Poţiune contra murmuratului

Poţiune contra murmuratului,

pentru vindecarea indignării faţă de tot răul din lume.

Psalmul 37

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

Psalmul debutează cu un îndemn general:

1. Nu te mînia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la ceice fac răul;

Acesta ar putea fi un sfat adresat unei persoane reale sau fictive, dar a cărei atitudine este vădit nemulţumită (chiar consternată) şi predispusă spre îngrijorare din pricina condiţiei fericite a celor răi. Deci, din capul locului am fost îndemnaţi să nu ne mîniem pe cei răi, să ne agităm sau neliniştim din cauza lor.

Toate însemnînd acelaşi lucru fiindcă cuvîntul evreiesc mai înseamnă a arde, a fi aprins, sau inflamat şi este adeseori asociat mîniei sub a cărui influenţă se poate spune că noi ne aprindem. De aici sensul de mînie, indignare sau enervare. Ne indignăm, ne aprindem de mînie şi sîntem nemulţumiţi fiindcă altora le merge bine, iar nouă nu. Includ aici un comentariu care mi s-a părut foarte nimerit:

“Întîi nu trebuie să ne îngăduim să ne agităm, sau îngrijorăm din cauza celor ce fac răul. Există pericolul să stăm noaptea în pat şi să recapitulăm de mai multe ori episodul scandalos. Întîi ne gîndim la ce au zis, apoi ne amintim ce le-am răspuns noi. Apoi, ne dăm seama că am fi putut să recurgem la alte replici, ne-am fi dorit să le aruncăm cuvinte şi mai dure. În felul acesta, sucul nostru digestiv se transformă degrabă în acid sulfuric, iar noi ne răsucim şi perpelim în aşternutul nostru întrebîndu-ne cînd vom adormi în cele din urmă !” (Believer’s Bible Commentary, de William MacDonald)

Această profundă indignare a noastră nu face rău la nimeni, decît nouă ! Şi nu rezolvă nimic. Nu trebuie să ne lăsăm stăpîniţi de ea ! Şi orice altceva mai facem, nu trebuie să fim invidioşi pe cei răi: “Nu te uita cu jind la cei ce fac răul”

Înţelegeţi că “această lume este singurul paradis de care ei au parte” ! (Believer’s Bible Commentary, de William MacDonald)

Invidia noastră poate fi stîrnită de condiţia superioară a altora, de bunăstarea şi fericirea lor, şi adesea i se asociază o măsură de răutate fiindcă sîntem înclinaţi să credem că nu merită nimic. Deşi ştim foarte bine că nimeni nu merită nimic, această predispoziţie răutăcioasă este rezultatul comparării noastre cu alţii mai înzestraţi sau mai favorizaţi de soartă decît noi. Atunci nemulţumirea ajunge să ne stăpînească fiindcă vedem că  persoane fără caracter sau în cel mai bun caz nemerituoase, o duc bine, în timp ce noi care ne străduim să facem binele sîntem abandonaţi în sărăcie, lacrimi şi nemulţumire.

Cînd ne uităm în jur vedem că lumea este plină de oameni răi, iar cei care o vreme par buni, se dovedesc la urmă că sînt şi ei destul de răi. Toţi aceştia par să o ducă destul de bine ! Încă din vechime s-a constatat că le merge bine ! Din acest motiv sîntem ispitiţi să ne îngrijorăm, să credem că sînt singurii oameni fericiţi de pe pămînt, să le invidiem condiţia, mai rău, chiar să ne dorim să fim ca ei pe undeva, măcar din punct de vedere material. Acesta devine atunci un păcat al nostru, dar atenţie la soarta lor,

…sînt cosiţi iute ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa. (v.2b)

Cartea biblică a Proverbele conţine şi ea îndemnuri asemănătoare:

Pr 23:17  Să nu-ţi pizmuiască inima pe cei păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul;

De 2X…
Pr 24:1  Nu pismui pe oamenii cei răi, şi nu dori să fii cu ei;
Pr 24:19  Nu te mînia din pricina celor ce fac rău, şi nu pizmui pe cei răi!
Pr 3:31  Nu pizmui pe omul asupritor, şi nu alege niciuna din căile lui!

Ps 73:3  Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.

În contrast cu această atitudine vine,

3  Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.

Încă odată ne este amintit că “religia adevărată” constă din a te încrede personal în Domnul şi a face binele la modul practic, nu doar din a umbla la o adunare, sau a aparţine unui cult creştin ! Această încredere în Domnul nu este o visare cu ochii deschişi sau o umblare cu capul în nori în speranţa că totul va fi bine la urmă ! Mai degrabă înseamnă o bazare informată şi conştientă pe Cel ce a promis să pedepsească răul şi să răsplătească binele. Care şi-a dat Cuvîntul că aşa va fi oricît ar părea că întîrzie să o facă !

Însă întîrzierea aceasta este interpretată de cei răi ca amînare pe termen nelimitat şi devine o bază a sarcasmului lor necredincios:

2 Petru 3:3-7  Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor, şi vor zice: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau dela începutul zidirii!“ Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pămînt scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a perit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pămîntul de acum sînt păzite şi păstrate, prin acelaş Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi.

De fapt, nu-i nici o întîrziere, sau amînare. Este doar marea toleranţă divină !

Nu doar că cei răi sînt iute cosiţi ca iarba, dar în general,

…orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, (1Pe 1:24)

Otava…prima iarbă a cîmpului, înainte de a fi cosită era foarte luxuriantă şi verde dar pe cît de mare era splendoarea ei pe atît de scurtă i-a fost viaţa.

Tot aşa din perspectiva eternităţii, existenţa şi prosperitatea celor răi sînt pasagere şi vremelnice.

Ex.14:14 Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.

Ps.376  El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amează.

Ce promisiune !

7  Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El. Nu te mînia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.
8  Lasă mînia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
9  Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpîni ţara.

Dar, cei credincioşi beneficiază de asigurarea că nici un asalt al demonilor sau al oamenilor nu-i va putea îndepărta de ce-i mai de preţ în ambele lumi. Adică de cunoaşterea lui Dzeu şi de dragostea Lui. Oricît li s-ar împotrivi şi oricît de bine le-ar merge celor răi, nu pot şi nu ar trebui să-i împiedice pe cei credincioşi să,
- facă binele
- să locuiască în ţară şi
- să trăiască în credinţă (adică, să umble în credincioşie)

Bunăstarea materială este trecătoare ! Dacă privim prin ochii credinţei nu găsim nici un motiv pentru care să-i invidiem pe cei răi. Plînsul şi scrîşnirea dinţilor reprezintă soarta lor eternă. Lumea de aici şi viaţa asta în mare măsură amărîtă, înseamnă pentru ei totul ! De ce i-am invidia ? Pentru ce ?

Iată că odată trebuie să notăm că Biblia face o astfel de categorisire a oamenilor. Buni şi răi. Apoi ne informează ce-i face pe unii buni, iar pe alţii răi. Nu doar faptele lor, ci mai ales în cine se încred. Nişte oameni care nu fac rău la alţii, dar se încred în ei înşişi, deşi percepuţi drept oameni buni de către ceilalţi, pentru Biblie ei sînt răi. …

Faţă de binele celor răi, ar trebui să ne arătăm indiferenţi !

Nu să-l jinduim, nici să ne indignăm din cauza lor !

Matthew Henry ne spune că acesta reprezintă o expunere a celor mai grele capitole din cartea Providenţei, vorbind de bunăstarea celor răi şi de nenorocirea celor drepţi. Oferă soluţii la dificultăţile rezultate de aici şi un îndemn să ne purtăm cum se cuvine într-o dispensaţie aşa de întunecată. Lucrarea profeţilor, iar David era unul, era aceea de a explica legea. Legea lui Moise făgăduia binecuvîntări vremelnice, adică pămînteşti celor ascultători, şi-i ameninţa cu necazuri în lumea asta pe cei răi, neascultători. Însă lucrul acesta era valabil pentru popor lor la modul general, fiindcă în cazurile individuale s-au văzut multe situaţii în care celor răi le merge bine, iar sfinţii erau la greu. Scopul lui David în acest psalm este de a armoniza respectivele situaţii cu ceea ce Dzeu le-a vorbit. Astfel,
- ne-a oprit să urîm sau să invidiem bunăstarea celor răi, apoi
- ne-a înfăţişat motive foarte bune pentru care să nu ne agităm, îngrijorăm sau indignăm din acelaşi motiv
- amintind caracterul repulsiv al celor răi
- amintind de nimicirea şi nenorocirea lor imediată
- dar şi de mila deosebită pe care Dzeu o are faţă de cei ce-i aparţin

Deci, în loc de a-i permite gîndului tău să fie tulburat sau întristat, dacă nu de-a dreptul indignat din pricina existenţei celor răi pe Pămînt, fiindcă după toate aparenţele lor le merge bine şi sînt fericiţi, iar ţie chiar îţi fac rău sau te batjocoresc, mai bine încrede-te discret în Dumnezeu. Lasă totul pe seama Lui. Dă-ţi seama că este suveran peste această lume, iar ceea ce este îngăduit a fost gîndit înţelepţeşte de către El, iar orice s-ar întîmpla va fi făcut în final să-i aducă glorie.

v. 3 … şi fă binele,

Dacă vedem că este răutate în lume, şi da mulţi oameni răi, acest fapt ar trebui să se constituie într-un motiv în plus pentru a face binele. Nu vi se întîmplă să vă încăpăţînaţi cînd înfruntaţi opoziţie faţă de ceva ce vă doriţi intens ? Folosiţi-vă încăpăţînarea pentru / în a face bine deşi este atît de mult rău !

Aceasta este de fapt şi metoda biblică recomandată:

Ro 12:17  Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.
Ro 12:21  Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.

A face binele este totodată cel mai bun remediu pentru noi. Dacă sîntem activi în facerea binelui gîndurilor noastre nu le mai rămîne timp să contemple şi să se indigneze la aparenta fericire a celor răi ! Fiecare ar avea nevoie de suficientă preocupare cu binele încît să nu-i mai rămînă timp să se plîngă şi să murmure că altora le merge bine, sau… mai bine !

4  Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

Pentru un adevărat credincios chiar urgisit fiind pe lumea asta, faptul că-l are pe Dzeu, sau mai precis i-a cunoscut dragostea reprezintă o plăcere care nu se compară cu nici o bunăstare pămîntească.

El dă tot ce doreşte inima născută din nou, şi nu împlineşte dorinţele păcătoase ale omului neregenerat spiritual.

5  Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.

Momentul scrierii acestui psalm nu pare asociat vreunui episod anume din viaţa lui David. Mai degrabă este rodul unui moment de contemplare la caracterul celor răi, la faptul că în providenţa universală a lui Dzeu aceştia se bucură de viaţă şi bunăstare. Ca prin urmare este posibil ca acest cîntec să fi fost chiar răspunsul lui David la dilemele şi nedumeririle create de această situaţie, una care a chinuit mintea şi sufletul multor înţelepţi de-a lungul vremurilor. Ca prin urmare scopului lui a fost acela de a explica şi reconcilia această realitate cu existenţa unui Dzeu sfînt şi drept, cel puţin de a oferi o mîngîiere celui chinuit de acest paradox.

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>