare” (J.C.Ryle)

“Există un pericol mare să devenim mai preocupaţi de lucrurile care trebuie să se întîmple, decît de Cel ce trebuie să vină” (Andrew Murray)

“În toate gîndurile noastre despre Hristos, fie ca niciodată să nu uităm de a Doua Lui venire” (J.C.Ryle)

“Cînd Hristos vine, rămăşiţele ignoranţei vor fi aruncate” (J.C.Ryle)

Aceasta a fost,

…o privire aruncată în viitor, unul fie apropiat, sau poate mai îndepărtat.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Contra isteriilor apocaliptice, spre vindecarea obsesiei sfîrşitului – un rezumat la II Tesaloniceni

Contra isteriilor apocaliptice, spre vindecarea obsesiei sfîrşitului
Un rezumat la II Tesaloniceni, duminică 29 martie 2009

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>