Să începem cu… începutul ! Dar un început făr’ de început: Ioan 1:1

“La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.”
(Ioan, Ev. după Ioan, cap.1, vers.1)

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

Acest “început” de care vorbeşte Ioan aici, este fără de început ! Fiindcă…

La început era Cuvîntul…

În acest prolog al evangheliei sale, Ioan foloseşte aceleaşi cuvinte greceşti folosite în traducerea Vechiului Testament în greacă, cunoscută sub denumirea de Septuagintă. Îndrăzneaţa sa gîndire ne-a trimis cu gîndul la creaţie, chiar a reuşit să spună ceea ce nu a spus Geneza, şi anume să ne descopere ce era înainte de a fi lumea.

Apoi, mai ne spune că ceea ce Dzeu a făcut prin Isus Hristos este mai mult decît a crea lumea, chiar decît a-şi pune un popor deoparte pentru planurile sale, înseamnă crearea unui nou popor al lui Dzeu, chiar recreerea omului. Toate fiind lucruri pe care Ioan ne spune că Dzeu le-a făcut prin Cuvînt.

Despre Acesta evanghelistul va elabora în cele ce urmează, oferindu-ne o concisă istorie a Lui, o altfel de istorie decît cea din “cărţile neamului” cuprinse în Ev.după Matei şi Ev. după Luca, o istorie din veşnicii a Lui care va culmina în vers. 14:  “şi Cuvîntul s-a făcut trup”.

Însă pentru început (!), evanghelistul Ioan întemeiează totul pe existenţa necreată a Celui care a creat totul. La originea existenţei se află Cel care nu are început. Aceasta a fost expresia formală a eternităţii Cuvîntului.

Însă se mai găseşte ceva în această afirmaţie deosebită ! Şi anume se face o deosebire personală, vezi:

Şi Cuvîntul era cu Dzeu…

Dar nu se face şi o deosebire de natură faţă de Dzeu, dimpotrivă !

Şi Cuvîntul era Dzeu

În felul acesta sublim, Ioan ne-a făcut cunoscută,

- eternitatea Cuvîntului şi
- identitatea lui de natură cu Dzeu şi
- a afirmat personalitatea Lui distinctă în Dumnezeire

Atunci “la început”, mai înainte de a fi adusă pe lume vreo fiinţă, era Cuvîntul, iar Cuvîntul era cu Dzeu. Ca prin urmare, în Dumnezeire se găsea o personalitate distinctă, Cuvîntul fiind o persoană distinctă nu aşa cum îşi imaginau unii (vezi, grecii), o emanaţie a timpului, un gînd abstract. El avea propria personalitate şi era El Însuşi Dzeu, şi nu s-a unit cu Acesta în vreo formă mistică cum cred alţii (vezi, romanii, orientalii). În cele mai simple, însă foarte profunde cuvinte, Ioan ne pune în lumină adevăruri mîntuitoare !

“La început era Cuvîntul” este o afirmaţie care ne transportă în veşnicie aşa cum nu o fac multe parţi ale Scripturilor, dîndu-ne clar de înţeles că de la “bun început” Dzeu a vrut să vorbească oamenilor !

“La început era Cuvîntul” ne mai aminteşte de faptul că stă în Însăşi natura lui Dzeu să se reveleze. Cuvîntul unui om este mijlocul prin care acesta dezvăluie ce gîndeşte. “Cuvîntul lui Dzeu” este într-un fel gîndul Lui exprimat astfel încît  oamenii să-l poate înţelege. Să nu ni-l imaginăm pe Dzeu că este distant sau indiferent ! El se descoperă ! Însă se descoperă aşa cum El alege. Este suveran în revelaţie cum este în orice altceva.

Trebuie să luăm seama la două interpretări greşite. Aceea de a crede că revelaţia este statică. Cuvîntul ne aduce mai mult decît revelarea anumitor adevăruri despre Dzeu. Mai încolo Ioan spune că a-l cunoaşte pe Dzeu este “viaţa veşnică” (Ioan 17.3). Atunci cunoaşterea lui Dzeu pe care Cuvîntul ne-o oferă, este mult mai mult decît pură informaţie ! Cuvîntul este viaţa, este viu şi este creator !

Avem parte aici de cea mai solemnă declaraţie a existenţei eterne, a personalităţii şi divinităţii Cuvîntului. Ceva de grecii n-au conceput, iar evreii n-au îndrăznit să accepte ! Statutul Logosului este stabilit fără echivoc ! El era Dzeu, un Altul decît Tatăl, lucru care se va lumina mai jos, cînd Ioan ne va vorbi despre cum Acesta s-a făcut trup (vezi, vers.14).

Nu se pune problema subordonării, sau a aducerii pe lume a Lui. “Nu a fost nici o clipă în care Cuvîntul să nu fi fost”, au spus sfinţii din vechime.

La începutul Evangheliei sale Ioan ne oferă o istorie a Cuvîntului din eternitate, în lume şi în trup. (Alexander MacLaren).

Primul capitol al evangheliei după Ioan şi chiar primul verset ne prezintă o istorie din veşnicii a Persoanei Mîntuitorului. Aici El nu ne este înfăţişat ca Hristosul, nici ca şi Cap al Bisericii, nici măcar ca Mare Preot, adică nu s-a căutat să ni se explice relaţia Lui cu noi, oamenii, fie creştini sau iudei, ci ne-a fost înfăţişat cine este în esenţa Naturii Sale. Evanghelistul Ioan scoate la lumină divinitatea şi pre-existenţa Persoanei Domnului Isus, ce anume era El în esenţa naturii Sale, adică Dzeu din Dzeu. Dacă Geneza a început cu crearea lumii, iar Vechiul Testament ne oferă descrierea şi istoria omului pe Pămînt, Ioan a început cu ceea ce a precedat creaţia, cum ar veni el începe cu începutul, un “început” care se găseşte în Persoana Celui care a devenit al “doilea Adam”, Omul “cel de-al doilea”. (Leon Morris)

ÎNVĂŢĂMINTELE PRACTICE DIN PRIMELE CUVINTE ALE EVANGHELIEI DUPĂ IOAN

Vrem să ştim cît de grav este păcatul înaintea lui Dumnezeu ? Să luăm seama şi să observăm cu atenţie ce fel de Fiinţă a trebuit să fie Răscumpărătorul nostru ca să obţină pentru noi mîntuirea noastră veşnică din păcat !

Dacă nimeni altul decît Dumnezeul Etern, Creatorul şi Păstrătorul tuturor lucrurilor a putut purta păcatele noastre, în ispăşire, atunci păcatul trebuie să fie un lucru mult mai grav decît îşi închipuie majoritatea ! Adevărata măsură a păcatului omului este dată de demnitatea şi perfecţiunea Celui care a venit pe lume pentru a-l mîntui şi scăpa pe om de el.

Dacă Hristos este atît de mare, atunci şi păcatul este într-adevăr, mare, grav şi serios, necesitînd intervenţie imediată. A rezolva problema păcatului personal nu mai poate să sufere amînare pentru nici un om care înţelege acest adevăr.

Aceste afirmaţii de început ale lui Ioan reprezintă totodată şi temelia credinţei adevărate. Cel în care ne este poruncit să credem pentru a putea fi mîntuiţi nu este un simplu intermediar, oricît de măreţ şi de nobil ar fi acela, ci este Însăşi Dumnezeu, este Creator şi Veşnic.  Este într-adevăr, Cel ce-i poate mîntui cu desăvîrşire pe toţi cei ce vin la El  (Evrei 7:25-27)

Iar Cel ce era cu Dumnezeu la început…este Începutul (a se citi, originea) tuturor lucrurilor. a devenit mai tîrziu, „Emanuel”, adică „Dumnezeu cu noi !”

Isaia 7:14  De aceea Domnul însuş vă va da un semn: Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

Iar fiindcă intenţia scrierii lui Ioan ne este de acum clară, şi mai uluitor poate fi faptul că noi sîntem invitaţi într-o relaţie personală cu acest Logos.
…

Urmează o a doua “temă pentru acasă”,
momentan încă în pregătire (under construction, adică !)

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>