Psalmul 46, "“Psalmul lui Luter”

În studiul psalmilor biblici ajungem la Psalmul 46. Se spune că acesta l-a inspirat pe reformatorul german Martin Luter să compună al său, “O cetate tare este Dumnezeul nostru” (A Mighty Fortress is Our God, engl., sau Ein’ feste Burg ist unser Gott, germ.). Astfel Psalmul 46 a ajuns să fie supranumit şi “Psalmul lui Luter”.

Iată imnul reformei protestante, cîntat aici într-o interpretare deosebită, chiar dacă cei care mă cunoaşteţi ştiţi că nu ador neapărat genul. Nici nu susţin  luteranismul ! Dar, oare nu ar fi păcat să nu apreciem istoria reformei şi contribuţia deosebită pe care o aduce spiritualităţii creştine ? Mai jos încerc o tentativă de traducere cuvînt cu cuvînt a versurilor cîntecului, pe care sper să le puteţi urmări în timpul interpretării lui. Citiţi apoi, Psalmul 46 !

Sau, ascultaţi-l în interpretarea unei “regine” (că tot se vorbeşte zilele astea de “regine” pe la televiziunile noastre de toate zilele – vezi, concertul lui “mad-ona” din Buc. ), dar de data asta una adevărată, a muzicii “gospel”, şi anume, Mahalia Jackson:

 

O traducere ad literam a lui “O cetate tare este Dumnezeul nostru”.

A mighty fortress is our God, a bulwark never failing;

O cetate tare este Dumnezeul nostru, un bastion care niciodată nu cedează

Our helper He, amid the flood of mortal ills prevailing:

El, al nostru ajutor, într-un potop copleşitor de rele ucigătoare

For still our ancient foe doth seek to work us woe;

Căci duşmanul nostru străvechi încă caută să ne facă rău

His craft and power are great, and, armed with cruel hate,

Viclenia şi puterea lui sînt mari, şi este înarmat cu o ură feroce

On earth is not his equal.

Pe Pămînt nu i se găseşte egal. (nimeni nu-i stă împotrivă pe Pămînt)

Did we in our own strength confide, our striving would be losing;

Dacă ne-am încrede în puterea noastră, încercarea ne-ar fi în zadar

Were not the right Man on our side, the Man of God’s own choosing:

Însă de partea noastră este Omul potrivit, Alesul lui Dumnezeu

Dost ask who that may be? Christ Jesus, it is He;

Vă întrebaţi cine poate fi acela ? Christos Isus, El este

Lord Sabaoth, His Name, from age to age the same,

Domnul Oştirilor, este numele lui din veac în veac

And He must win the battle.

Negreşit El va cîştiga bătălia.

 

And though this world, with devils filled, should threaten to undo us,

Chiar dacă această lume, de demoni plină, ameninţă să ne distrugă

We will not fear, for God hath willed His truth to triumph through us:

Nu ne temem căci Dumnezeu a hotărît ca adevărul lui să triumfe prin noi

The Prince of Darkness grim, we tremble not for him;

Nu din cauza sinistrului prinţ al întunericului noi tremurăm

His rage we can endure, for lo, his doom is sure,

Furiei lui îi putem rezista căci, iată, pecetluită îi este soarta

One little word shall fell him.

Cu un singur cuvînt va fi zdrobit.

That word above all earthly powers, no thanks to them, abideth;

Acel cuvînt mai presus de orice puteri pămîntene, nu mulţumită lor, rămîne în veac

The Spirit and the gifts are ours through Him Who with us sideth:

Duhul şi darurile Lui sînt ale noastre, prin Cel ce vine în sprijinul nostru

Let goods and kindred go, this mortal life also;

Piardă-se averile pămînteşti şi cei dragi, chiar şi această viaţă trecătoare

The body they may kill: God’s truth abideth still,

Ei pot ucide trupul, dar adevărul lui Dumnezeu rămîne neclintit

His kingdom is forever.

Iar împărăţia lui dăinueşte veci pururi.

În loc de încheiere, Psalmul 46:

1  (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. De cîntat pe alamot. O cîntare.) Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi. 2  De aceea nu ne temem, chiar dacă s’ar zgudui pămîntul, şi s’ar clătina munţii în inima mărilor. 3  Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s’ar ridica pînă acolo de să se cutremure munţii. – 4  Este un rîu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfîntul locaş al locuinţelor Celui Prea Înalt. 5  Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. 6  Neamurile se frămîntă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pămîntul se topeşte de groază. 7  Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – 8  Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile, pe cari le-a făcut El pe pămînt. 9  El a pus capăt războaielor pînă la marginea pămîntului; El a sfărîmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carăle de război. – 10  ,,Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu: Eu stăpînesc peste neamuri, Eu stăpînesc pe pămînt. – 11  Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

Vedeţi legătura cu imnul mai sus menţionat ? Speeeeer !
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Poţiune contra murmuratului

Poţiune contra murmuratului,

pentru vindecarea indignării faţă de tot răul din lume.

Psalmul 37

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

Psalmul debutează cu un îndemn general:

1. Nu te mînia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la ceice fac răul;

Acesta ar putea fi un sfat adresat unei persoane reale sau fictive, dar a cărei atitudine este vădit nemulţumită (chiar consternată) şi predispusă spre îngrijorare din pricina condiţiei fericite a celor răi. Deci, din capul locului am fost îndemnaţi să nu ne mîniem pe cei răi, să ne agităm sau neliniştim din cauza lor.

Toate însemnînd acelaşi lucru fiindcă cuvîntul evreiesc mai înseamnă a arde, a fi aprins, sau inflamat şi este adeseori asociat mîniei sub a cărui influenţă se poate spune că noi ne aprindem. De aici sensul de mînie, indignare sau enervare. Ne indignăm, ne aprindem de mînie şi sîntem nemulţumiţi fiindcă altora le merge bine, iar nouă nu. Includ aici un comentariu care mi s-a părut foarte nimerit:

“Întîi nu trebuie să ne îngăduim să ne agităm, sau îngrijorăm din cauza celor ce fac răul. Există pericolul să stăm noaptea în pat şi să recapitulăm de mai multe ori episodul scandalos. Întîi ne gîndim la ce au zis, apoi ne amintim ce le-am răspuns noi. Apoi, ne dăm seama că am fi putut să recurgem la alte replici, ne-am fi dorit să le aruncăm cuvinte şi mai dure. În felul acesta, sucul nostru digestiv se transformă degrabă în acid sulfuric, iar noi ne răsucim şi perpelim în aşternutul nostru întrebîndu-ne cînd vom adormi în cele din urmă !” (Believer’s Bible Commentary, de William MacDonald)

Această profundă indignare a noastră nu face rău la nimeni, decît nouă ! Şi nu rezolvă nimic. Nu trebuie să ne lăsăm stăpîniţi de ea ! Şi orice altceva mai facem, nu trebuie să fim invidioşi pe cei răi: “Nu te uita cu jind la cei ce fac răul”

Înţelegeţi că “această lume este singurul paradis de care ei au parte” ! (Believer’s Bible Commentary, de William MacDonald)

Invidia noastră poate fi stîrnită de condiţia superioară a altora, de bunăstarea şi fericirea lor, şi adesea i se asociază o măsură de răutate fiindcă sîntem înclinaţi să credem că nu merită nimic. Deşi ştim foarte bine că nimeni nu merită nimic, această predispoziţie răutăcioasă este rezultatul comparării noastre cu alţii mai înzestraţi sau mai favorizaţi de soartă decît noi. Atunci nemulţumirea ajunge să ne stăpînească fiindcă vedem că  persoane fără caracter sau în cel mai bun caz nemerituoase, o duc bine, în timp ce noi care ne străduim să facem binele sîntem abandonaţi în sărăcie, lacrimi şi nemulţumire.

Cînd ne uităm în jur vedem că lumea este plină de oameni răi, iar cei care o vreme par buni, se dovedesc la urmă că sînt şi ei destul de răi. Toţi aceştia par să o ducă destul de bine ! Încă din vechime s-a constatat că le merge bine ! Din acest motiv sîntem ispitiţi să ne îngrijorăm, să credem că sînt singurii oameni fericiţi de pe pămînt, să le invidiem condiţia, mai rău, chiar să ne dorim să fim ca ei pe undeva, măcar din punct de vedere material. Acesta devine atunci un păcat al nostru, dar atenţie la soarta lor,

…sînt cosiţi iute ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa. (v.2b)

Cartea biblică a Proverbele conţine şi ea îndemnuri asemănătoare:

Pr 23:17  Să nu-ţi pizmuiască inima pe cei păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul;

De 2X…
Pr 24:1  Nu pismui pe oamenii cei răi, şi nu dori să fii cu ei;
Pr 24:19  Nu te mînia din pricina celor ce fac rău, şi nu pizmui pe cei răi!
Pr 3:31  Nu pizmui pe omul asupritor, şi nu alege niciuna din căile lui!

Ps 73:3  Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.

În contrast cu această atitudine vine,

3  Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.

Încă odată ne este amintit că “religia adevărată” constă din a te încrede personal în Domnul şi a face binele la modul practic, nu doar din a umbla la o adunare, sau a aparţine unui cult creştin ! Această încredere în Domnul nu este o visare cu ochii deschişi sau o umblare cu capul în nori în speranţa că totul va fi bine la urmă ! Mai degrabă înseamnă o bazare informată şi conştientă pe Cel ce a promis să pedepsească răul şi să răsplătească binele. Care şi-a dat Cuvîntul că aşa va fi oricît ar părea că întîrzie să o facă !

Însă întîrzierea aceasta este interpretată de cei răi ca amînare pe termen nelimitat şi devine o bază a sarcasmului lor necredincios:

2 Petru 3:3-7  Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor, şi vor zice: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau dela începutul zidirii!“ Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pămînt scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a perit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pămîntul de acum sînt păzite şi păstrate, prin acelaş Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi.

De fapt, nu-i nici o întîrziere, sau amînare. Este doar marea toleranţă divină !

Nu doar că cei răi sînt iute cosiţi ca iarba, dar în general,

…orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, (1Pe 1:24)

Otava…prima iarbă a cîmpului, înainte de a fi cosită era foarte luxuriantă şi verde dar pe cît de mare era splendoarea ei pe atît de scurtă i-a fost viaţa.

Tot aşa din perspectiva eternităţii, existenţa şi prosperitatea celor răi sînt pasagere şi vremelnice.

Ex.14:14 Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.

Ps.376  El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amează.

Ce promisiune !

7  Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El. Nu te mînia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.
8  Lasă mînia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
9  Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpîni ţara.

Dar, cei credincioşi beneficiază de asigurarea că nici un asalt al demonilor sau al oamenilor nu-i va putea îndepărta de ce-i mai de preţ în ambele lumi. Adică de cunoaşterea lui Dzeu şi de dragostea Lui. Oricît li s-ar împotrivi şi oricît de bine le-ar merge celor răi, nu pot şi nu ar trebui să-i împiedice pe cei credincioşi să,
- facă binele
- să locuiască în ţară şi
- să trăiască în credinţă (adică, să umble în credincioşie)

Bunăstarea materială este trecătoare ! Dacă privim prin ochii credinţei nu găsim nici un motiv pentru care să-i invidiem pe cei răi. Plînsul şi scrîşnirea dinţilor reprezintă soarta lor eternă. Lumea de aici şi viaţa asta în mare măsură amărîtă, înseamnă pentru ei totul ! De ce i-am invidia ? Pentru ce ?

Iată că odată trebuie să notăm că Biblia face o astfel de categorisire a oamenilor. Buni şi răi. Apoi ne informează ce-i face pe unii buni, iar pe alţii răi. Nu doar faptele lor, ci mai ales în cine se încred. Nişte oameni care nu fac rău la alţii, dar se încred în ei înşişi, deşi percepuţi drept oameni buni de către ceilalţi, pentru Biblie ei sînt răi. …

Faţă de binele celor răi, ar trebui să ne arătăm indiferenţi !

Nu să-l jinduim, nici să ne indignăm din cauza lor !

Matthew Henry ne spune că acesta reprezintă o expunere a celor mai grele capitole din cartea Providenţei, vorbind de bunăstarea celor răi şi de nenorocirea celor drepţi. Oferă soluţii la dificultăţile rezultate de aici şi un îndemn să ne purtăm cum se cuvine într-o dispensaţie aşa de întunecată. Lucrarea profeţilor, iar David era unul, era aceea de a explica legea. Legea lui Moise făgăduia binecuvîntări vremelnice, adică pămînteşti celor ascultători, şi-i ameninţa cu necazuri în lumea asta pe cei răi, neascultători. Însă lucrul acesta era valabil pentru popor lor la modul general, fiindcă în cazurile individuale s-au văzut multe situaţii în care celor răi le merge bine, iar sfinţii erau la greu. Scopul lui David în acest psalm este de a armoniza respectivele situaţii cu ceea ce Dzeu le-a vorbit. Astfel,
- ne-a oprit să urîm sau să invidiem bunăstarea celor răi, apoi
- ne-a înfăţişat motive foarte bune pentru care să nu ne agităm, îngrijorăm sau indignăm din acelaşi motiv
- amintind caracterul repulsiv al celor răi
- amintind de nimicirea şi nenorocirea lor imediată
- dar şi de mila deosebită pe care Dzeu o are faţă de cei ce-i aparţin

Deci, în loc de a-i permite gîndului tău să fie tulburat sau întristat, dacă nu de-a dreptul indignat din pricina existenţei celor răi pe Pămînt, fiindcă după toate aparenţele lor le merge bine şi sînt fericiţi, iar ţie chiar îţi fac rău sau te batjocoresc, mai bine încrede-te discret în Dumnezeu. Lasă totul pe seama Lui. Dă-ţi seama că este suveran peste această lume, iar ceea ce este îngăduit a fost gîndit înţelepţeşte de către El, iar orice s-ar întîmpla va fi făcut în final să-i aducă glorie.

v. 3 … şi fă binele,

Dacă vedem că este răutate în lume, şi da mulţi oameni răi, acest fapt ar trebui să se constituie într-un motiv în plus pentru a face binele. Nu vi se întîmplă să vă încăpăţînaţi cînd înfruntaţi opoziţie faţă de ceva ce vă doriţi intens ? Folosiţi-vă încăpăţînarea pentru / în a face bine deşi este atît de mult rău !

Aceasta este de fapt şi metoda biblică recomandată:

Ro 12:17  Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.
Ro 12:21  Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.

A face binele este totodată cel mai bun remediu pentru noi. Dacă sîntem activi în facerea binelui gîndurilor noastre nu le mai rămîne timp să contemple şi să se indigneze la aparenta fericire a celor răi ! Fiecare ar avea nevoie de suficientă preocupare cu binele încît să nu-i mai rămînă timp să se plîngă şi să murmure că altora le merge bine, sau… mai bine !

4  Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

Pentru un adevărat credincios chiar urgisit fiind pe lumea asta, faptul că-l are pe Dzeu, sau mai precis i-a cunoscut dragostea reprezintă o plăcere care nu se compară cu nici o bunăstare pămîntească.

El dă tot ce doreşte inima născută din nou, şi nu împlineşte dorinţele păcătoase ale omului neregenerat spiritual.

5  Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.

Momentul scrierii acestui psalm nu pare asociat vreunui episod anume din viaţa lui David. Mai degrabă este rodul unui moment de contemplare la caracterul celor răi, la faptul că în providenţa universală a lui Dzeu aceştia se bucură de viaţă şi bunăstare. Ca prin urmare este posibil ca acest cîntec să fi fost chiar răspunsul lui David la dilemele şi nedumeririle create de această situaţie, una care a chinuit mintea şi sufletul multor înţelepţi de-a lungul vremurilor. Ca prin urmare scopului lui a fost acela de a explica şi reconcilia această realitate cu existenţa unui Dzeu sfînt şi drept, cel puţin de a oferi o mîngîiere celui chinuit de acest paradox.

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Profesorul de fericire

Profesorul de fericire

O predică în baza Psalmului 32.
Duminică 2 august, 2009.

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

 

Se spune că subtitlul în original al acestui psalm al lui David ar fi o expresie evreiască, “maschil”, ce înseamnă îndemnare sau îndrumare. În l. română apare “o cîntare”. Nu este greşit. Dar, unii ne atrag atenţia că acest subtitlu este potrivit pentru ceea ce conţine. Adică, avem de-a face cu o cîntare a lui David în care acesta oferă învăţătură, sau îndrumare, mai ales într-o privinţă în care avem foarte mare nevoie de ele. Şi anume, cu privire la natura şi maniera dobîndirii adevăratei fericiri în viaţă. În ce constă şi care este calea la adevărata fericire a omului. Ce trebuie să facem pentru a fi, a ajunge fericiţi ?

1   (Un psalm al lui David. O cîntare.) Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit!
2  Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!
3  Cîtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
4  Căci zi şi noapte mîna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pămîntul de seceta verii.
5  Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!“ Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
6  De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s’ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.
7   Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cîntări de izbăvire.
8  ,,Eu-zice Domnul-te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s’o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.“
9  Nu fiţi ca un cal sau ca un catîr fără pricepere, pe cari-i struneşti cu un frîu şi o zăbală cu cari-i legi, ca să nu se apropie de tine. -
10  De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.
11  Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!

Fericirea de pe lume este să fi şi să te simţi iertat ! Într-un (mare) fel asta este ceea ce David declară prin intermediul acestui cîntec oferind un răspuns la profunda dilemă filozofică a vieţii: CE ESTE FERICIREA ? POŢI SĂ FII FERICIT ?

Aceste cîteva versete ne învaţă mai multe lucruri. În primul rînd, sîntem informaţi că fericirea noastră constă din a ne bucura de favorul lui Dzeu, şi nu de (sau, doar!) bogăţia acestei lumi. Fericirea adevărată constă din binecuvîntări spirituale, şi nu din posesiunea tuturor lucrurilor bune de pe Pămînt. Acesta este temeiul adevăratei fericiri, sau binecuvîntări a cuiva ! Este acel fundamental privilegiu din care decurg / rezultă toate celelalte “ingrediente” ale fericirii.

Fericirea fiind o trăire care cu greu poate fi descrisă, vedem că doar cineva înzestrat ca David i-a putut face o descriere potrivită. Este acel sentiment de uşurare cunoscut la luarea unei poveri enorme şi insuportabile, sau la anularea unei mari, gigantic datorii. Constă din dispariţia vinovăţiei, din încetarea tulburării de conştiinţă, a chinului sufletesc. Apare atunci cînd se aşterne pacea în suflet, cînd liniştea conştiinţei începe să predomine.

Pentru David această trăire deosebită s-a concretizat în iertarea marii sale fărădelegi, prin acoperirea păcatului său şi neimputarea (neţinerea în seamă) de către Dzeu a nelegiurii sale, cît şi în curăţirea sufletului său de orice prefăcătorie… (un aspect deloc de neglijat!).

Pentru credinciosul de azi, acum după venirea Mîntuitorului, înseamnă mult mai mult decît acoperirea păcatului său, un concept vechi-testamental folosit la ispăşirea păcatelor. Datorită jertfei lui Isus Hristos credinciosul ştie acum că păcatele i-au fost luate, ridicate, sau şterse (deci, nu doar acoperite!) şi chiar aruncate pe veci în marea uitării lui Dzeu.

Prin inspiraţia de care s-a bucurat, Pavel (vezi, Romani, cap.4) a dedus că David vorbea despre FERICIREA/BINECUVÎNTAREA CELUI PE CARE DZEU ÎL ÎNDREPTĂŢEŞTE CU TOTUL APARTE DE FAPTELE BUNE. Aceea este o stare de excepţie, e vorba de un om favorizat dar nu de soartă cum obişnuim noi să spunem, ci de Dzeu !

Sînt aceştia nişte “aleşi”, nişte persoane speciale, avînd nişte calităţi sau abilităţi ascunse pe care doar Dzeu le ştie, şi de aceea îi binecuvîntează în acest fel ? Sau, de fapt descrierea acestei condiţii fericite (a omului căruia Dzeu îi socoteşte credinţa drept neprihănire şi  nu-i mai ţine în seamă păcatul !), este făcută de ambii, atît de David cît şi de Pavel pentru a ne invita / îmbia şi pe noi să ne bucurăm de ea ?

Răspunsul este afirmativ deoarece de la un capăt la celălalt Biblia ne învaţă este singura cale prin care un păcătos vinovat poate fi socotit nevinovat de către Dzeu şi alta nu este ! Astfel, fiecare păcătos putînd şi avînd nevoie să devină un “fericit” !

Într-adevăr înlăturarea poverii păcatelor noastre a fost avută în vedere de Mîntuitor atunci cînd ne-a invitat:

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. (Mat.11.28)

PĂCATUL ESTE CAUZA FUNDAMENTALĂ A NEFERICIRII ŞI NENOROCIRII NOASTRE, dar călcările de lege divină ale păcătosului sînt iertate şi acoperite de ispăşire. Fiindcă Hristos i-a purtat păcatele, ele nu-i mai sînt ţinute în seamă. Însă acesta trebuie neapărat să se încreadă în El şi să renunţe la orice încredere în sine, atunci neprihănirea lui Hristos îi va fi pusă/socotită pe seama lui.

Ce soluţie avem ?

Nu-i de mirare că Dumnezeu a ştiut cum se va simţi omul pe care El Însuşi îl va socoti neprihănit, nu pentru faptele lui, ci pentru mila şi dragostea Lui, şi anume, “ferice”:

Ps.32:1, 2
(Un psalm al lui David. O cîntare.) Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!

Pavel reafirmă acelaşi lucru citîndu-l pe David:
Rom.4:6-8  Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. ,,Ferice“, zice el, ,,de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, şi ale căror păcate sînt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!“

Într-adevăr, aceasta este CEA MAI MARE FERICIRE PE CARE O POATE CUNOAŞTE OMUL VREODATĂ ! Că i-au fost iertate păcatele, că nu-i mai sînt ţinute împotrivă, că nu-i vor mai imputate în Ziua Judecăţii. Că a fost dezvinovăţit, că i s-au înlăturat din contul lui încălcările de lege pe care le-a săvîrşit şi că blestemul legii a fost luat de El pentru ca apoi să devină “neprihănirea lui Dumnezeu” în El (2Cor.5:21) !

În acest moment apostolul şi-a atins scopul său din cele spuse anterior. Nici un om nu poate fi socotit neprihănit (care reprezintă MAREA LUI NEVOIE) înaintea lui Dumnezeu ! După demonstraţia acestui lucru, Pavel arată cum omul poate fi totuşi îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu. Fiindcă îndreptăţirea omului, fie pe baze legale, fie după meritele sale morale, este imposibil de obţinut, Pavel ne arată metoda de mîntuire descoperită în Evanghelie. Fiindcă omenirea, fără deosebire între evreu şi neevreu, a eşuat în întregul ei să fie îndreptăţită, şi este incapabilă să o facă, Dumnezeu a avut pregătită o altă neprihănire (dreptate) pe care o descoperă acum, cu ocazia venirii lui Hristos – în vremea Noului Testament. Despre această neprihănirea vorbeşte Pavel în cele ce urmează.

21  Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii…

Această “neprihănire” nefiind deloc o “noutate” strict nou-testamentală, ci ea era prevăzută şi prevestită în lege şi de prooroci.

După ce a dovedit cu brio că îndreptăţirea omului înaintea lui Dumnezeu este imposibilă, dată fiind vinovăţia acestuia, Pavel ne arată planul lui Dumnezeu de îndreptăţire a omului păcătos. În această demonstraţie el ne va arăta:

1. natura acestei îndreptăţirii
2. baza pe care ea este oferită
3. obiectivul ei
4. rezultatul ei

În ce priveşte NATURA ei, Pavel învaţă cum această neprihănire nu este obţinută prin fapte, ci prin credinţă. Ea îşi are sursa la Dumnezeu, şi nu la om. Vine de la El, şi nu de la noi. Ea este oferită tuturor oamenilor, fără deosebire, devreme ce nu există nici o diferenţă în starea lor spirituală înaintea lui Dumnezeu – pierduţi. Este în întregime, gratuită !

22  şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.
23  Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
24  Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.

BAZA acestei neprihănirii se găseşte în răscumpărarea săvîrşită de Isus Hristos, sau este oferită în temeiul jertfei Sale de ispăşire.

24  Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.
25  Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu;

OBIECTIVUL acestei îndreptăţiri, exclusiv de origine divină, este de a susţine (întări, apăra, demonstra) atributele Dumnezeirii şi în acelaşi timp de a arăta milă păcătosului.

26  pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

Pentru a reconcilia sfinţenia, dreptatea şi mînia lui Dumnezeu cu dragostea

În ce priveşte REZULTATUL ei, îl smereşte pe om excluzînd orice motiv de laudă:
27  Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.
28  Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.

Descoperă adevăratul caracter al lui Dumnezeu şi-l înfăţişează ca fiind Dumnezeul şi Tatăl tuturor oamenilor, atît al evreilor cît şi al neamurilor:
29  Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;
30  deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.

Această neprihănire care nu este străină de lege şi prooroci, departe de a slăbi cerinţele ei (cum poate ar fi unii înclinaţi să presupună), confirmă şi întăreşte legea:
31  Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

Prin credinţă noi împlinim spiritul Legii.

Observaţi ce VESTE MARE ni se oferă acum:

21  Dar acum s’a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii-
22  şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.

La venirea lui Hristos ni s-a făcut descoperirea unei noi neprihăniri. A uneia care nu depinde de faptele legii şi nu obţine ţinînd legea. Pînă la aceasta, omul a cunoscut doar o neprihănire de sine sau o neprihănire pe care i-o da legea. Acestea nu pot să-l îndreptăţească înaintea lui Dumnezeu. Prin trimiterea lui Hristos, Dumnezeu şi-a arătat harul faţă de noi descoperind o nouă neprihănire (dreptate) pe care omul o poate avea înaintea Lui.

A fi obligat să vii la Hristos doar bazîndu-te pe credinţă poate părea simplu unora. În realitate, este CEA MAI MARE OFENSĂ care se poate duce laudei de sine omeneşti ! Cînd în inima lui omul ştie că mai are puterea să se îndrepte şi să facă bine dar aude cuvîntul evangheliei care-l cheamă la supunere necondiţionată în vedere mîntuirii, el se împietreşte.  Hristos este numit o “piatră de poticnire” şi cred că este aşa fiindcă mîndria omului se poticneşte în mîntuirea pe care El a adus-o, şi anume aceea prin har şi prin credinţă, nu prin fapte, ca să se laude cineva.

“On Baby Food!”
Unei închisori celebre la un moment dat i se schimbă comandantul. Închisoarea era renumită pentru numărul mare de tineri puşcăriaşi aroganţi şi mîndri pe care îi “găzduia”. La venirea noului comandant, acesta a avut dificultăţi în a-i pune la respect pe cei care aflaţi în situaţia lor nu aveau nici un motiv de mîndrie. Astfel în repetate rînduri i-a trimis la carceră şi i-a supus la tot felul de privaţiuni. Nu a mers. Erau duri şi înrăiţi. La un moment dat a avut o revelaţie. Noul comandant al închisorii a descoperit că regimul de carceră şi hrana sărăcăcioasă de acolo, pîine şi apă, erau exact elementele cu care tinerii delicvenţi se umflau de mîndrie. Astfel, cei pedepsiţi se lăudau celorlalţi cu tratamentul lor şi cu cît de duri sînt. Ei bine, acest nou comandant a cerut să nu li se mai dea pîine cu apă, să fie lăsaţi în celulele lor şi să li dea lapte praf celor indisciplinaţi, poate nişte terci pentru copii mici. “Tratamentul” a avut succes ! Durii puşcăriaşi nu se mai lăudau şi mîncau de foame ce li se dădea în timpul pedepselor.

Dacă Dumnezeu ne-ar fi cerut să mergem pînă la Polul Nord, în genunchi, pentru a primi mîntuirea, probabil s-ar fi găsit foarte mulţi “amatori” de o asemenea faptă glorioasă despre care să se scrie ulterior cărţi. Mulţi o fac în Roma urcînd scările basilicii Sf. Petru !

Dar, El ne-a cerut să o facem într-un mod mai anonim încrezîndu-ne în inimile noastre în Fiul Său care a făcut toată “munca” pentru noi şi în locul nostru, nouă nemairămîndu-ne decît să facem singurul lucru care ne-a mai rămas: să credem!

În concluzie

Unul dintre beneficiile practice ale îndreptăţirii prin credinţă este curăţirea conştiinţelor noastre de vina păcatului. Am considerat necesară sublinierea acestui adevăr devreme ce putem înţelege că doar prin credinţă şi nu prin fapte, noi sîntem dezvinovăţiţi de vina noastră înaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea nu înţelegem sentimentele stăruitoare de vinovăţie pe care le încercăm şi fiindcă ele sînt permanent amintite de conştiinţele noastre. Consider această învăţătură despre îndreptăţirea noastră prin credinţă ca fiind vitală pentru a cunoaşte şi dobîndi o adevărată pace sufletească, pentru a ştii cum să ne luptăm cu vina şi pentru a deveni încrezători de mîntuirea noastră.

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>