“Armistiţiul de Crăciun”, 24 Dec.1914. Mesaj pentru Crăciunul lui 2009

“Armistiţiul de Crăciun”, 24 Dec. 1914

Mesaj pentru Crăciunul lui 2009

vineri, 25 decembrie

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

Două trenuleţe concurente…

Deşi banii nu curgeau precum laptele şi mierea în familia noastră cu ocazia acestui Crăciun de care-mi amintesc, eram conştient că părinţii noştri trudiseră cu mare entuziasm pentru a putea să ne ne dăruiască nouă, celor doi fraţi, un cadou pe care să nu-l uităm niciodată. Ştiam că au strîns din dinţi cu lunile apoi au cheltuit probabil mai mult decît îşi puteau permite pentru a ne cadorisi cu… un trenuleţ electric.

Însă în ziua dinaintea Crăciunului un văr aflat într-o bază militară din vecinătate ne-a făcut o vizită. Cînd şi-a parcat maşina în faţa casei noastre, a deschis portbagajul şi a scos o uriaşă cutie împachetată. Alături de fratele meu abia aşteptam să aflăm ce era în ea.

Apoi a venit dimineaţa de Crăciun în care bineînţeles cu înfrigurare acela a fost cadoul pe care l-am deschis primul. Ar fi trebuit ca cineva să ne dezlipească de tavan, aşa de sus am sărit de bucurie despachetînd un alt trenuleţ electric, dar cu mult mai mare şi avînd o lungă reţea de şine. După aceea, îmi amintesc că am deschis şi cadoul din partea părinţilor noştri. Era trenuleţul despre care v-am vorbit la început. Nu era chiar aşa de extraordinar ca cel de la văru’, dar merge ! Voi cu care credeţi că ne-am jucat cel mai mult ?

Tata şi mama au suferit enorm. Efortul financiar al unui tînăr locotenent de aviaţie era un mizilic comparativ cu sacrificiul părinţilor noştri. Dar tot ceea ce ne-a interesat pe noi atunci era doar minunea aceea de tren cu şine ! Cadoul părinţilor a rămas pentru noi doar un draguţ accesoriu suplimentar pe lîngă acesta.

Asemenea părinţilor noştri şi Tatăl nostru ceresc a petrecut mai multe Crăciunuri triste ! Omul nu prea i-a înţeles Cadoul. Nu-l apreciază cum se cade, nu-l ia la adevărata Lui valoare ! Şi nu-i răspunde cu recunoştiinţă pentru El.

Fiindcă El ne-a dat un Cadou înfăşat în scutece !

Isaia 9:6  Căci un Copil ni s’a născut, un Fiu ni s’a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.

În mulţimea de luminiţe colorate, în zarva şi agitaţia de sărbători, în goana după cumpărături şi cadouri, în mijlocul petrecerilor, a sarmalelor, a cîrnaţilor şi cozonacului, şi da, a anticipaţiei cadourilor pe care le primim, oare ne mai pasă de Cadoul lui Dzeu ?

Un cadou pierdut în oceanul de cadouri cu care ne copleşim unii pe alţii… În “luna cadourilor”, mai luăm cumva în seamă cadoul lui Dzeu ?

Voi renunţa la maniera clasică de prezentare a unui mesaj de Crăciun. Nu voi mai recurge la citirea textului, sper binecunoscut al Ev. după Luca unde este relatat anunţul Naşterii şi împrejurările în care s-a petrecut. Mărturia istoriei îl confirmă, orice ar zice contestarii sau criticii. Astfel că vă voi împărtăşi ce-au mai simţit şi crezut alţii despre Crăciun…

Ştiţi cum n-au avut loc de poposire…  “Camera copilului”… a “pruncuşorului” Isus, cum se preferă să i se spună, este inima ta !

Aceasta este esenţa versurilor, şi aparent a cîntecului lui M. Luther:

Ah! dearest Jesus, Holy Child,
Make thee a bed, soft, undefiled,
Within my heart, that it may be
A quiet chamber kept for thee.
Martin Luther (1483–1546)

Spiritul Crăciunului (da, altă platitudine uzată !) a izvorît din inima Tatălui ceresc şi ar trebui să-şi găsească împlinirea în inima omului pămîntesc.

După toate aparenţele Crăciunul ar trebui să aibă la bază un profund schimb de cadouri. Cadoul făcut de Dzeu omului în Persoana Fiului Său, şi darul de sine al omului în propria-i persoană.

Crăciunul nu este o dată din an, o perioadă, sau un reper din calendar. Este o stare de spirit.  Mary Ellen Chase (1887–1973)

De Crăciun noi punem globuri în pom… în acest Crăciun să dăm Globul acesta pe care stăm toţi, înapoi cui aparţine !

Doar o singură dată pe an şi doar o dată, parcă întreaga lume se înclină respectuos pentru a saluta o sărbătoare creştină. În rest, nu-i pasă mare lucru ! Şi doar Isus Hristos a putut face asta fiindcă El domină sărbătoarea şi reprezintă tema ei principală.

Sau, gîndiţi-vă la sărbătoarea Crăciunului… putea oare diavolul în cea mai vicleană ticluire a lui să conceapă o zăpăceală mai mare decît aceea în care mai multe milioane de adulţi şi copii primesc mai multe miliarde şi ceva de cadouri pentru care găsesc puţină întrebuinţare, plus cîteva mii de vînzători şi lucrători comerciali din magazine care aproape îşi dau duhul să le recomande, să le vîndă şi apoi să le împacheteze, şi apoi la fiecare copil european care se îmbuibă pînă la greaţă, şi toate acestea în numele smeritului, blîndului Isus ?
Upton Beall Sinclair (1878–1968)

De Crăciun nişte simpli păstori şi-au găsit mielul, de fapt Mielul lui Dzeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29), iar nişte înţelepţi, şi-au găsit Înţelepciunea.                        Archbishop Fulton J Sheen (1895–1979)

Tu ce găseşti în Crăciun ?

Găseşti de pildă, pace ?

“Armistiţiul de Crăciun”

O întîmplare cu totul ieşită din comun a avut loc în timpul Primului Război Mondial undeva în nordul Franţei, undeva pe teritoriul Belgiei de azi. A rămas în istorie sub denumirea de “armistiţiul de Crăciun” şi este relatată amplu în presa vremii. Date fiind condiţiile de conflict armat şi ordinele superiorilor, întîmplarea care a survenit pe front în data de 24 Dec.1914 mulţi au găsit că semnifică exact ceea ce Crăciunul ar trebui să fie. Şi anume Pace !

“Primul Crăciun în tranşee” (din Protv Magazin)

Primul război mondial nu a însemnat numai moarte, vieţi distruse şi orori inimaginabile ci şi decorul unor poveşti despre camaraderie şi pace, ca aceea din decembrie 1914, care a intrat în legendă ca “Armistiţiul de Crăciun”. Atunci, soldaţi germani, britanici şi francezi au ieşit din tranşee şi au fraternizat.

Articol de: Gabriela Groza, 17.12.2007

Trupele au acţionat spontan, fără să discute în prealabil şi, în mod cert, fără permisiunea oficială a superiorilor. Legenda spune că britanicii i-au auzit pe inamicii lor nemţi cîntînd colinde de Crăciun, aşa că au început şi ei să cînte. La final, ambele tabere din tranşee au ridicat pancarde prin care îşi urau reciproc “Crăciun fericit!“. La scurt timp, cîţiva curajoşi au trecut liniile inamice cu mîinile ridicate, iar soldaţii din tabăra opusă s-au grăbit să-i întîmpine. Pînă ca oficialii să-şi dea seama ce se întîmplă, întîlnirea avusese loc, iar mulţi comandanţi ori s-au făcut că nu văd ori s-au alăturat bucuroşi petrecerii. În multe locuri de pe front, armistiţiul a ţinut toată ziua de Crăciun. Soldaţii au împărţit frăţeşte mîncare, ţigări şi alte provizii, ba chiar au împrumutat echipament taberei inamice, pentru ca aceasta să-şi îmbunătăţească condiţiile în care trăia. S-a jucat fotbal cu orice putea trece drept minge, iar trupurile căzute în No man’s land au fost îngropate creştineşte. Pentru o zi, înainte ca sîngerosul conflict să izbucnească din nou, ura a fost dată uitării, iar soldaţii au redevenit oameni.

“Este posibil ca inamicul să iniţieze un atac tocmai în timpul Crăciunului sau a Anului Nou. O vigilenţă deosebită se impune să fie menţinută în această perioadă.”  Aşa suna un ordin adresat tuturor unităţilor de la cartierul general al armatei localizat în Saint Omer, în data de 24  Decembrie, 1914.

Dar în Ajunul acelui Crăciun care se întîmpla să fie într-o zi de război atît militarii armatei engleze cît şi cei ai celei germane au încetat benvol focul pentru a sărbatori Crăciunul, contrar ordinelor militare primite.

Totul, în condiţiile în care englezii poposiţi la Ypres (Belgia) aveau ordine de la superiorii lor să ţină în loc înaintarea militarilor germani. Pactul nelegitim dintre soldaţii de pe front, fără ştirea ori aprobarea superiorilor, a început de la iniţiativa militarilor germani de a pune lumînări în copaci şi de a cînta colinde nemţeşti (O Noapte Preasfinţită, Silent Night, Stille Nacht). Fiindcă erau atît de aproape soldaţii englezi au răspuns cîntînd, la rîndul lor, colinde britanice. Imediat după, ambele tabere ostile au părăsit tranşeele, întîlnindu-se în “no man’s land” şi făcînd schimb de whisky, gemuri, trabucuri sau ciocolată, arătîndu-şi unii altora pozele cu cei dragi de acasă. De pe toată linia lungă a frontului s-au primit relatări ale acestui “armistiţiu” neoficial între britanici şi germani !

Tirul de artilerie a încetat. Mai mult, cele două părţi şi-au permis şi s-au ajutat reciproc să-şi recupereze camarazii căzuţi şi să-i înmormînteze creştineşte.

Mai mult, dacă nu este o exagerare, combatanţii au încis şi o miuţă în care se spune că au cîştigat germanii cu 3-2. S-au făcut cîteva filme avînd ca temă această poveste adevărată de război. Într-unul chiar David Beckham apare ca şi actor,

Şi nu întîmplător fiindcă se spune că acest  meci de fotbal spontan cu cutii de conservă goale şi cu căşti pe post de porţi are loc chiar între liniile frontului între soldaţii armatelor inamice !

Aceasta acţiune, total contrară ordinelor primite şi strategiilor militare de la acea vreme, a înfuriat cadrele militare superioare ale ambelor tabere. Mai mult, comandanţii englezi Sir John French şi Sir Horace Smith-Dorrien au insistat ca pe viitor nici un astfel de armistiţiu nelegitim să nu mai aibă loc într-o zonă de conflagraţie, deşi, în toamna aceluiaşi an, papa Benedict al XV-lea a emis un document papal prin care solicita încetarea focului de Crăciun, între statele aflate în conflicte militare.

Despre acel Crăciun neobişnuit din perioada Primului Razboi Mondial se relatează în multe scrisori şi jurnale ale soldaţilor. Una dintre aceste scrisori a fost cumparata în 7 noiembrie 2006  de cîntareţul irlandez, Chris de Burgh, care a plătit 14.400 de £ la o licitaţie a casei Bonhams. Scrisoarea conţine 10 pagini şi a fost scrisă de un soldat necunoscut din armata britanică şi povesteşte despre întîmplările din acea noapte descrisă ca “cel mai deosebit Crăciun pe care l-am petrecut vreodată”.

Iată cum începe scrisoarea.

“Acesta va fi cel mai de neuitat Crăciun pe care l-am petrecut: ieri,de la ora ceaiului nu s-a mai auzit nici o împuşcătură din nici o tabără. Noaptea trecută a fost o noapte geroasă cu lună plină, şi am cîntat colinde. Germanii au pus torţe de-alungul taberei lor şi au venit spre noi urîndu-ne Crăciun fericit. Ne-au dăruit cîteva cîntece şi am avut un fel de petrecere. Cîţiva dintre ei vorbeau engleza foarte bine aşa că am conversat cu ei…”

“As I told you before our trenches are only 30 or 40 yards away from the Germans. This led to an exciting incident the other day. Our fellows have been in the habit of shouting across to the enemy and we used to get answers from them. We were told to get into conversation with them and this is what happened:-

From out trenches: “Good morning Fritz.” (No answer).

“Good morning Fritz.” (Still no answer).

“GOOD MORNING FRITZ.”

From German trenches: “Good morning.”

From our trench: “How are you?”

“All right.”

“Come over here, Fritz.”

“No. If I come I get shot.”

“No you won’t. Come on.”

“No fear.”

“Come and get some fags, Fritz.”

“No. You come half way and I meet you.”

“All right.”

În unele locaţii de pe front, armistiţiul acesta spontan a durat chiar pînă a doua zi. Aparent nici una dintre părţi nu dorea să mai tragă un foc de armă. În cele din urmă, ostilităţile au fost reluate odată cu aducere unor trupe noi din spatele frontului şi în urma ameninţările venite de la superiorii armatei că orice “pactizare neoficială cu inamicul” va fi considerată înaltă trădare.

“Company-Sergeant Major Frank Naden of the 6th Cheshire Territorials: “Next day we got an order that all communication and friendly intercourse with the enemy must cease but we did not fire at all that day, and the Germans did not fire at us.” (Evening Mail (Newcastle) January 31, 1914)

And the Manchester Guardian’s Paris Correspondent wrote on January 6, 1915: “The sequel was more interesting than the event itself. The French and German soldiers who had thus fraternised subsequently refused to fire on one another and had to be removed from the trenches and replaced by other men.”"

Mai multe informaţii despre “armistiţiul de Crăciun”:

http://g1b2i3.wordpress.com/2008/12/25/armistitiul-de-craciun/

http://encyclopedia.tfd.com/Christmas+truce

http://www.christmastruce.co.uk/

http://firstworldwar.cloudworth.com/1914-christmas-truce-football-front.php

Se pare că o întîmplare similară la proporţii ceva mai mici, a avut loc şi-n Cel de-al doilea Război mondial, cînd două patrule una americană iar alta germană, petrec împreună Crăciunului într-o pădure în casa unor localnici. Îmi amintesc că am văzut un film despre asta.

(http://forums.wildbillguarnere.com/index.php?showtopic=645&mode;=linear)

Iată cum un moment de război este atins de ceea ce Crăciunul semnifică şi ar trebui să ne vestească ! Fiindcă Crăciun ar trebui să fie un anunţ de pace, un armistiţiu definitiv, de fapt o încetare a ostilităţilor, nu doar între om şi om, ci mai ales între om şi Dzeu. Este ceea ce îngerii au proclamat cînd au adus vestea Naşterii Mîntuitorului:

Luca 2:14  ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui.“

Acest obicei de Crăciun al dăruirii cadourilor are la bază faptul că-n primul rînd Dzeu este Cel care ne-a dăruit ceva extraordinar. Ne-a dat ce-a avut mai scump, ne-a dat ce-a avut mai bun. Ni s-a dăruit chiar pe Sine:

Isaia 9:6  Căci un Copil ni s’a născut, un Fiu ni s’a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.

A dat !

Ioan 3:16  Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Nouă ni s-a născut un Mîntuitor, fiindcă de un Mîntuitor avem nevoie !
Luca 2:11  astăzi în cetatea lui David, vi s’a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.

Ioan 3:17  Dumnezeu, în adevăr, n’a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.
Rom.8:32  El, care n’a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
1Ioan 4:10  Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

Primiţi-i Cadoul şi sub nici o formă, nu-l trataţi cu refuz fiindcă a fost… costisitor !

Crăciunul este costisitor !
I-a costat pe Maria şi Iosif confortul unui cămin pe timpul exilului în Egipt pentru a proteja viaţa copilului lor…

It cost Mary and Joseph the comforts of home during a long period of exile in Egypt to protect the little Babe.
It cost mothers in and around Bethlehem the massacre of their babies by the cruel order of Herod.
It cost the shepherds the complacency of their shepherds’ life, with the call to the manger and to tell the good news.
It cost the wise men a long journey and expensive gifts and changed lives.
It cost the early apostles and the early church persecution and sometimes death.
It cost missionaries of Christ untold suffering and privation to spread the good news.
It cost Christian martyrs in all ages their lives for Christ’s sake.
More than all this, it cost God the Father His own Son—He sent Him to the earth to save men.
It cost Jesus a life of sacrifice and service, a death cruel and unmatched in history.

Permiteţi-mi să închei cu:

O urare de Crăciun interesantă

Să-ţi dea Dzeu lumina Crăciunului care este credinţa. Căldura Crăciunului, care este dragostea Sa. Strălucirea Crăciunului, să-ţi mai dea, care înseamnă puritate. Şi neprihănirea Crăciunului, care este dreptatea Sa. Credinţa în Crăciun, care este adevărul şi tot ceea ce Crăciun ar trebui să mai însemne, adică mîntuirea Lui !          (Wilda English)

Ascultă/descarcă înregistrarea audio

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Vineri, 25 decembrie, 2009

Mesaj în Crăciunul 2009

(gînduri răzleţe)

Două trenuleţe concurente…

Deşi banii nu curgeau precum laptele şi mierea în familia noastră cu ocazia acestui Crăciun de care-mi amintesc, eram conştient că părinţii noştri trudiseră cu mare entuziasm pentru a putea să ne ne dăruiască nouă, celor doi fraţi, un cadou pe care să nu-l uităm niciodată. Ştiam că au strîns din dinţi cu lunile apoi au cheltuit probabil mai mult decît îşi puteau permite pentru a ne cadorisi cu… un trenuleţ electric.

Însă în ziua dinaintea Crăciunului un văr aflat într-o bază militară din vecinătate ne-a făcut o vizită. Cînd şi-a parcat maşina în faţa casei noastre, a deschis portbagajul şi a scos o uriaşă cutie împachetată. Alături de fratele meu abia aşteptam să aflăm ce era în ea.

Apoi a venit dimineaţa de Crăciun în care bineînţeles cu înfrigurare acela a fost cadoul pe care l-am deschis primul. Ar fi trebuit ca cineva să ne dezlipească de tavan, aşa de sus am sărit de bucurie despachetînd un alt trenuleţ electric, dar cu mult mai mare şi avînd o lungă reţea de şine. După aceea, îmi amintesc că am deschis şi cadoul din partea părinţilor noştri. Era trenuleţul despre care v-am vorbit la început. Nu era chiar aşa de extraordinar ca cel de la văru’, dar merge ! Voi cu care credeţi că ne-am jucat cel mai mult ?

Tata şi mama au suferit enorm. Efortul financiar al unui tînăr locotenent de aviaţie era un mizilic comparativ cu sacrificiul părinţilor noştri. Dar tot ceea ce ne-a interesat pe noi atunci era doar minunea aceea de tren cu şine ! Cadoul părinţilor a rămas pentru noi doar un draguţ accesoriu suplimentar pe lîngă acesta.

Asemenea părinţilor noştri şi Tatăl nostru ceresc a petrecut mai multe Crăciunuri triste ! Omul nu prea i-a înţeles Cadoul. Nu-l apreciază cum se cade, nu-l ia la adevărata Lui valoare ! Şi nu-i răspunde cu recunoştiinţă pentru El.

Fiindcă El ne-a dat un Cadou înfăşat în scutece !

Isaia 9:6  Căci un Copil ni s’a născut, un Fiu ni s’a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.

În mulţimea de luminiţe colorate, în zarva şi agitaţia de sărbători, în goana după cumpărături şi cadouri, în mijlocul petrecerilor, a sarmalelor, a cîrnaţilor şi cozonacului, şi da, a anticipaţiei cadourilor pe care le primim, oare ne mai pasă de Cadoul lui Dzeu ?

Un cadou pierdut în oceanul de cadouri cu care ne copleşim unii pe alţii… În “luna cadourilor”, mai luăm cumva în seamă cadoul lui Dzeu ?

Voi renunţa la maniera clasică de prezentare a unui mesaj de Crăciun. Nu voi mai recurge la citirea textului, sper binecunoscut al Ev. după Luca unde este relatat anunţul Naşterii şi împrejurările în care s-a petrecut. Mărturia istoriei îl confirmă, orice ar zice contestarii sau criticii. Astfel că vă voi împărtăşi ce-au mai simţit şi crezut alţii despre Crăciun…

Ştiţi cum n-au avut loc de poposire…  “Camera copilului”… a “pruncuşorului” Isus, cum se preferă să i se spună, este inima ta !

Aceasta este esenţa versurilor, şi aparent a cîntecului lui M. Luther:

Ah! dearest Jesus, Holy Child,
Make thee a bed, soft, undefiled,
Within my heart, that it may be
A quiet chamber kept for thee.
Martin Luther (1483–1546)

Spiritul Crăciunului (da, altă platitudine uzată !) a izvorît din inima Tatălui ceresc şi ar trebui să-şi găsească împlinirea în inima omului pămîntesc.

După toate aparenţele Crăciunul ar trebui să aibă la bază un profund schimb de cadouri. Cadoul făcut de Dzeu omului în Persoana Fiului Său, şi darul de sine al omului în propria-i persoană.

Crăciunul nu este o dată din an, o perioadă, sau un reper din calendar. Este o stare de spirit.  Mary Ellen Chase (1887–1973)

De Crăciun noi punem globuri în pom… în acest Crăciun să dăm Globul acesta pe care stăm toţi, înapoi cui aparţine !

Doar o singură dată pe an şi doar o dată, parcă întreaga lume se înclină respectuos pentru a saluta o sărbătoare creştină. În rest, nu-i pasă mare lucru ! Şi doar Isus Hristos a putut face asta fiindcă El domină sărbătoarea şi reprezintă tema ei principală.

Sau, gîndiţi-vă la sărbătoarea Crăciunului… putea oare diavolul în cea mai vicleană ticluire a lui să conceapă o zăpăceală mai mare decît aceea în care mai multe milioane de adulţi şi copii primesc mai multe miliarde şi ceva de cadouri pentru care găsesc puţină întrebuinţare, plus cîteva mii de vînzători şi lucrători comerciali din magazine care aproape îşi dau duhul să le recomande, să le vîndă şi apoi să le împacheteze, şi apoi la fiecare copil european care se îmbuibă pînă la greaţă, şi toate acestea în numele smeritului, blîndului Isus ?
Upton Beall Sinclair (1878–1968)

De Crăciun nişte simpli păstori şi-au găsit mielul, de fapt Mielul lui Dzeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29), iar nişte înţelepţi, şi-au găsit Înţelepciunea.                        Archbishop Fulton J Sheen (1895–1979)

Tu ce găseşti în Crăciun ?

Găseşti de pildă, pace ?

“Armistiţiul de Crăciun”

O întîmplare cu totul ieşită din comun a avut loc în timpul Primului Război Mondial undeva în nordul Franţei, undeva pe teritoriul Belgiei de azi. A rămas în istorie sub denumirea de “armistiţiul de Crăciun” şi este relatată amplu în presa vremii. Date fiind condiţiile de conflict armat şi ordinele superiorilor, întîmplarea care a survenit pe front în data de 24 Dec.1914 mulţi au găsit că semnifică exact ceea ce Crăciunul ar trebui să fie. Şi anume Pace !

“Primul Crăciun în tranşee” (din Protv Magazin)

Primul război mondial nu a însemnat numai moarte, vieţi distruse şi orori inimaginabile ci şi decorul unor poveşti despre camaraderie şi pace, ca aceea din decembrie 1914, care a intrat în legendă ca “Armistiţiul de Crăciun”. Atunci, soldaţi germani, britanici şi francezi au ieşit din tranşee şi au fraternizat.

Articol de: Gabriela Groza, 17.12.2007

Trupele au acţionat spontan, fără să discute în prealabil şi, în mod cert, fără permisiunea oficială a superiorilor. Legenda spune că britanicii i-au auzit pe inamicii lor nemţi cîntînd colinde de Crăciun, aşa că au început şi ei să cînte. La final, ambele tabere din tranşee au ridicat pancarde prin care îşi urau reciproc “Crăciun fericit!“. La scurt timp, cîţiva curajoşi au trecut liniile inamice cu mîinile ridicate, iar soldaţii din tabăra opusă s-au grăbit să-i întîmpine. Pînă ca oficialii să-şi dea seama ce se întîmplă, întîlnirea avusese loc, iar mulţi comandanţi ori s-au făcut că nu văd ori s-au alăturat bucuroşi petrecerii. În multe locuri de pe front, armistiţiul a ţinut toată ziua de Crăciun. Soldaţii au împărţit frăţeşte mîncare, ţigări şi alte provizii, ba chiar au împrumutat echipament taberei inamice, pentru ca aceasta să-şi îmbunătăţească condiţiile în care trăia. S-a jucat fotbal cu orice putea trece drept minge, iar trupurile căzute în No man’s land au fost îngropate creştineşte. Pentru o zi, înainte ca sîngerosul conflict să izbucnească din nou, ura a fost dată uitării, iar soldaţii au redevenit oameni.

“Este posibil ca inamicul să iniţieze un atac tocmai în timpul Crăciunului sau a Anului Nou. O vigilenţă deosebită se impune să fie menţinută în această perioadă.”  Aşa suna un ordin adresat tuturor unităţilor de la cartierul general al armatei localizat în Saint Omer, în data de 24  Decembrie, 1914.

Dar în Ajunul acelui Crăciun care se întîmpla să fie într-o zi de război atît militarii armatei engleze cît şi cei ai celei germane au încetat benvol focul pentru a sărbatori Crăciunul, contrar ordinelor militare primite.

Totul, în condiţiile în care englezii poposiţi la Ypres (Belgia) aveau ordine de la superiorii lor să ţină în loc înaintarea militarilor germani. Pactul nelegitim dintre soldaţii de pe front, fără ştirea ori aprobarea superiorilor, a început de la iniţiativa militarilor germani de a pune lumînări în copaci şi de a cînta colinde nemţeşti (O Noapte Preasfinţită, Silent Night, Stille Nacht). Fiindcă erau atît de aproape soldaţii englezi au răspuns cîntînd, la rîndul lor, colinde britanice. Imediat după, ambele tabere ostile au părăsit tranşeele, întîlnindu-se în “no man’s land” şi făcînd schimb de whisky, gemuri, trabucuri sau ciocolată, arătîndu-şi unii altora pozele cu cei dragi de acasă. De pe toată linia lungă a frontului s-au primit relatări ale acestui “armistiţiu” neoficial între britanici şi germani !

Tirul de artilerie a încetat. Mai mult, cele două părţi şi-au permis şi s-au ajutat reciproc să-şi recupereze camarazii căzuţi şi să-i înmormînteze creştineşte.

Mai mult, dacă nu este o exagerare, combatanţii au încis şi o miuţă în care se spune că au cîştigat germanii cu 3-2. S-au făcut cîteva filme avînd ca temă această poveste adevărată de război. Într-unul chiar David Beckham apare ca şi actor, şi nu întîmplător fiindcă se spune că acest  meci de fotbal spontan cu cutii de conservă goale şi cu căşti pe post de porţi are loc chiar între liniile frontului între soldaţii armatelor inamice !

Aceasta acţiune, total contrară ordinelor primite şi strategiilor militare de la acea vreme, a înfuriat cadrele militare superioare ale ambelor tabere. Mai mult, comandanţii englezi Sir John French şi Sir Horace Smith-Dorrien au insistat ca pe viitor nici un astfel de armistiţiu nelegitim să nu mai aibă loc într-o zonă de conflagraţie, deşi, în toamna aceluiaşi an, papa Benedict al XV-lea a emis un document papal prin care solicita încetarea focului de Crăciun, între statele aflate în conflicte militare.

Despre acel Crăciun neobişnuit din perioada Primului Razboi Mondial se relatează în multe scrisori şi jurnale ale soldaţilor. Una dintre aceste scrisori a fost cumparata în 7 noiembrie 2006  de cîntareţul irlandez, Chris de Burgh, care a plătit 14.400 de £ la o licitaţie a casei Bonhams. Scrisoarea conţine 10 pagini şi a fost scrisă de un soldat necunoscut din armata britanică şi povesteşte despre întîmplările din acea noapte descrisă ca “cel mai deosebit Crăciun pe care l-am petrecut vreodată”.

Iată cum începe scrisoarea.

“Acesta va fi cel mai de neuitat Crăciun pe care l-am petrecut: ieri,de la ora ceaiului nu s-a mai auzit nici o împuşcătură din nici o tabără. Noaptea trecută a fost o noapte geroasă cu lună plină, şi am cîntat colinde. Germanii au pus torţe de-alungul taberei lor şi au venit spre noi urîndu-ne Crăciun fericit. Ne-au dăruit cîteva cîntece şi am avut un fel de petrecere. Cîţiva dintre ei vorbeau engleza foarte bine aşa că am conversat cu ei…”

“As I told you before our trenches are only 30 or 40 yards away from the Germans. This led to an exciting incident the other day. Our fellows have been in the habit of shouting across to the enemy and we used to get answers from them. We were told to get into conversation with them and this is what happened:-

From out trenches: “Good morning Fritz.” (No answer).
“Good morning Fritz.” (Still no answer).
“GOOD MORNING FRITZ.”
From German trenches: “Good morning.”
From our trench: “How are you?”
“All right.”
“Come over here, Fritz.”
“No. If I come I get shot.”
“No you won’t. Come on.”
“No fear.”
“Come and get some fags, Fritz.”
“No. You come half way and I meet you.”
“All right.”

În unele locaţii de pe front, armistiţiul acesta spontan a durat chiar pînă a doua zi. Aparent nici una dintre părţi nu dorea să mai tragă un foc de armă. În cele din urmă, ostilităţile au fost reluate odată cu aducere unor trupe noi din spatele frontului şi în urma ameninţările venite de la superiorii armatei că orice “pactizare neoficială cu inamicul” va fi considerată înaltă trădare.
“Company-Sergeant Major Frank Naden of the 6th Cheshire Territorials: “Next day we got an order that all communication and friendly intercourse with the enemy must cease but we did not fire at all that day, and the Germans did not fire at us.” (Evening Mail (Newcastle) January 31, 1914)

And the Manchester Guardian’s Paris Correspondent wrote on January 6, 1915: “The sequel was more interesting than the event itself. The French and German soldiers who had thus fraternised subsequently refused to fire on one another and had to be removed from the trenches and replaced by other men.”"

Mai multe informaţii despre “armistiţiul de Crăciun”:

http://g1b2i3.wordpress.com/2008/12/25/armistitiul-de-craciun/

http://encyclopedia.tfd.com/Christmas+truce

http://www.christmastruce.co.uk/

http://firstworldwar.cloudworth.com/1914-christmas-truce-football-front.php

Se pare că o întîmplare similară la proporţii ceva mai mici, a avut loc şi-n Cel de-al doilea Război mondial, cînd două patrule una americană iar alta germană, petrec împreună Crăciunului într-o pădure în casa unor localnici. Îmi amintesc că am văzut un film despre asta.
(http://forums.wildbillguarnere.com/index.php?showtopic=645&mode;=linear)

Iată cum un moment de război este atins de ceea ce Crăciunul semnifică şi ar trebui să ne vestească ! Fiindcă Crăciun ar trebui să fie un anunţ de pace, un armistiţiu definitiv, de fapt o încetare a ostilităţilor, nu doar între om şi om, ci mai ales între om şi Dzeu. Este ceea ce îngerii au proclamat cînd au adus vestea Naşterii Mîntuitorului:

Luca 2:14  ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui.“

Acest obicei de Crăciun al dăruirii cadourilor are la bază faptul că-n primul rînd Dzeu este Cel care ne-a dăruit ceva extraordinar. Ne-a dat ce-a avut mai scump, ne-a dat ce-a avut mai bun. Ni s-a dăruit chiar pe Sine:

Isa 9:6  Căci un Copil ni s’a născut, un Fiu ni s’a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.

A dat !
Joh 3:16  Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Nouă ni s-a născut un Mîntuitor, fiindcă de un Mîntuitor avem nevoie !
Luca 2:11  astăzi în cetatea lui David, vi s’a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.

Ioan 3:17  Dumnezeu, în adevăr, n’a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.
Rom.8:32  El, care n’a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
1Ioan 4:10  Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

Primiţi-i Cadoul şi sub nici o formă, nu-l trataţi cu refuz fiindcă a fost… costisitor !

Crăciunul este costisitor !
I-a costat pe Maria şi Iosif confortul unui cămin pe timpul exilului în Egipt pentru a proteja viaţa copilului lor…

It cost Mary and Joseph the comforts of home during a long period of exile in Egypt to protect the little Babe.
It cost mothers in and around Bethlehem the massacre of their babies by the cruel order of Herod.
It cost the shepherds the complacency of their shepherds’ life, with the call to the manger and to tell the good news.
It cost the wise men a long journey and expensive gifts and changed lives.
It cost the early apostles and the early church persecution and sometimes death.
It cost missionaries of Christ untold suffering and privation to spread the good news.
It cost Christian martyrs in all ages their lives for Christ’s sake.
More than all this, it cost God the Father His own Son—He sent Him to the earth to save men.
It cost Jesus a life of sacrifice and service, a death cruel and unmatched in history.

Permiteţi-mi să închei cu:

O urare de Crăciun interesantă

Să-ţi dea Dzeu lumina Crăciunului care este credinţa. Căldura Crăciunului, care este dragostea Sa. Strălucirea Crăciunului, să-ţi mai dea, care înseamnă puritate. Şi neprihănirea Crăciunului, care este dreptatea Sa. Credinţa în Crăciun, care este adevărul şi tot ceea ce Crăciun ar trebui să mai însemne, adică mîntuirea Lui !          (Wilda English)