Scrisori personale de-ale apostolilor
De la Pavel, către Timotei
Ascultă/descarcă înregistrarea audio
Introducere
Această epistolă cît şi următoarele 3 (2Tim, Tit şi Filimon) sînt numite “pastorale” deoarece se adresează unor persoane aflate în poziţia de a păstori biserici creştine din primul secol şi reprezintă adresări general unor adunări. Aceşti destinatari ai lor par să se numere printre ucenicii cei mai apropiaţi pe care i-a avut ap. Pavel. În ordine, aceştia sînt Timotei, Tit şi Filimon. Fiecare avînd origini şi venind din patrii diferite. Timotei din Asia mică, Tit din Creta, iar Filimon, tot din Asia mică însă îl priveşte pe Onisim, servitorul acestuia pe care Pavel îl întîlneşte şi converteşte în Roma.
Se observă imediat că deşi sînt adresate unor persoane şi au un caracter foarte personal, aceste epistole au transmis învăţătură tuturor generaţiilor de creştini deoarece aşa cum se afirmă în 1Tim.3:15, au fost scrise pentru ca fiecare să “ştie cum să se poarte în casa lui Dzeu”. Aşadar ele posedă nu doar o importanţă personală, ci şi una ecleziastică, în sensul reglementare a a comportamentului unui creştin în adunare, nu neapărat de organizare a bisericii şi a conducerii ei, deşi nici lucrul acesta nu este ocolit pe de-a întregul.
Se spune că ele au ajuns să poarte această denumire de “epistole pastorale” în urma unei serii de prelegeri intitulată chiar aşa, adică “epistolele pastorale”, ţinută în anul 1726 de către Paul Anton, considerat de un mare cărturar, deşi noi habar n-avem cine este.
Aceste scrisori, căci asta sînt, se ocupă de organizarea şi îngrijirea adunării lui Dzeu. Ele îi învaţă pe oameni cum să se poarte înăuntrul bisericii, oferă instrucţiuni cu privire la felul în care casa lui Dzeu ar trebui administrată, ce fel de oameni şi ar trebui să fie pastorii şi liderii ei, şi cum trebuie abordate problemele care-i ameninţă puritatea învăţăturii. (W. Barclay)
Beneficiul acestor scrisori este că în ele vedem biserica la începuturile copilăriei ei, o insulă într-un ocean de păgînism. Cei care o alcătuiau nu se îndepărtaseră foarte mult de originea lor păgînă. Mediul ostil era peste tot în jurul lor, iar acestora le era uşor să se întoarcă de unde au plecat. Aceste condiţii se întîlnesc şi acum acolo unde răsare o adunare creştină, iar probleme unei biserici în dezvoltare au rămas aceleaşi.
Ereziile şi problemele cărora se adresează
Chiar şi imaginea învăţătorilor falşi pe care ne-o transmit pastoralele nu diferă mult, ca să nu zic cît de tare seamănă cu cea întîlnită azi la ei.
Adică, întîi de toate se poate observa un soi de intelectualism speculativ, mai exact, este fals intelectualism.
Iar Timotei, deşi foarte tînăr (unii aproximează că ar fi fost în jurul a vreo 40 de ani, ceea ce în vremurile respective îl făcea un “tînăr”!), este chemat să se ocupe de problemele bisericii ! Şi asta într-o mare biserică a vremii, şi anume cea din Efes, aşa cum ne indică textul şi susţine la unison tradiţia Bisericii.
Tinereţea lui este degrabă recunoscută:
1Ti 4:12 Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
Însă, prima epistolă debutează cu însărcinarea de care apostolul îi aminteşte şi care reprezintă o principală responsabilitate a lui Timotei:
1:3 După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămîi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură, 4 şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfîrşit, cari dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum.
- deci, să poruncească unora să nu înveţe pe alţii “altă învăţătură”
- să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri “fără sfîrşit” (genealogii evreieşti?)
Problemele doctrinare cu care se confruntă biserica Efesului au fost create de această “altă învăţătură”, heterodidaskalein (gr.).
Se pare că acei “unii” erau iudeii care insistau în respectarea unor rituri ale legii mozaice. Această categorie de “învăţători” ai legii au constituit o problemă cu care biserica primară s-a întîlnit frecvent, împovărînd-o adeseori de obligaţiile pe care ei le impuneau, fapt care l-a făcut pe apostol să emită severe mustrări.
În ce priveşte mîntuirea, fără inovaţii !
Să notăm că de atunci învăţătura apostolilor era considerată suficientă pentru mîntuirea celui ce crede şi că nu avea nevoie de nici o altă adăugire. Acea “altă învăţătură” posibil prevedea acceptarea unor tradiţii evreieşti cît şi genealogii. Atunci datoria unui lider a fost de a nu permite infiltrare acelor doctrine care să-i îndepărteze pe credincioşi de la simplitatea Evangheliei şi să-i împovăreze inutil cu respectarea unor obiceiuri străine.
Dar ceea ce caracteriza această “altă învăţătură” era mîndria intelectului şi pretenţia de moralitate. Adică, acei învăţători ai legii “ridicau probleme” şi dădeau naştere la întrebări, probabil se credeau sofisticaţi:
1:4b. …dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum.
Erau aroganţi, deşi erau de fapt ignoranţi !
4:4 este plin de mîndrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, 5 zădarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi cari cred că evlavia este un izvor de cîştig. Fereşte-te de astfel de oameni.
Boala cercetărilor fără rost ? Oh, cît de mulţi o au încă şi nu s-au vindecat !
Un avertisment similar găsim şi în,
2Tim.2:23 Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri.
Ei le ridicau şi îndrăzneau (!?) să le pună şi ca atare se credeau nişte învăţaţi şi nişte elevaţi intelectual. De fapt, istoricii ne spun că acei învăţători se credeau superiori creştinilor de rînd susţinînd că mîntuirea nu era pentru oricine, ci accesibilă doar unora ca ei. Se pare că din acest motiv epistolele pastorale au trebuit să sublinieze că,
…harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toţi oamenii, a fost arătat (Tit 2.11)
Sau că voia lui Dzeu este ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să ajungă la cunoştiinţa adevărului, vezi
1Tim.2:4 care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.
Pretinşii intelectuali, acei învăţători ai legii au urmărit să facă din cele mai comune binecuvîntări ale creştinismului proprietatea lor exclusivă, contrar credinţei apostolice că poate aparţine tuturor.
În cadrul acestei “ale învăţături” se mai găseşte tendinţa ascetică.
ASCETÍSM n. 1) Doctrină religioasă care preconizează renunţarea la plăceri şi reducerea la strictul necesar al satisfacerii necesităţilor materiale. 2) fig. Mod de viaţă austeră şi retrasă pe care şi-o impune cineva. /<fr. ascétisme
Aceşti dintîi eretici propuneau nişte legi dietare speciale, probabil asemenea celor evreieştim, uitînd că tot ce-a făcut Dzeu este bun.
4:4 Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţămiri;
Trebuie recunoscut că toate astea ni se trag de la evrei !
Înşiruiau astfel multe lucruri pe care ei le considerau impure (necurate), din nou uitînd că pentru cei curaţi, totul este curat:
Tit 1:15 Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: pînă şi mintea şi cugetul le sînt spurcate.
Nu greşim dacă adăugăm că au considerat căsătoria ca fiind ceva necurat, sau chiar relaţia sexuală din cadrul ei drept o impuritate. Posibil să fi încercat să-i înduplece pe cei căsătoriţi să-şi abandoneze familiile:
1Tim.1:3 Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe cari Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţămiri de către ceice cred şi cunosc adevărul.
Se pare că de aceea apostolul a trebuit să amintească că cele mai elementare îndatoriri conjugale sînt obligatorii pentru nişte creştini:
Tit 2.4 ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţi şi copiii;
Nu este o surpriză că departe de a aduce sfinţenie această erezie complexă a rezultat în imoralitate.
Astfel,
2Tim.3:6 Sînt printre ei unii, cari se vîră prin case, şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frămîntate de felurite pofte,
Aceştia au invadat căminele unora şi prădat sexual tinere mai mult decît vulnerabile.
Pretindeau că-l cunosc pe Dzeu, dar îl negau în practică:
Tit 1.16 Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sînt o scîrbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.
Erau profitori şi se impuneau oamenilor, considerau religia o sursă de cîştig material iar ceea ce predau altora, o făceau exploatîndu-i financiar:
1Tim.6:5 zădarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi cari cred că evlavia este un izvor de cîştig. Fereşte-te de astfel de oameni.
Tit 1:11 cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţînd pe oameni, pentru un cîştig urît, lucruri, pe cari nu trebuie să le înveţe.
Mai erau unii care susţineau că învierea a şi avut loc:
2Tim.2:17 Şi cuvîntul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sînt Imeneu şi Filet, 18 cari s’au abătut dela adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora.
Probabil susţinînd că aceasta este de natură spirituală şi că cei ce cred au şi trăit-o deja.
În concluzia evaluării problemelor cărora se adresează “pastoralele”, pe de-o parte erezia lor a condus la un ascetism anti-creştin, iar de cealaltă parte, la o imoralitate deopotrivă de anti-creştină.
Tînărul şi se pare, timidul Timotei este pus de apostol să îndrepte aceste lucruri.
Data scrierii ei
Această epistolă este scrisă în timpul sau în urma primei întemniţări a lui Pavel în Roma descrisă în Faptele apostolilor, cap. 28, în jurul anilor 62-64 d.H, deci spre sfîrşitul vieţii acestuia care se crede că a avut loc în anul 67.
Dar cine era Timotei ?
Aproape tot ce ştim despre Timotei se poate afla din NT. Era de loc din Derbe sau Listra, fără a se şti precis din care cetate (Fapte 16.1). În trecerea lui prin aceste locuri, Pavel l-a întîlnit. Nu pare să-l fi cunoscut mai dinainte. Mama lui, pe nume Eunice, era iudeică şi este numită credincioasă. Tot aşa este numită şi bunica lui, Lois (2Tim.1:5). Deşi tatăl lui era grec, acesta nu s-a opus educării lui Timotei în religia evreilor, aspect care este recunoscut în,
2Ti 3:15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.
Deci, prin anii 51 sau 52 Pavel l-a întîlnit pe Timotei în cetăţile unde aproape a fost omorît cu pietre şi l-a invitat pe acest tînăr promiţător să i se alăture în călătoriile sale misionare. El era deja un convertit creştin, fără a ni se dezvălui cum a devenit ucenic.
Fapte 16:1 În urmă, Pavel s’a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată Grec.
Fără să greşim putem bănui că mama lui l-a adus la credinţă.
Mai multe calităţi ale acestuia l-au făcut pe apostol să-l ia cu el:
- tinereţea lui
- cunoaşterea scripturilor
- profeţiile făcute cu privire la el
- talentele sale
- reputaţia dobîndită în biserică
Pentru a evita prejudecăţile evreilor şi posibil obiecţii împotriva participării sale la răspîndirea Evangheliei printre neamuri, Pavel l-a supus ritului evreiesc al circumciziei:
F.A. 16:3 Pavel a vrut să-l ia cu el; şi, dupăce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina Iudeilor, cari erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era Grec.
Apoi a fost rînduit la lucrare prin “punerea mîinilor de către ceata prezbiterilor”,
1Ti 4:14 Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata presbiterilor (Sau: bătrîni.)
Pavel se pare a luat parte la această “ordinare” a tînărului Timotei:
2Ti 1:6 De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mînilor mele.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Comentarii recente