>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Mergeţi şi la “Recent Posts” că habar n-am (încă) cum să includ aici paginile care sînt prezente în blog… 
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Cineva caută cu motoarele de căutare ale Internetului ceva despre John Wimber. Iată aici link-ul la un material care-l priveşte:
http://www.box.net/shared/sgfaao34s0
Link-ul trebuie introdus manual într-un alt browser pentru a descărca cartea unde este analizată activitatea lui Wimber şi “mişcării de la Toronto”, cunoscută şi sub numele de “trezirea rîsului”… Eu zic, că-i de plîns, chiar dacă au trecut ceva ani de la apariţia ei şi i-a mai scăzut din efecte. Sper să vă descurcaţi !
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
CE SE ÎNTÎMPLĂ CU SUFLETUL OMULUI DUPĂ MOARTEA ÎN TRUP
SAU,
CARE ESTE STAREA CELOR MORŢI
Cu privire la acest subiect există numeroase concepţii greşite alimentate atât de ignoranţa biblică cît şi de diversele interpretări date acestui subiect, deloc neînsemnat, de către unele grupări religioase care nu acceptă mărturia simplă a Scripturilor asupra acestei realităţi. Dacă mai luăm în considerare şi infuzia de religii orientale din prezent atunci veţi realiza că acest subiect necesită o abordare imediată şi competentă. Pentru aceasta Scriptura ne va folosi drept bază.
Iată pe scurt cîteva dintre cele mai semnificative doctrine false şi promotorii acestora:
- anihilaţionismul: Martorii lui Iehova (după moartea în trup sufletul încetează să mai existe - este anihilat).
- inconştienţa după moarte sau, “somnul sufletului”: Adventismul de Ziua a şaptea (de la moarte şi pînă la înviere sufletul este adormit şi nu trăieşte nici o experienţă, fie a cerului sau a iadului).
- purgatoriul: Romano-Catolicismul (de la moartea în trup şi pînă la înviere sufletele sînt încă purificate).
- nirvana: Hinduismul (fericirea rezultată din faptul că nu se mai simte nici durerea nici plăcerea).
- deificarea: Mormonismul (mormonul vrednic atinge după moarte starea de dumnezeu).
Bizarul acestor crezuri religioase împreunat cu ateismul feroce promovat pînă mai de curînd au sporit confuzia oamenilor cu privire la acest aspect asupra căruia fiecare muritor ar trebui să aibe o noţiune cît se poate mai clară. Pentru ca toate aceste doctrine să fie date la iveală (demascate) trebuie să facem ceea ce Scriptura ne învaţă: “Dar toate aceste lucruri, cînd sînt osîndite de lumină, sînt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina” (Efes.5:13). Astfel vom expune în lumina Bibliei toate aceste crezuri eronate privitoare la ce se întîmplă cu sufletul omului după moarte şi care este starea celor morţi. Ea este autoritatea în materie, a cărei voci trebuie ascultate, mai presus de oricare alta.
Iată, pentru început, cîteva din afirmaţiile clare ale Noului Testament care aruncă lumină asupra stării celor morţi.
În primul rînd Biblia ne descrie ALCĂTUIREA OMULUI:
1. OMUL ESTE ALCATUIT DIN TREI PĂRŢI: DUH, SUFLET ŞI TRUP:
1 Tesaloniceni 5:23
“Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos”.
OBSERVAŢIE: Între “suflarea omului” şi “duhul” (sau, spiritul) său există o evidentă diferenţă, negată de Martorii lui Iehova şi confundată de alţii:
Isaia 42:5
“Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pămîntul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet celor ce merg pe el”.
2. DESTINAŢIA DUPĂ MOARTE, A CREŞTINULUI
Filipeni 1:21-24
“Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un cîştig. Dar dacă trebuie să trăiesc în trup face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sînt strîns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămîn în trup”.
2 Corinteni 5:6-8
“Aşadar, noi întotdeauna sîntem plini de încredere; căci ştim că, dacă sîntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul - pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. - Da sîntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul”.
3. SUFLETUL ESTE CONŞTIENT DUPĂ MOARTE:
Apocalipsa 6:9-11
“Cînd a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: ‘Pînă cînd Stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat zăboveşti să judeci şi să răzbuni sîngele nostru asupra locuitorilor pămîntului?’ Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, pînă se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorîţi ca şi ei”.
Din textul de mai sus este evident că sufletul omului înseamnă mai mult decît propria lui suflare de viaţă (adică, eroarea Martorilor!). Vedem că aceste suflete, din cer, de sub altarul lui Dumnezeu nu sînt nişte “suflări de viaţă” sau, “respiraţii” ce sînt conştiente, înveştmîntate şi îi strigă lui Dumnezeu pentru răzbunarea sîngelui lor !!!
Observaţi că acele suflete sînt conştiente după moarte. Ele au fost martirizate iar după moarte erau în ceruri destul de pline de viaţă. Ele pot să-i strige lui Dumnezeu şi să îmbrace veştminte/haine albe. Însuşi Dumnezeu li se adresează spunîndu-le acestora că mai mulţi din fraţii lor li se vor alătura după ce aceştia sînt ucişi. Această dezvăluire a Apocalipsei alungă toate aceste confuzii: oamenii sînt conştienţi după moarte şi sufletele lor vor desfăşura activităţi. Nu poate fi vorba de nici o anihilare sau de somn al sufletului !
Aceste suflete le întîlnim din nou şi în Apocalipsa 20:4
“Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani”.
4. IATĂ ALTE VERSETE DIN SCRIPTURĂ CARE INDICĂ CONŞTIENŢA DUPĂ MOARTE A SUFLETULUI OMENESC :
Iov 26:5,6
“Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele sub ape şi sub locuitori lor; înaintea Lui locuinţa morţilor este goală, adîncul nu are acoperiş”.
Matei 22:31,32
“Cît priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu cînd zice: ‘Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?’ Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii”.
Citiţi Luca 16:19-31 - Pilda bogatului şi a săracului (Lazăr) Iată cîteva fragmente extrase:
“săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au ingropat…era el în locuinţa morţilor în chinuri…grozav sînt chinuit de văpaia aceasta…el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit…rogu-te…să nu vină şi ei în acest loc de chin…”
1 Tesaloniceni 5:10
“…care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim să trăim împreună cu El” (Noul Testament se referă întotdeauna la moartea fizică ca fiind un somn/adormire)
Luca 20:38
“Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sînt vii”
2 Corinteni 5:8 (deja citat)
“…ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta ca să fim acasă la Domnul”
Filipeni 1:23 (deja citat)
“…să fiu împreună cu Hristos…” (CITIŢI ŞI CONTEXTELE ÎNVECINATE !)
5. CĂ SUFLETUL ESTE CONŞTIENT DUPĂ MOARTE NE MĂRTURISEŞTE CHIAR ŞI VECHIUL TESTAMENT:
Isaia 14:9-11; 15-17
“Locuinţa morţilor se mişcă pînă în adîncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pămîntului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor. Toţi iau cuvîntul ca să-ţi spună: şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!’ Strălucirea ta s-a pogorît şi ea în locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea şi viermii te vor acoperi”
14:15-17
“Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adîncimile mormîntului! Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: ‘Acesta este omul care făcea să se cutremure pămîntul, şi zguduia împărăţiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?’”
6. SUFLETUL ŞI DUHUL SE DESPART LA MOARTE DE TRUP:
Luca 8:54,55
“Dar El după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mînă şi a strigat cu glas tare: ‘Fetiţo, scoală-te!’ şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecît. Isus a poruncit să-i dea să mănînce
Matei 10:28
“Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (iad)”
Iacov 2:26
“După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă”
1 Împăraţi 17:21,22
“Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: ‘Doamne, Dumnezeule, Te rog fă să se întoarcă sufletul copilului în el!’ Domnul a ascultat glasul lui Ilie şi sufletul copilului s-a întors în el şi a înviat”.
7. CONTRAR MARTORILOR LUI IEHOVA, SAU A ALTOR MIŞCĂRI RELIGIOASE CARE NEAGĂ EXISTENŢA SUFLETULUI DUPĂ MOARTE, BIBLIA SPUNE CĂ SUFLETUL ŞI DUHUL OMULUI SÎNT MAI MULT DECÎT SUFLARE.
Este binecunoscut faptul că Martorii consideră sufletul omului ca fiind suflarea lui de viaţă. Ei au mers atît de departe în confundarea celor două noţiuni încît în traducerea Bibliei pe care curînd o vor publica în întregime şi în româneşte, au modificat textul din Luca 23:46 în felul următor. În loc de: “Tată, în mîinile Tale îmi încredinţez duhul !”, au spus, “Tată, în mîinile Tale îmi încredinţez suflarea !” Acest efort scolastic este depus numai şi numai pentru a nega existenţa de după moarte a sufletului şi a duhului omului. Un lucru este cert. Domnul Isus nu i-a încredinţat Tatălui, dioxid de carbon !! Şi nici Universul nu a fost lipsit de un Stăpîn cînd Isus murea pe cruce !! Ci, împreună cu Tatăl, fiind primit la El, amîndoi au continuat să-l guverneze !
8. BIBLIA AFIRMĂ CĂ DUHUL ŞI SUFLETUL OMULUI SÎNT MAI MULT DECÎT SUFLARE:
1 Samuel 18:1
“David sfîrşise de vorbit cu Saul. şi de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el”
(Numai în cazul în care posezi mai multe cunoştinţe de chimie decît de teologie poţi explica cum două suflete s-au alipit şi cum iubind pe cineva ca pe propria ta suflare este o dovadă de strînsă prietenie şi nu de insultă. Mai bine să fii certat cu chimiştii decît cu Dumnezeu!)
2 Samuel 5:8
“David zisese în ziua aceea: ‘Oricine va bate pe Iebusiţi, să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sînt urîţi de sufletul lui David’” (trad. revizuită)
Marcu 14:34
“El le-a zis: ‘Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămîneţi aici şi vegheaţi!’”
Psalmul 107:26
“Se suiau spre ceruri, se pogorau în adînc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei”
Luca 2:35
“Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gîndurile multor inimi”
9. O PRIMĂ CONCLUZIE FOARTE IMPORTANTĂ ! REŢINEŢI !!
DUPĂ MOARTEA ÎN TRUP SUFLETULUI OMENESC ÎI RĂMÎN DOAR DOUĂ LOCURI UNDE VA MERGE ÎN VEŞNICIE. DOUĂ DESTINAŢII FINALE :
ÎNTR-UN “LOC DE CHIN”, SAU
ÎNTR-UN “LOC DE MÎNGÎIERE”
(LUCA 16:19-31)
ÎN PRIMUL SE MERGE PRIN A NU PRIMI JERTFA LUI ISUS
ŞI PRIN A TE BAZA PE FAPTELE ŞI BUNĂTATEA TA
ÎN AL DOILEA SE MERGE PRIN A PRIMI JERTFA LUI ISUS ŞI
PRIN A TE BAZA PE FAPTA SA ŞI BUNĂTATEA SA !
OMUL CARE MOARE ÎN TRUP, CUNOSCÎNDU-L ÎNCĂ DE CÎND ERA ÎN TRUP PE DOMNUL ISUS VA MERGE “ACASĂ” (2 COR.5:6-8; FILIP.1:21-24).
Conform publicaţiei Turnului de Veghere al Martorilor lui Iehova, “Cercetaţi toate lucrurile”, moartea este definită ca fiind “o pierdere a vieţii, o încetare a existenţei sau o completă încetare a conştienţei intelectuale sau a activităţii fizice celeste, umane sau de oricare alt fel” (pagina 86, a respectivei publicaţii). Rămînînd consecvenţi obişnuitei lor practici de scoatere din context şi de redefinire de termeni (mai biblic spus, de răstălmăcire de termeni - vezi 2 Petru 3:16), Martorii lui Iehova culeg o mînă de texte din Vechiul şi din Noul Testament care se referă la moarte ca fiind “un somn”. Din aceste texte scoase afară din contextul lor Martorii încearcă să dovedească că la moartea trupului fizic, omul, asemenea animalelor încetează să mai existe. Cel puţin pînă la înviere.
Trebuie amintit că Martorii lui Iehova nu cred că sufletul sau duhul omului sînt separate şi deosebite de trupul fizic al omului. În schimb, ei cred că omul este o combinaţie de trup şi de “suflare de viaţă” care împreună alcătuiesc “un suflet viu”. În acest caz sper că recunoaşteţi terminologia Genezei pe care au preluat-o pentru recrearea omului în imaginea teologică a Turnului de Veghere ! Astfel, în concepţia despre moarte a Martorilor, atunci cînd un om moare nu mai există nici suflet şi nici duh/spirit care să-i părăsească trupul fizic şi care să-i păstreze conştienţa.
Acest fapt este deosebit de atrăgător fiindcă omul nu mai poate atunci fi tras la răspundere de Dumnezeu pentru felul în care el ca şi “suflet viu” s-a comportat atunci cînd era în viaţă. Prin negarea existenţei după moarte a sufletului omului Martorii au reuşit ceea ce nici diavolul n-a putut: şi anume, să se sustragă de la răspunderea pe care o poartă pentru felul în care a trăit !! De ce să te mai temi de judecată, de iad, de consecinţele păcatului, dacă nu vei mai exista după moarte ? De altfel, pentru a-şi lua măsuri de precauţie suplimentare ei au avut grijă să desfinţeze şi doctrina unui iad veşnic unde sufletul poate cunoaşte o veşnică şi neîncheiată ispăşire pentru propriile-i păcate !
Această părere îndoielnică este limpede contrazisă de o mulţime de pasaje dintre care: Geneza 35:18, 1 Samuel 28:18-19, Ecleziastul 3:21, Fapte 7:59, Evrei 4:12, Apocalipsa 6:9-11, etc.
Ignorînd asemenea pasaje şi multe altele, Martorii lui Iehova se folosesc de texte ca Psalmul 13:3, Ecleziastul 9:5-6 şi Daniel 12:2 pentru a demonstra că pînă la înviere morţii rămîn în mormînt inconştienţi şi inactivi. Dar, nu acest lucru ne-au indicat pasajele de mai sus.
Acum, deşi termenul “somn” este folosit în Scriptură pentru a indica moartea, totuşi el nu este niciodată folosit pentru a descrie moartea naturii imateriale a omului, fie a sufletului sau a duhului. În Scriptură, termenul “somn” este întotdeauna aplicat doar trupului, devreme ce în moarte trupul împrumută înfăţişarea unui om care doarme. Însă termenul de “somn al sufletului” nu se găseşte niciunde în Scriptură şi de asemenea nici presupunerea că sufletul intră la moartea fizicului, într-o stare de inconştienţă.
Cea mai simplă infirmare a acestei doctrine a Martorilor lui Iehova (şi în unele privinţe, şi a Adventismului de Ziua a şaptea) se găseşte în pasaje ca:
Ioan 11:26 “şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată”
sau, Luca 16:19-31, Filipeni 1:21-24, 2 Cor.5:6-8, 1 Tes.5:10, etc.
Utilizarea termenului “moarte” din asemenea pasaje indică cu claritate o separare a sufletului şi a spiritului de trup, separare/despărţire care rezultă în definitiva inactivitate fizică şi o aparenţă generală de somn.
În prima epistolă către tesaloniceni, apostolul Pavel vorbeşte de întoarcerea Domnului Isus Hristos folosind termenul “adormire/somn” ca o metaforă a morţii:
“Nu voim fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va duce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, într-adevăr ce vă spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, care vom rămînea pînă la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întîi vor învia cei mor_i în Hristos. Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tes.4:13-17)
Versetul 14 din acest pasaj indică că deşi Pavel folosea metafora “adormirii/somnului” pentru a descrie moartea fizică, el a înţeles limpede că atunci cînd Isus va veni din nou, El va aduce împreună cu El (pentru “împreună” avem grecescul “sun”), pe aceia ale căror trupuri “dorm”. Pentru a fi mai explicit, sufletele şi duhurile celor ce sînt acum împreună cu Hristos în slavă (2 Cor.5:8; Filip.1:22-23) vor fi reunite cu trupurile lor înviate (1 Cor.15), aceasta însemnînd că ele vor fi îmbrăcate în nemurire şi neputrezire, nemaidescompunîndu-se fizic. Cuvîntul grecesc “sun” indică că ei (adică, sufletele şi duhurile lor) se vor afla într-o poziţie “umăr la umăr” cu Hristos, iar trupurile lor fizice care “dorm” acum vor fi în aceea clipă înviate la nemurire/neputrezire şi reunite cu duhurile lor.
Atunci, pentru creştin, moartea fizică implică doar adormirea sau somnul trupului, el aşteptînd învierea la nemurire, cînd trupurile noastre înviate se vor alătura sufletelor şi duhurilor noastre desăvîrşite. Dar dacă va fi să murim înainte ca să vină Domnul, noi avem totuşi asigurarea că la moartea noastră fizică vom fi împreună cu El şi de asemenea că, ne vom întoarce împreună cu El. După cum Pavel a spus, “a fi absent din trup înseamnă a fi acasă_(sau, prezent) împreună cu Domnul (2 Cor.5:8). Spre deosebire, sufletele celor nemîntuiţi merg într-un loc de chin unde aşteaptă judecata finală.
CONFUZIA NOŢIUNILOR DE ADORMIRE A TRUPULUI ŞI ADORMIRE/SOMN AL SUFLETULUI SE DATOREAZĂ NEÎNŢELEGERII SEMNFICAŢIEI TERMENULUI “MOARTE” (”THANATOS” - ÎN GREACĂ). ASTFEL, “THANATOS” - “MOARTE” NU ÎNSEAMNĂ A FI INEXISTENT SAU INCONŞTIENT, CI MAI DEGRABĂ, A FI SEPARAT/A SE DESPĂRŢI.
Coloseni 2:13
“Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre (evident, aici însemnînd despărţiţi de Dumnezeu, NU inexistenţi sau inconştienţi !?) şi în firea voastră pămîntească netăiată împrejur, Dumnezeu va adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile…”
1 Timotei 5:6
“Dar cea dedată la plăceri, chiar dacă trăieşte, este moartă” (chiar versetul ne demonstrează că-i vorba de despărţire de Dumnezeu din cauza păcatului nu de moarte fizică sau spirituală)
Apocalipsa 3:1
“Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: …ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort”
Efeseni 2:1
“Voi eraţi morţi în greşelile (e vorba de, încălcările legii lui Dumnezeu) şi în păcatele voastre…”
Aceste versete, precum şi multe altele afirmă limpede că sufletul şi duhul omului sînt mai mult decît suflarea lui. Sufletul şi spiritul unui om se despart/separă de trup atunci cînd acesta moare, iar după moarte acestea sînt conştiente suferind sau fiind mîngîiate, pînă la învierea trupului fizic şi primirea pedepsei ori a răsplăţii. Depinde de poziţia pe care omul a avut-o cînd trăia, faţă de Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos.
JOHN BLANCHARD A SPUS: “SĂ CREZI ÎN PARADIS DAR NU ŞI ÎN IAD, E CA ŞI CUM AI SPUNE CĂ, AU FOST MOMENTE CÎND ISUS SPUNEA ADEVĂRUL ŞI MOMENTE CÎND EL MINŢEA !”
A crede că Dumnezeu nu va trimite oameni în iad şi că acest loc nu există, este o greşeală care pune la îndoială autenticitatea relaţiei tale cu El. A te baza numai pe caracterul Său iubitor fără a ţine seama şi de caracterul Său drept, este extrem de eronat. Pentru păcat trebuie să se plătească şi El nu va absolvi pe nimeni de această datorie, indiferent că aceştia cred, sau nu, că vor exista după moarte. JUDECATA LUI DUMNEZEU ESTE INEVITABILĂ ŞI IMPLACABILĂ. Bine ar fi ca aceştia să o înfrunte pregătiţi !
10. VA SALVA DRAGOSTEA ŞI COMPASIUNEA (ÎNDURAREA) LUI DUMNEZEU PE CEI NECREDINCIOŞI, NELEGIUIŢI, ŞI NEMÎNTUIŢI ?
Psalm 7:11,12…
“Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care se mînie în orice vreme. Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu îşi ascute sabia, îşi încordează arcul şi-l ocheşte, îndreaptă asupra lui săgeţi omorîtoare şi-i aruncă săgeţi arzătoare!”
Iov 27:8
“Ce nădejde îi mai rămîne celui nelegiuit, cînd îi taie Dumnezeu firul vieţii cînd îi ia sufletul ? Îi ascult_ Dumnezeu strigătele cînd vine strîmtorarea peste el?”
Cu toate acestea mulţi îşi spun: “Iată că mulţi oameni păcătuiesc şi se pare că nu li se întîmplă nimic !” În acest caz, avem o ilustraţie care explică aparenta întîrziere: “D-zeu îşi încordează arcul!” şi cu cît îl încordează mai tare, cu atît mai adînc va pătrunde săgeata mîniei Lui atunci cînd este slobozită ! Noi îi mulţumim că întîrzie !
De aceea, tocmai fiindcă este atît de finală, de irevocabilă şi de ireversibilă, judecata lui Dumnezeu întîrzie! Săgeata aceasta, odată slobozită, NU SE MAI ÎNTOARCE !
11. ATUNCI CÎND TOTUŞI EA ESTE SLOBOZITĂ, IATĂ DESCRIERI DIN NOUL TESTAMENT ALE EXPERIENŢEI PEDEPSEI LUI ŞI ALE LOCULUI ÎN CARE ACEASTA ESTE APLICATĂ FĂRĂ RĂGAZ SUFLETULUI OMENESC:
- UN LOC UNDE VIERMELE LOR NU MOARE NICIODATĂ ŞI UNDE FOCUL NU SE STINGE : Marcu 9:43-48
- ÎNTUNERICUL DE AFARĂ, PLÎNSUL ŞI SCRÎŞNIREA DINŢILOR : Mat.8:12; 22:13…
- PEDEAPSA VEŞNICĂ : Mat.25:31-46
- BĂTUT CU LOVITURI : Luca 12:41-48
- SEPARARE ETERNĂ DE DUMNEZEU : Mat.7:21-23
- MOARTEA A DOUA : Apocalipsa 2:11; 20:6
- IAZ (LAC) DE FOC : Apoc.20:11-14; 21:8
- VOR FI MUNCIŢI ZI ŞI NOAPTE, ÎN VECII VECILOR : Apoc.20:10b
- FUMUL CHINULUI LOR SE VA SUI ÎN SUS ÎN VECII VECILOR : Apoc.14:10-11
Mulţi au crezut în mărturia biblică a existenţei iadului. Iată ce au spus unii dintre aceştia, care nu au fost nişte necunoscuţi ai vremii lor:
“Toate drumurile care duc în iad sînt drumuri cu sens unic” Anonim
H.G.Adams: “Iadul este adevărul înţeles prea tîrziu!”
Augustin: “Păcatul fiecărui om este instrumentul pedepsei lui, iar nelegiuirea lui îi este transformată în propriu-i chin”
Thomas Brooks: “Chiar dacă lacrimile fiecărui păcătos damnat ar fi cît un ocean întreg, totuşi luate împreună toate aceste oceane nu ar putea vreodată să stingă măcar o scînteie a focului cel veşnic”
T.Brooks: “Cei osîndiţi vor sta în iad atîta vreme cît lui Dumnezeu îi este dat să stea în paradis”
E.G.Robinson: “Moartea a doua este continuarea morţii spirituale într-o altă şi nesfîrşită existenţă”
“În iad, chiar şi Evanghelia este o veste proastă” Anonim
“Acela va avea iadul ca datorie, care nu are cerurile ca dar”
“Prea tîrziu!” stă scris pe porţile Iadului
Thomas Brooks: “Dumnezeu nu are decît un iad şi este al acelora pentru care păcatul a fost în mod obişnuit, un rai pe acest pămînt!”
Robert G.Lee: “Ieşire” nu este un cuvînt aflat în vocabularul iadului.
B. North: “Şi tu vei fi un credincios într-o bună (?!) zi. Dacă niciodată nu ai crezut pe pămînt, vei crede pentru totdeauna în iad!”
Thomas Watson: “Iadul poate fi o locuinţă. Dar cu siguranţă că nu va fi un loc de odihnă”
William Law: “Oamenii nu se află în iad fiindcă Dumnezeu este mîniat pe ei. Ei se află în mînie şi-n întuneric fiindcă ei i-au făcut luminii, care se revarsă fără încetare de la Dumnezeu, ceea ce i-a făcut omul care şi-a scos singur ochii!!”
Rowland Hill: “Dacă îmi este teamă de păcat, nu trebuie să-mi fie teamă de iad”
R.B.Kuiper: “Ştiţi ce face Cerul să fie Cer? Comuniunea cu Dumnezeu. şi ştiţi ce face Iadul sa fie Iad? Este separarea de Dumnezeu!”
John Murray: “Cei pierduţi, vor suferi veşnic satisfacerea dreptăţii divine, însă niciodată nu o vor satisface”
Matthew Henry: “Acelora care sînt pentru Dumnezeu nişte păcătoşi incorigibili (încăpăţînaţi), Dumnezeu le va fi un Judecător implacabil (încăpăţînat)”
T.Watson: “În iad, păcătosul va fi totdeauna pe moarte, dar nu va muri niciodată”
“Iadul va fi răsplată aceluia care nu a primit Cerul în dar!” Anonim
“Ziua Judecăţii de Apoi este îndepărtată. Ziua Judecăţii tale, este aproape!”
TU, ALEGE VIAŢA !
BIBLIOGRAFIE:
- “STATE OF THE DEAD”, pastor J.Mark Martin, Calvary Community Church, Phoenix, AZ.
- “JEHOVAH OF THE WATCHTOWER”, Dr.Walter Martin & Norman Klann. Material pus la dispoziţie de CHRISTIAN RESEARCH INSTITUTE, 17 Hughes, Irvine, CA 92718.
- “GATHERED GOLD”, “MORE GATHERED GOLD”, John Blanchard.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
DESCRIEREA unui alt material audio, disponibil la dreapta în cutia albă…nu uita să dai bara respectivă în jos, sau să schimbi modul de vizionare al fişierelor în “list view “.
Cum ştim că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu?
Nu credeţi că aceasta este o întrebare bună ? Este ! Ce o recomandă să fie acceptată şi crezută ca atare ? Acesta se doreşte a fi un studiu de referinţă care să vă “înarmeze” pe unii cu dovezi să-i demonstraţi credibilitatea, altora să vă ofere motive şi raţiuni să o credeţi şi să vă supuneţi vieţile autorităţii ei supreme. Acest studiu este vine în urma atacurilor insistente la adresa Bibliei prin “documentare” repetate pînă la “oboseală” (dacă, nu cumva obsesie!) şi transmise la ore de maximă audienţă pe canale precum National Geographic, Discovery şi altele.
Dacă eşti un creştin atunci acest studiu urmăreşte să te facă în stare să susţii (şi să demonstrezi) autoritatea Bibliei în cîteva minute sau, în “2 timpi şi 3 mişcări” Va fi nevoie să fii în stare să o faci, indiferent de poziţia sau vechimea ta în biserică fiindcă credibilitatea Bibliei este azi subminată la fiecare 5 minute într-un aşa-zis “documentar” de la televizor, iar într-o discuţie cu omul de rînd afli imediat că pe seama ei se pun tot felul de inexactităţi sau neadevăruri care trec drept realităţi incontestabile. Asta se şi urmăreşte prin reluarea neobosită a “mari teme” ale “Codului lui Da Vinci” (chiar dacă un “cod” nu există în realitate!), sau ale “evangheliei (sic!) lui Iuda”, din cînd în cînd, a “codului” Bibliei, sau ale unui “sfîrşit” pus pe seama “încălzirii globale”, dar care se “potriveşte” şi cărţii Apocalipsei!
Da, azi se sapă asiduu la temelia credinţei creştine cu scopul de a o face să se năruie! Se atacă constant canonul biblic, inspiraţia şi autoritatea finală a Bibliei în chestiuni de viaţă şi de moarte. Fără să se stea deloc pe gînduri mulţi pun pe seama ei tot felul de afirmaţii care nu se regăsesc în text şi îi aduc acuze pretins ştiinţifice, dar care pur şi simplu nu sînt demonstrabile. Iar omul de rînd repetă fără să se stea deloc pe gînduri că Biblia ar conţine inexactităţi ştiinţifice, chiar contradicţii. De aceea, ca şi creştini este nevoie să fim în stare să-i demonstrăm originea divină…
Pentru început, cu ajutorul schiţei de mai jos, poate puteţi reţine mai uşor genurile de literatură cuprinse în Cartea Cărţilor, cît şi fiecare carte inspirată care o alcătuieşte.
Cu titlu de glumă: cu un pix bun, puteţi încerca asta acasă ! Cu condiţia să nu vă spălaţi curînd, sau să nu daţi mîna cu nimeni,… se poate lua, nu de alta !
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
GENERALITĂŢI DIN CARTEA BIBLICĂ A GENEZEI
(notiţe din duminica, 23 septembrie 2007)
Probleme, Gogule ?
Pentru a veni în ajutorul celor care v-aţi propus să citiţi această carte a Bibliei, pentru a preîntîmpina unele inevitabile întrebări pe care totuşi le aştept la întîlnirea de diseară, mă ofer ca-n dimineaţa aceasta să fac o prezentare a unor generalităţi ale ei, cum ar fi datele referitoare la autorul ei şi la conţinutul ei, să privim apoi la ansamblul de învăţături pe care-l oferă această magnifică scriere biblică.
Desigur, sînt puţin descurajat şi chiar intimidat în acest “demers” al meu. Adică, să vă redau la modul condensat ceea ce lui Dumnezeu i-a luat 6 zile ca să facă ??? Adică, să prezint într-o oră ceea ce a necesitat 144 de ore de lucru, fără a mai menţiona Cine este Lucrătorul ???
Cu toate acestea, fiecare trebuie să fim în stare să rezumăm în cîteva cuvinte învăţătura acestei cărţi biblice, să-i apărăm inspiraţia şi autenticitatea în faţa unui generaţii necredincioase. Mai, ales să-i trăim învăţăturile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat în ea.
Într-un fel spus, cartea Genezei este cea mai importantă carte din lume, căci ea este temelia pe care se situează toate celelalte 65 cărţi ale Bibliei. După învierea Sa, Isus le-a ţinut unor ucenici aflaţi pe drumul spre Emaus, un studiu în care a început de la Geneza. Geneza este un bun început pentru orice studiu biblic!
Şi a început dela Moise, şi dela toţi proorocii, şi le-a tîlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. (Luca 24:27)
We would do well to follow His example. If we want to understand the New Testament, we first need to understand Genesis;
Să începem !
Cartea Genezei este şi o carte masivă, cuprinde 50 de capitole.
O scriere a cărei vechime se estimează la 4.000 de ani !! Da, este cea mai veche !
Face parte din primele cinci cărţi ale Bibliei, numite de unii “pentateuch”, care înseamnă “5 cărţi”, de fapt “teuh” înseamnă mai degrabă oală, fiind recipientul în care se păstrau sulurile. În mod tradiţional aceste 5 cărţi au fost atribuite lui Moise ca autor şi deşi există destui contestatari, acest fapt poate fi stabilit.
Denumirea ei provine de la grecescul “geneao”, a naşte. Aceasta denumire provine de la versiunea în greacă a Vechiului Testament cunoscută sub numele de Septuagintă,…unde poartă numele de Genesis. În Bibliile româneşti apare cu titlul de Geneza, sau Facerea, (Apocalipsa ar fi “Desfacerea”?!).
Geneza este cartea începuturilor, a neamurilor, a familiilor Israelului, a muncii, a efectelor păcatului, a primelor promisiuni ale mîntuirii. Este cartea familiei (am văzut că la primării li se dă însurăţeilor un act, numit cred, “brevet de familie”, sau ceva asemănător…?! Păi, n-ar trebui ca mai degrabă Geneza să fie acel “brevet” al familiei ?).
Geneza mai este totodată cartea începuturilor crimelor (!), al limbilor, al civilizaţilor şi culturilor, al religiei.
Există vreo 10 astfel începuturi în toată Geneza…
De ea atîrnă întreg sistemul de crezuri al Creştinismului….
De modul în care interpretezi Geneza depinde modul în care priveşti tot restul Bibliei. Ce crezi despre Geneza se reflectă în ce crezi despre restul Bibliei. Acest lucru trebuie subliniat !
Dacă o consideri mitologie, sau legendă, poţi foarte bine trata la fel restul Bibliei !
Dacă crezi că Adam a fost doar un personaj legendar, că zilele creaţiei sînt perioade infinite de ani, şamd, orice altceva pretinzi că crezi despre Biblie este minciună sfruntată, deoarece nu poţi să crezi cu adevărat că eşti pierdut şi ai nevoie de mîntuirea lui Isus Hristos, dacă nu crezi că păcatul a intrat aşa cum ne spune că a intrat în lume, că primii oamenii au păcătuit şi au murit în ce-l priveşte pe Dumnezeu.
Mulţi creştini nu realizează că evenimentele relatate în cartea Genezei au un caracter literar şi istoric (îndeosebi Gen.1-11), acestea făcând parte din temelia credinţei creştine. Toate doctrinele biblice ale teologiei îşi trag rădăcinile, direct sau indirect, din cartea Genezei. De aceea, a o accepta ca atare este o condiţie esenţială pentru a-l înţelege pe Dumnezeu şi planul Său pentru om. Dacă Geneza este doar un mit sau o alegorie, atunci doctrinele creştine nu au nici o bază.
Pe de altă parte, mulţi creştini au adăugat evoluţia Bibliei, poziţie ce-l acceptă pe Dumnezeu ca creator dar îl limitează pe Acesta procesului evoluţiei. Poziţia aceasta este dăunătoare creştinului din mai multe motive.
TOATE DOCTRINELE SE REGĂSESC ÎN GENEZA.
Orice studiu elementar al doctrinelor biblice va demonstra că de fapt toate doctrinele îşi (trag rădăcinile) au, direct sau indirect, bazele în cartea Genezei.
În Ioan 5:46-47 Isus Hristos a spus: “Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” Isus afirma cu tărie că scrierile lui Moise trebuiau acceptate pentru a înţelege ce spunea El, deoarece toate doctrinele pe care El le-a învăţat se găseau în cartea Genezei. De exemplu, în Matei 19:4-6 găsim răspunsul lui Isus la întrebarea despre divorţ şi căsătorie: “Drept răspuns, El le-a zis: ,,Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, şi a zis: ,De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?` Aşa că nu mai sînt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”.
Căsătoria îşi are temelia pusă în cartea Genezei, prima căsătorie pe care a rânduit-o Dumnezeu fiind aceea a lui Adam şi Eva. Pentru a înţelege sensul căsătoriei (căsniciei), trebuie să se înţeleagă şi să se accepte baza şi originea ei literară aşa cum este descrisă în cartea Genezei.
Hristos a murit pe cruce din cauza păcatului şi morţii, în vederea necesităţii înlăturării păcatelor prin vărsarea de sânge. Şi originea şi baza acestei învăţături se găseşte în cartea Genezei. De asemenea, purtăm haine fiindcă Dumnezeu ni le-a dat din pricina păcatului. Acest lucru îl citim în cartea Genezei. Pentru a înţelege doctrina creştină trebuie să înţelegem temeliile doctrinelor ce au fost puse în Geneza. Dacă Geneza nu poate fi luată în mod literar nu există nici o temelie pentru credinţa creştină, şi ca prin urmare doctrina creştină nu are nici un sens.
Isus a citat din Geneza sau s-a referit la ea, înţelegând astfel că El o accepta. De pildă, iată cum a citat-o în Matei 24:37-39: “Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma (exact la fel; n.tr.) se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. Într-adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului”.
Importanţa cărţii
În tot Noul Testament se găsesc referinţe la Geneza, acceptând-o ca istorie literară şi ca adevăr. Există cel puţin 165 de pasaje din Geneza care sînt fie în mod direct citate, sau pomenite cu claritate în întreg Noul Testament. Printre acestea se numără peste 100 de citate sau referinţe directe la capitolele de la 1 la 11 din Geneza.
Fiecare din autorii Noului Testament se referă în scrierea sa la Geneza, capitolele de la 1 la 11. La fiecare dintre primele 11 capitole ale ei se face aluzie în anumite pasaje din Noul Testament. O listă completă a tuturor referinţelor făcute la Geneza se poate găsi în cartea dr. Henry Morris (de la Institutul de Creaţionism Ştiinţific din California, S.U.A.), intitulată “The Genesis Record” (“Cronica Genezei”), publicată împreună de Baker Book House şi Creation Life Publishers.
În întreg Vechiul şi Noul Testament este Geneza este citată, sau menţionată, de mai multe ori decât orice altă carte a Bibliei. Negreşit faptul acesta indică importanţa ei mare. De asemenea, ne arată că atât scriitorii Vechiului cît şi ai Noului Testament au acceptat Geneza ca fiind adevărată. Cel puţin de 6 ori, Isus Hristos a citat sau a menţionat pasaje din Geneza de la capitolele de la 1 la 11
Deci în primul rînd, prin ea Dumnezeu ne descoperă că lumea cu tot ce este în ea, a fost creată, nu “explodată” !
Sigur, a te gîndi la origini altfel decît prin intermediul simţurilor tale, se numeşte credinţă. Astfel, poţi avea credinţă în Dumnezeu că El ne spune că aşa a apărut totul, sau în om, care are propria lui părere, afirmată mai mult sau mai puţin savant. În ce priveşte chestiunea originilor, omul nu are decît aceste alternative reale. Nu a fost martor, de faţă, la momentul creaţiei, sau al exploziei. De fapt, în urma unei explozii nu cred că pot rămîne “martori”.
Apropo de “martori”…unii se întreabă de unde a primit Moise aceste informaţii ? A fost el de faţă, adică martor la momentele creaţiei ? Răspuns: nu !
Dar, dacă ceea ce el a consemnat a primit prin revelaţie, i-a fost descoperit ?
Aşa cred toţi bunii creştini !
Moise a primit nu doar revelaţia Legii, dar şi a creaţiei !
În ce priveşte originea, omului îi rămîne să se încreadă în martorii disponibili.
Evrei 11:3 Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n’a fost făcut din lucruri cari se văd.
Îmi place expresia “pricepem” fiindcă prin orice altceva vrem să înţelegem începuturile, originile, pur şi simplu nu pricepem !
Într-un “cuvînt”, Geneza anunţă un fapt demn de reţinut: la originea existenţei se află Dumnezeu…un Dumnezeu care a vorbit şi s-a făcut cunoscut oamenilor din vechime.
Personal, sînt mult mai fericit să ştiu că “la origine” stă o Persoană, decît o bucată rece de rocă, şi mai rău, o baltă de noroi primordial !
“La început….”
Ce “deschidere” magistrală !
Sau, la “origine”, la sursă, la obîrşie…Nici Ev. după Ioan nu este departe de o relatare a creaţiei, sau a începuturilor tuturor lucrurilor:
Vezi, cap.1, primele 4 versete: ….
Trebuie să recunoaştem că maniera directă, absolut spontană în care scrierea debutează este extrem de vrednică de Autorul ei divin. Este o frază născătoare de credinţă !
1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul.
Nu este înfăţişat nici un argument al existenţei lui Dumnezeu, decît că înaintea ochilor noştri există ceva material, că există aceste lucruri, această natură, acest univers, aceste frumuseţi şi minuni ale existenţei. Nu este acesta modul în care un om normal ar trebui să se raporteze la realitate ? I
“Oau, iată cîte există în jur ! Uite, oameni…seamăn cu ei, hmm !? Oare de unde vin toate acestea ? Am auzit că unii zic că au apărut aşa din neant,…că haosul produs de o uriaşă explozie cosmică s-a ordonat de la sine în timp, oare chiar atît de mult timp să-i fi trebuit ? Mi se pare nefiresc !”
Fiindcă ceva există, fiindcă sîntem şi noi într-o existenţă materială, trebuie ca această să aibă o origine ? La început Dzeu a făcut… pare mai rezonabil decît, savanţii spun, presupun şi mai rău, că ei cred ! Eu aş crede ce se crede aici !
“La început Dumnezeu a făcut”. Ce minunată concizie ! Nici un argument nu este înfăţişat ca să dovedească existenţa lui Dumnezeu. În schimb, existenţa Lui este afirmată ca un fapt de crezut. Cu toate acestea, se spun destule în această scurtă propoziţie încît orice prostie şi eroare a omului privitoare la divinitate, să fie corectată. Această propoziţie de deschidere a Bibliei repudiează ateismul, căci postulează existenţa lui Dumnezeu. Infirmă materialismul, căci face deosebire între Dumnezeu şi lumea materială. Abroghează panteismul căci declară personalitatea Lui. “La început Dumnezeu a făcut” ne spune că El Însuşi era mai înainte de început, adică este etern. “La început Dumnezeu a făcut” ne înştiinţează că El este o fiinţă personală, căci o abstracţie, o “primă cauză” impersonală nu putea să creeze. “La început Dumnezeu a făcut” cerurile şi pămîntul, declarînd infinitatea şi omnipotenţa Lui, căc doar o astfel de fiinţă putea să creeze cerurile şi pămîntul… A. Pink
Apropo, faptul că noi existăm aici şi acum, demonstrează că totul a avut un început. Cum ?
Odată din nimic, nu se poate face, crea ceva. Doar Dumnezeu poate face ceva din nimic. Doar El poate aduce ceva în existenţă din nimic:
Rom.4:17 dupăcum este scris: ,,Te-am rînduit să fii tatăl multor neamuri.“ El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile cari nu sînt, ca şi cum ar fi.
Hmm, care cheamă lucrurile cari nu sînt, ca şi cum ar fi… ?! Interesant, nu ? Clar că se afirmă aici puterea Lui creatoare.
Oare să fie asta o exagerare ?
Mt 3:9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!‘ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Nu ! Pentru că ştim că şi-a scos din pămînt şi iarbă verde, scoţîndu-i dintre neamuri, după ce evreii s-au socotit singuri nevrednici.
În schimb evoluţionismul susţine că noi sîntem produsul materiei care s-a “organizat singură” !
Deci, noi existăm. De unde am venit ?
Eph 1:4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui,
Faptul că toate au avut un început, un moment cînd au fost create este demonstrat cît se poate de palpabil de propria noastră existenţă.
Ce vreau să spun este că materia nu poate apărea singură din nimic, şi mai puţin inteligenţa, ori persoana. Ca să existe, trebuiesc create !
Deci, noi astăzi existăm, fiindcă “la început Dumnezeu”… a făcut, a creat!
Dacă se crede că ceva exista, atunci acel lucru, sau ce-o fi este Dumnezeu, iar cei care prin teoriile lor susţin existenţa eternă a materiei se fac vinovaţi de idolatrizarea ei. Iar din Biblie ştim că oamenii obişnuiesc să se închine pietrei, lemnului, şi chipurilor:
Ac 17:29 Astfel dar, fiindcă sîntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.
Pasajul de mai jos, mie mi se pare extrem de satiric la adresa celor care consideră materia veşnică, adică a celor ce spun dintotdeauna a existat ceva şi din acel ceva s-au făcut toate celelalte, inclusiv noi:
Isa 44:10-10 Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu, sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras niciun folos din el? Iată, toţi închinătorii lor vor rămînea de ruşine, căci înşişi meşterii lor nu sînt decît oameni; să se strîngă cu toţii, să se înfăţişeze, şi tot vor tremura cu toţii şi vor fi acoperiţi de ruşine. Ferarul face o secure, lucrează cu cărbuni, şi o făţuieşte şi-i dă un chip cu lovituri de ciocan, şi o lucrează cu puterea braţului; dar dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri. Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rîndea, şi-i înseamnă mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într’o casă. Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe cari şi-i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească. Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pîne, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol, şi îngenunche înaintea lui! O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură, şi se satură; se şi încălzeşte, şi zice: ,Ha! ha!‘ m’am încălzit, simt focul!“ Cu ce mai rămîne însă, face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunche înaintea lui, i se închină, îl cheamă, şi strigă: ,,Mîntuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!“ Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s’au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă. Niciunul nu intră în sine însuş, şi n’are nici minte, nici pricepere să-şi zică: ,,Am ars o parte din el în foc, am copt pîne pe cărbuni, am fript carne şi am mîncat-o: şi să fac din cealaltă parte o scîrbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?“ El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mîntuiască sufletul, şi să nu zică: ,,N-am oare o minciună în mînă?“
Hab 2:19 Vai de celce zice lemnului: ,,Scoală-te“, şi unei pietre mute: ,,Trezeşte-te“! Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s’o însufleţească.
Concluzie:
Acestea sînt şi afirmaţii directe ale creării lumii de către Dumnezeu pe care Scripturile le fac.
Exodul 20:11 ne spune că Dumnezeu a creat universul în şase zile şi că în una, s-a odihnit, oferindu-i astfel un model omului. Acesta este motivul pentru care lui Dumnezeu i-au trebuit tocmai şase zile pentru a face totul: ne-a oferit modelul săptămânii de şapte zile, pe care-l folosim încă şi astăzi. Dumnezeu nu a spus că a lucrat şase milioane de ani şi apoi s-a odihnit pentru un milion de ani, sugerându-ne că şi noi trebuie să facem la fel.
Exodul 20:11 “Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.”
Fapte 17:24 Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pămîntului, şi nu locuieşte în temple făcute de mîni.
Col.1:16 Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
Ioan 1:1-3 La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n’a fost făcut fără El.
Raţiunea creării ?
De ce a creat Dumnezeu lumea şi omul ? Avea nevoie de ea ? La ce-i foloseşte ?
Actul creaţiei este o expresie a prisosului dragostei Sale. Creaţia este favorul Lui.
Westminster Confession: Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul, au găsit cu cale ca pentru arătarea gloriei puterii Sale eterne, a înţelepciunii şi bunătăţii, să creeze lumea la început, sau să o facă din nimic, să facă atît lucrurile văzute, cît şi cele nevăzute, în spaţiul a 6 zile şi să le facă foarte bune.
După Scripturi a nu lua literal, adică întocmai (chiar aşa) relatarea Genezei înseamnă să ai o concepţie complet anapoda despre lume şi viaţă…
Însă evreii şi-au împărţit scrierile lor în trei categorii: istorice, profetice şi poetice. Geneza a fost inclusă în lista lor de scrieri istorice. Astfel ei au acceptat-o ca relatare istorică reală.
Pentru evoluţie, moartea este un proces absolut necesar. Dar MOARTE nu era ÎNAINTE DE CĂDEREA OMULUI ÎN PĂCAT !
Evoluţia susţine că timp de mai multe milioane de ani, au existat fiinţe ce au trăit şi au murit. Acestea s-au bătut şi s-au luptat pentru existenţă. Au ucis şi au fost ucise. “Omoară, sau vei fi omorît !” Acea lume era nemiloasă - “natura îşi arăta colţii însângeraţi”. Istoria evoluţiei este atunci o istorie a morţii. Moartea a existat “de la bun început”, ne spune ea.
Însă, Biblia ne învaţă limpede că moartea, îndeosebi moartea fizică şi spirituală a omului a pătruns în lume doar după ce Adam, primul om, a păcătuit.
În Romani 5:12 apostolul Pavel a scris: “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit”. După aceea în 1 Corinteni 15:21-22 se spune, “Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos”.
Moartea şi vărsarea de sânge au apărut în lume ca şi rezultat al judecăţii lui Dumnezeu pentru rebeliunea omului. Însă, moartea a devenit în acelaşi timp mijlocul prin care omul urma să fie răscumpărat. Mai precis, prin moartea Mântuitorului. În concluzie, vărsarea de sânge nu putea să existe înainte de căderea omului.
Cel ce-a scris epistola către Evrei observă că, “fără vărsare de sânge, nu este iertare” (Evrei 9:22). După căderea omului, Dumnezeu a hotărât apariţia a două aspecte în creaţie: 1) ca omul să moară ca şi răsplată pentru păcatul său, şi 2) ca sămânţa femei să zdrobească capul şarpelui, iar şarpele să-i zdrobească acesteia călcâiul (Gen.3:15). Astfel, moartea şi vărsarea de sânge sînt consecinţele păcatului. Moartea fiind pedeapsa pe care Cel de-al Doilea Adam, adică Hristos, a suferit-o prin vărsarea sângelui Său, însă asupra căreia a triumfat prin glorioasa Lui înviere din morţi şi răscumpărare a omului. Dacă moartea şi vărsarea de sânge ar fi existat înainte de păcatul omului, atunci mesajul mântuirii ar fi un nonsens.
Evoluţionismul, de partea cealaltă, ne învaţă că moartea şi vărsarea de sânge au existat practic de la bun început. Milioanele de ani în care animalele s-au luptat pentru supravieţuire, prin vărsarea sângelui şi ucidere reciprocă, reprezintă partea integrală a mecanismului evoluţiei ce l-a adus pe om în existenţă. Din păcate, acesta este complet contradictoriu istoriei biblice a lumii.
Epopeea lui Ghilgameş, parcă o scriere antică babiloniană, este considerată de unii drept relatare paralelă, dacă nu chiar concurentă Genezei…
Simetrie între începutul şi sfîrşitul Bibliei:
GENEZA 1 - 4; APOCALIPSA 19 - 22
Geneza: Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul (1:1)
Apocalipsa: Dumnezeu face ceruri noi şi un pămînt nou (21:1)
Geneza: Facerea luminii (1:3)
Apocalipsa: Mielul este lumina (21:23)
Geneza: Domnul a făcut soarele şi luna (1:16)
Apocalipsa:Nu va mai fi nevoie de soare şi lună (21:23)
Geneza: Sfîrşitul primei creaţii (2:1)
Apocalipsa: Sfîrşitul celei de a doua creaţii (21:6)
Geneza: Omul a fost aşezat lîngă un rîu (2:10)
Apocalipsa: Omul va locui veşnic lîngă rîul cu apa vieţii (22:1)
Geneza: Omul a mîncat din pom şi a murit (2:17)
Apocalipsa: Omul va mînca din pom şi va trăi (22:2)
Geneza: Nunta lui Adam (2:18-23)
Apocalipsa: Nunta Mielului (19:6-9)
Geneza: Eva, nevasta lui Adam (2:22-25)
Apocalipsa: Noul Ierusalim, nevasta Mielului ((21:9-10)
Geneza: Şarpele a cauzat răul (3:1,13)
Apocalipsa: Şarpele împiedicat să mai facă rău (20:3)
Geneza: Primul atac al lui Satan asupra omului (3:1-6)
Apocalipsa: Ultimul atac al lui Satan (20:7-10)
Geneza: Satan se arată în grădină (3:1)
Apocalipsa: Satan dispare în iazul de foc (20:10)
Geneza: O grădină care a putut fi întinată (3:6-7)
Apocalipsa: Un oraş care nu va putea fi întinat (21:27)
Geneza: Ruperea părtăşiei cu Dumnezeu (3:8-10)
Apocalipsa: Reinstaurarea părtăşiei cu Dumnezeu (21:3)
Geneza: Biruinţa iniţială a şarpelui (3:13)
Apocalipsa: Biruinţa finală a Mielului (20:10)
Geneza: Făgăduinţa primei veniri a Domnului (3:15)
Apocalipsa: Făgăduinţa celei de-a doua veniri (22:20)
Geneza: Durerea înmulţită nespus de mult (3:16)
Apocalipsa: Sfîrşitul tuturor suferinţelor (21:4)
Geneza: Blestem asupra primei creaţii (3:14-19)
Apocalipsa: Înlăturarea veşnică a blestemului (22:3)
Geneza: Omul pierde stăpînirea asupra naturii (3:19)
Apocalipsa: Omul recîstigă stăpînirea asupra naturii (22:5)
Geneza: Cea dintîi ucidere (4: 
Apocalipsa: Moartea nu va mai fi (21:4)
Geneza: Primul miel ucis pentru oameni (3:21)
Apocalipsa: Ultimul Miel jertfit pentru oameni (21:14)
Geneza: Închiderea primului rai (3:23)
Apocalipsa: Deschiderea celui de al doilea rai (21:25)
Geneza: Îngerii se opun oamenilor (3:24)
Apocalipsa: Îngerii îi călăuzesc pe oameni (21:9-10)
Geneza: Omul este oprit de la pomul vieţii (3:24)
Apocalipsa: Omul are din nou acces la pomul vieţii (22:14)
Geneza: Semnul blestemului pe Cain (4:15)
Apocalipsa: Numele Domnului aşezat pe frunţile oamenilor (22:4)
Geneza: Cain zideşte prima cetate (4:17)
Apocalipsa: Dumnezeu trimite cetatea zidită de El (21:2)
Organizarea cărţii
Prima parte a Genezei se concentrează asupra apariţiei şi răspîndirii în lume a păcatului culminînd cu deluviul devastator din zilele lui Noe.
Cea de-a doua parte a cărţii se concentrează asupra a ceea ce Dumnezeu face printr-un om, şi anume Avraam, prin intermediul căruia Dumnezeu promite mîntuirea şi binecuvîntarea întregii lumi. Apoi, cartea arată cum promisiunile lui Dumnezeu se adeveresc celor ce se încred în El, protejînd şi salvîndu-şi copii din robii, foamete şi nenorocire. Pentru Avraam, Isaac şi Iacov, şi urmaşii lor toate făgăduinţele Sale s-au respectat.
Structura literară a cărţii este de asemenea, admirabilă.
Nu este o scriere haotică, ci una bine organizată. Ar merita enumerate aici diferitele diviziuni ale ei.
Autorul scrierii
Deşi Geneza nu-şi dezvăluie direct autorul şi deşi perioada scrierii ei se încheie cu vreo 3 secole înaintea naşterii lui Moise, atît restul Bibliei cît şi istoria îl indica la unison pe Moise ca autor al Genezei.
Cel puţin primele două capitole ale ei sună ca relatarea unui martor ocular (deci, prezent, de faţă) a evenimentelor creaţiei. Moise a primit aceste relatării în mod direct de la Dumnezeu, aşa cum a primit şi cele zece porunci.
Vechiul Testament abundă de mărturii explicite ale scrierii ei de către Moise, incluzînd Geneza în categoria “Legii”, sau a “cărţii lui Moise”:
Neemia 8:1 Cînd a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s’a strîns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel.
Neemia 13:1 În vremea aceea, s’a cetit în faţa poporului în cartea lui Moise, şi s’a găsit scris că Amonitul şi Moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu,
Noul Testament oferă de asemenea indicii clare că Moise este cel ce-a scris-o:
Marcu 12:26 În ce priveşte învierea morţilor, oare n’aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre ,Rug‘, ce i-a spus Dumnezeu, cînd a zis: ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?‘
Etc.
Educat conform înţelepciunii egiptene şi puternic în cuvinte, este greu de crezut că Moise nu ar fi fost omul potrivi să producă această scriere uimitoare.
Ac 7:22 Moise a învăţat toată înţelepciunea Egiptenilor, şi era puternic în cuvinte şi în fapte.
De remarcat este perioada uriaşă de timp pe care această carte biblică o acoperă. Este cea mai mare acoperită de vreo scriere biblică !
Ea acoperă şi trei mari regiuni geografice,
- “semiluna fertilă”, regiunea aflată între Tigru şi Eufrat
- Israelul, şi
- Egiptul,
Primele 11 capitole acoperă vreo 2000 de ani, o regiune de vreo 2000 de km, descriind zilele creaţiei, grădina Edenului, potopul, citadela Babilonului.
Secţiunea de mijloc se mută din regiunea celor două fluvii, în micuţul Canaan şi acoperă vreo 200 de ani. Acolo evlavia a lui Avraam degenerează rapid în imoralitatea crasă demonstrată de unii dintre urmaşii lui, care sînt influenţaţi de cultura păgînă a popoarelor canaanite.
În ultimele 14 capitole aflăm cum Dumnezeu îşi salvează dramatic mica naţiune israelită de la o dispariţie sigură, “transferînd” vreo 70 de suflete în Egipt, adăpost nesperat pentru dezvoltarea poporului lui Dumnezeu. Un adăpost de foametea din ţară, dar şi de influenţa păgînă a cananiţilor.
Ca şi timp, Geneza acoperă o perioadă mai mare decît restul de 65 de cărţi ale Bibliei. Aproximativ vreo 2000 de ani !
Ne învaţă ceva Geneza despre mîntuire şi Mîntuitor ? Oho !
Departe de a-şi propune să se constituie într-o cronică a umanităţii, adică să fie o carte de istorie, Geneza se dovedeşte a fi “cartea istoriei mîntuirii”.
Geneza nu este doar cartea începuturilor, a lumii, a omului, a păcatului, a diferitelor activităţi umane, ci şi a mîntuirii şi planului de iertare a păcatului omului. Importanţa cunoaşterii şi a interpretării ei literale afectează mîntuirea omului. Astfel, ea conţine,
Proto-evanghelia, un fel de prefaţă, cea mai timpurie a Evangheliei creştine. Prima ei expresie: Gen.3:15 15 Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.“
Promisiunea răscumpărării din păcat este apoi repetată,
Un “înlocuitor”:
4:25 Adam s’a împreunat iarăş cu nevastă-sa; ea a născut un fiu, şi i-a pus numele Set; ,,căci“, a zis ea, ,,Dumnezeu mi-a dat o altă sămînţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.“
O binecuvîntare pentru toate neamurile Pămîntului
Gen.12:3 Voi binecuvînta pe ceice te vor binecuvînta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine.
“Sămînţa”
21:12 Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: ,,Să nu te mîhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămînţă, care va purta cu adevărat numele tău.
Noul Testament comentează aceste prefigurări de început ale Evangheliei:
Gal.3:15 Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuş nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva.
16 Acum, făgăduinţele au fost făcute ,,lui Avraam şi seminţei lui“. Nu zice: ,,Şi seminţelor“ (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: ,,Şi seminţei tale“, adică Hristos.
17 Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani.
18 Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr’o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.
19 Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, pînă cînd avea să vină ,,Sămînţa“, căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mîna unui mijlocitor.
20 Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe cînd Dumnezeu, este unul singur.
21 Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s’ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într’adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.
22 Dar Scriptura a închis totul supt păcat, pentruca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.
Gen.49:10 Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, Pînă va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele.
Multe personaje întîlnite în Geneza sînt folosite de Noul Testament ca “umbre”, adică “modele”, “
“Umbre” ale Vechiului Testament (cum ar fi Moise, un model al lui Hristos) sînt de fapt persoane reale şi istorice, sau evenimente reale ale istoriei.
Adam este “umbra celui care trebuia să vină” (Rom.5:14), adică a lui Hristos care este numit un al II-lea Adam
Legămîntul harului este prezent în Geneza 15, unul care precede Legămîntul legii, lucru f. important de reţinut.
DUMNEZEU ESTE BUN !
În Geneza 1:31 Dumnezeu şi-a pronunţat creaţia Lui ca fiind “foarte bună”. Ce a vrut să spună prin “bună” ? Singura modalitate de a afla este de avea un absolut cu care să comparăm. Isus a spus în Matei 19:17, “Binele este Unul singur”, iar în Psalmul 25:8 ne este spus că, “Domnul este bun şi drept”. De aceea, atunci când Dumnezeu şi-a declarat creaţia “bună”, ceea ce se găsea în ea şi fusese creat de ea a reflectat atributele unui Dumnezeu care este foarte bun. Când ne uităm la atributele lui Dumnezeu vedem de pildă în Noul Testament în persoana lui Isus că, Lui i-a păsat de cei săraci, i-a vindecat pe cei bolnavi, i-a înviat din morţi pe unii, a arătat milă şi i-a ajutat pe cei slabi. El este un Dumnezeu iubitor şi bun.
Acum gândiţi-vă la metodele evoluţiei: eliminarea celor slabi, supravieţuirea celor tari, moartea şi lupta pentru supravieţuire din progresul evolutiv, eliminarea celor inepţi, şi aşa mai departe. Ar fi descris tot ceea ce Dumnezeu ar fi creat în felul acesta ca fiind “bun” ? Desigur că nu ! Acest lucru ar veni în totală contradicţie cu natura lui Dumnezeu, aşa cum este revelată în Scripturi.
De fapt, existenţa fiecărui cămin de bătrîni, a unei rampe pentru handicapaţi, scuze, “persoane cu dizabilităţi”, a unui spital şi a atîtor alte instituţii pentru “slabi” reprezintă o contradicţie izbitoare a teoriei pretinsă ştiinţă, după care se ia toate lumea, şi la care se adaptează celelalte ştiinţe…
Dacă credem cu adevărat în evoluţie, ar trebui lăsaţi să moară, să se caţere în instituţii prin propriile puteri !!
Într-adevăr, fiecare regim care a avut la bază doctrina evoluţionistă a rămas nu doar indiferent la suferinţa omului, ci chiar a contribuit enorm la ea. Vezi, ororile fascismului şi ale comunismului din ultimul veac ! Exterminarea în masă a omului… nu are la origine crezul că lumea a fost creată de un Creator personal şi inteligent.
Dacă nu ar fi fost creată, lumea nu ar mai fi exista demult ! Dar ea există şi (pare!) să continue să existe, fiindcă Acelaşi Dumnezeu care a creat-o, o şi susţine în existenţă, clipă de clipă !
A nega literalismul Genezei pune la îndoială valabilitatea credinţei creştine. Ambele referinţe menţionate subliniază importanţa extraordinară atribuită de Isus scrierilor lui Moise. De fapt, dintre toate cele cinci cărţi ale sale care este cea mai citată în Noul Testament ? Geneza. În acelaşi fel vedem că în zilele noastre cartea cea mai atacată, negată, batjocorită, ridiculizată, alegorizată, şi mitizată, dintre toate, în seminarii şi colegii biblice din toată lumea, este tot Geneza ! Scrierile vechi testamentale cele mai citate de Isus vedem că sînt cele mai discreditate şi răstălmăcite. De ce este aşa ?
Psalm 11:3 “Şi când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit ?“
Trebuie observată conexiunea pe care o face psalmistul. Societatea depinde de valorile ei morale. Printr-un acord mutual care adesea este numit un “contract social”, într-o societate civilizată şi ordonată omul îşi impune nişte limite comportamentale. Atunci când aceste obligaţii sînt repudiate iar legile se fărâmiţează, şi odată cu ele şi ordinea pe care acestea o instituie, ce opţiune îi rămâne omului care vrea pacea şi liniştea ? Psalmistul spune că colapsul societăţii este inevitabil atunci când îi sînt subminate temeliile. De aceea, dacă cineva vrea să distrugă Creştinismul nu poate începe de la învierea lui Hristos, atestată istoric atât de istoricii seculari cît şi religioşi, ci de la Geneza şi relatarea creaţiei. Nu este de mirare că atacul începe cu subtilitate prin interpretarea simbolică a zilelor creaţiei.
Doctrina biblică a originilor, aşa cum este redată în cartea Genezei, este fundamentală pentru toate celelalte doctrine ale Scripturilor. Negaţi-o sau subminaţi-o în vreun fel şi restul Bibliei va fi compromis.
Înţelegerea literară a Genezei este esenţială pentru a-l crede pe cuvânt pe Dumnezeu în tot ceea ce a spus ulterior. În privinţa păcatului, a jertfei lui Hristos şi a nevoi noastre de mântuire. De aceea, nu o putem interpreta altfel.
Fără Geneza, Biblia nu ar fi cartea care este.
Drept încheiere pe ziua de azi…
Geneza este o carte fundamentală a creştinului, o adevărată mini-biblie, citiţi-o alături de Noul Testament şi nu uitaţi să întrebaţi ce nu înţelegeţi. Există răspunsuri !
0 Responses to “Altele”