Psalmul 47, recapitulare pentru eternitate
Ascultă/descarcă înregistrarea audio
1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm făcut de fiii lui Core.) Bateţi din palme, toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie! 2 Căci Domnul, Cel Prea Înalt, este înfricoşat: El este Împărat mare peste tot pămîntul. 3 El ne supune popoarele, El pune neamurile supt picioarele noastre. 4 El ne alege moştenirea, slava lui Iacov, pe care-l iubeşte. – 5 Dumnezeu Se suie în mijlocul strigătelor de biruinţă, Domnul înaintează în sunetul trîmbiţei. 6 Cîntaţi lui Dumnezeu, cîntaţi! Cîntaţi Împăratul nostru, cîntaţi! 7 Căci Dumnezeu este împărat peste tot pămîntul: cîntaţi o cîntare înţeleaptă! 8 Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel sfînt. 9 Domnitorii popoarelor se adună împreună cu poporul Dumnezeului lui Avraam; căci ale lui Dumnezeu sînt scuturile pămîntului: El este mai înalt şi mai pe sus de orice.
Posibil, un psalm scris/compus cu prilejul unei importante victorii militare a israeliţilor. Unii îl numesc “psalm triumfal” şi ne indică victoria împăratului Iosafat asupra amoniţilor şi edomiţilor descrisă în cartea 2Cronici, cap.20, ca prilej al scrierii lui (Albert Barnes).
2Cronici 20.19 Leviţii dintre fiii Chehatiţilor şi dintre fiii Coreiţilor s’au sculat şi au lăudat cu glas tare şi puternic pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Psalmul constă din două părţi, similare în structură. Fiecare parte are un îndemn de a-l lăuda pe Dzeu, urmat de un motiv pentru care să se facă asta:
În prima parte, avem îndemnul de a celebra bucuria sufletului prin bătutul din palme şi un strigăt de bucurie/triumf (v.1). Motivul este oferit în versetele de la 2 la 5, şi anume că Dzeu este,
- înfricoşător
- împărăţeşte peste întreg pămîntul
- îşi va supune neamurile şi le va supune poporului Lui
- în anticiparea acestui moment şi ca dovadă a lui, El a obţinut o biruinţă deosebită şi în sunetul trompetei victorioase El s-a suit în ceruri
În a doua partea a psalmului, care priveşte ultimele patru versete ale lui, avem,
- încă un îndemn insistent de a-l lăuda pe Dzeu: “Cîntaţi lui Dzeu, cîntaţi ! Cîntaţi Împăratului nostru, cîntaţi !”
Din nou, urmat de motiv pentru care să i se cînte:
- fiindcă El este împărat peste tot pămîntul,
- împărăţeşte peste neamurile Pămîntului
- şade pe tronul sfinţeniei Sale
- domnitorii popoarelor sînt cooptaţi în celebrarea triumfului poporului lui Dzeu
- iar în această biruinţă, s-a aflat că scuturile pămîntului aparţin lui Dzeu
Ca prin urmare, acest psalm reprezintă o odă triumfală, iar ocazia compunerii a fost vreun important triumf militar al israeliţilor din vechime. Probabil atunci a avut loc şi o procesiune solemnă a oştirii întoarse de la luptă în care prizonierii şi prada de război (scuturile) au fost înfăţişate cetăţii sfinte. Această celebrare a fost intensificată de faptul că puterea lui Dzeu s-a arătat de partea poporului Său din vechime, dar capată un sens lărgit din perspectiva Bisericii, cînd la urmă toţi oponenţii lui Dzeu vor fi înlăturaţi iar împărăţia Sa se va fi instalat peste întreg Pămîntul.
Ascultă/descarcă înregistrarea audio
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
0 Răspunsuri to “Recapitulare pentru eternitate – Psalmul 47”